Teatrul şi capcanele lui, dezvăluite de Leopoldina Bălănuţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-si-capcanele-lui-dezvaluite-de-leopoldina-balanuta/

În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista „Teatrul“ un eseu emoţionant, intitulat „Arta actorului“, prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele succesului unui actor.

Un articol de Ziarul Metropolis|23 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista „Teatrul“ un eseu emoţionant, intitulat „Arta actorului“, prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele succesului unui actor. „Actorul este cel care într-o artă de conjunctură, o artă ocazională, astăzi poate să fie cel mai bun într-un gen de roluri, ce se poartă, ca a doua zi, când se poartă alt gen, să fie socotit nul şi neavenit“, scria actriţa.

Redăm integral textul scris de Leopoldina Bălănuţă.

„Actorul este un om ca toţi ceilalţi, dar care poate fi şi alţi oameni (pe scenă). Această metamorfoză nu poate fi nocivă.

Dar spre deosebire de ceilalţi oameni, el nu poate de pildă să fluiere pe stradă, pentru că toată lumea numai pe el îl vede, nu poate să fie niciodată mai neglijent îmbrăcat, câteodată nu i se iartă că este văzut cu sacoşa la piaţă, după ce cu o seară înainte a fost văzut pe scenă, şi cei ce nu-l iartă nu-şi imaginează că şi el trebuie să mănânce.

Actorul este cel care dacă face o răceală, părinţii lui, care se află în provincie de pildă, află că suferă de o boală incurabilă.

Actorul poate fi câteodată, peste măsură apreciat de un regizor cu care a lucrat dar poate fi descalificat câteodată, de acelaşi regizor, după ce acesta a văzut cum se face teatrul modern în lume.

Actorul vrea să fie cât mai bun, să fie un actor complet, să grăiască bine pe scenă, să cânte, să danseze, să se bată, să fie mim, să şofeze, să înoate, dar pentru asta trebuiesc multe lucruri, exerciţii, răbdare şi în primul rând să se bucure de încrederea că totul se poate învăţa şi că oricând e gata să-şi însuşească noi mijloace de expresie.

Acest lucru cere în orice caz mai mult timp decât timpul ce-l consumă schimbarea unor gânduri sau a unor preferinţe.

Actorul este cel care într-o artă de conjunctură, o artă ocazională, astăzi poate să fie cel mai bun într-un gen de roluri, ce se poartă, ca a doua zi, când se poartă alt gen, să fie socotit nul şi neavenit.

Amărăciunea asta poate fi evitată când arta este făcută cu ştiinţă, cu bună credinţă, de oameni străini de orice fel de prejudecăţi şi care urăsc oportunismul în artă.

Actorul este cel care citeşte în ziar declaraţia unui regizor român de film, care doreşte să facă un mare film numai cu Peter O` Toole sau cu alţi mari ai lumii. Actorul însă nu-şi poate îngădui să gândească şi nici să declare că singurii regizori de film cu care ar trebui să lucreze sunt Antonioni sau Bergman.

În schimb se întâmplă deseori ca actorul să primească oferta prin telefon, să dubleze cu vocea, un actor foarte străin, într-un rol foarte românesc, cu asigurarea reconfortantă însă, că îi va apărea numele pe generic.

Actorul este cel care doreşte cel mai mult să se realizeze planul de încasări, de număr de spectacole, de număr de spectatori – chiar dacă publicul nu vrea să mai vină la teatru…

Actorul vrea să slujească dramaturgia originală, considerând acest lucru o onoare şi o necesitate pentru un actor român, dar cu toată dăruirea, puterea de muncă, probitatea de care este capabil, riscă de multe ori să nu-şi facă norma: dacă un regizor face un spectacol cu o piesă românească şi cu încă o piesă, indiferent cât se joacă şi-a făcut norma într-o stagiune, teatrul de asemenea.

Se presupune că un actor pentru a face un lucru de bună calitate, trebuie să lucreze într-un singur rol mare pe stagiune. Şi joacă într-o piesă românească. Şi se munceşte mult şi iese un spectacol bun, dar de cele mai multe ori publicul nu dă năvală, şi-atunci în mod fatal spectacolul se programează rar, în cel mai bun caz o dată pe săptămână. Şi atunci actorul riscă să aibă 4 spectacole pe lună când i-ar trebui 6 sau 8 sau 12, pentru a se achita de sarcinile minimale.

Dar peste toate aceste lucruri şi alte câteva, arta actorului rămâne o artă de o rară nobleţe cu culmi de sublim“ – Leopoldina Bălănuţă.

teatrul leopoldina balanuta

Leopoldina Bălănuţă (1934-1998), în fotografia care a însoţit eseul din revista „Teatrul“

Citiţi şi: Ştefan Mihăilescu-Brăila: „Vreau să ajut la cultivarea publicului şi nu la degradarea lui“

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi sau texte scrise chiar de ei. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: „www.comunismulinromania.ro

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).