TEXT INEDIT Adrian Pintea: „Insula lui Prospero este a ta!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/text-inedit-adrian-pintea-insula-lui-prospero-este-a-ta/

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Un articol de Ziarul Metropolis|6 iunie 2013

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Insula lui Prospero

de Adrian Pintea

„Ce se întâmplă atunci când, chemat să-ţi faci meseria, descoperi că ţi s-au «furat» toate uneltele de lucru, mai puţin una? Ca şi cum, ironic şi răutăcios, plătindu-ţi cu o neîndurătoare maliţie cine ştie ce infidelitate pe care o credeai uitată demult, maiestatea sa, Teatrul te pedepseşte, lăsându-te să te descurci singur în miezul pârjolitor al unei vrăji!

Scena dispare într-un fum roşcat, culoarea coşmarelor obişnuite când visezi că ai uitat pentru totdeauna textul piesei! În hăul căscat sub tine, tălpile învăţate cu siguranţa bătrână a scândurii îngheaţă, panicate. Hăul e acum abia locuit de un covor vechi, o mochetă fără gust, seacă şi cu desăvârşire surdă! Cortina e smulsă de vraja dezmăţată care hohoteşte cumplit, şi se topeşte, zdernţuită, în nori.

Adrian Pintea şi Clody Bertola în spectacolul „Pescăruşul“ – 1977

În cerul ucis abia vine să locuiască un bec banal care atârnă apatic. Şi el pare surd. Luminile scenei, miriadele sclipitoare, alungătoarele de fantome de regi şi de gânduri întortocheate de prinţi, scormonitoarele vesele ale cotloanelor aşternute cu praf orbitor, reflectoarele ameţitoare care topesc abisurile minţii, care fac spaimele lumii să îngenuncheze, distincte… s-au stins, veneţii mincinoase, şi au pierit într-o stranie clipă!

În locul lor, pe un perete bont şi surd şi acesta, desigur, o lamă de sticlă săracă pe care cineva a scris cu roşu de pompieri: TĂCERE!

Îţi scoţi haina de zi cu zi (vai, voi fracuri, armuri, veste de matadori şi mitre episcopale, coifuri şi veseli coturni!…) şi o aşezi pe spătarul scaunului din faţa unui pian ce pare şchiop, încercând să faci o umilă ordine în emoţii ca întotdeauna când te muţi cu chirie într-o nouă lume.

Şi ai rămâne pentru totdeauna astfel, vitreg şi covârşit de pedeapsa aceasta ciudată, departe de singura gară potrivită pentru sufletul tău însetat de călătorii, departe de scena teatrului iubită cu atâta speranţă grea, dacă nu s-ar petrece o minune, o iertare, o săvârşire de poveste, o răzbunare fără seamăn!

Şi iată-te, părăsitule, crezutule alungat dintre vise, cum vin la tine, făcându-şi semne prietenoase, întâi şoaptele, mângâindu-te, apoi primele rostiri care cresc, cuvintele zornăind în podoabe neasemuite şi scânteitoare, sunetele-veşminte, sunetele-paşi, cavalcadele, furtunile mărilor, uşile de safir şi oglindă deschizându-se, închizându-se cu foşniri celeste, clinchetele de pahare de argint şi râsurile zglobii care trezesc grădina în zori, plânsul şi şuieratul, cântecul trist şi zvonul pădurii în depărtările gândului, ruperile deznădăjduite ale ploii şi crivăţul ager, păsările pământului repetând în milioane de graiuri nepământene naşterea miraculoasă a cuvântului! Vocile!

Te ridici, fermecat şi vindecat de îndoială, pregătit de acum pentru un fel vrăjit de nesomn, surâzând glasurilor nevăzute şi întinzând larg braţele pentru a cuprinde darul fermecat care ţi se face! Întreaga insulă a lui Prospero e a ta! Toate vocile acestea sunt ale tale! Jocul cel nou începe aici, cu tine şi în tine colindă auzul stelelor! Minunile vocilor se caută, se întâlnesc şi se amână cu infinită graţie în eter!

Te apropii de microfonul din mijlocul odăii şi le chemi pe nume, aşteptând-o pe fiecare să îţi răspundă şi să te răpească de-acum. Aceasta este răsplata pe care ţi-o dă singura unealtă care ţi-a fost lăsată pentru munca de teatru: vocea.

Teatrul radiofonic.“

Text republicat cu acordul Institutului Naţional al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: Teatrul Bulandra

27
/11
/20

OAMENII MUZICII „A muntagna”, „muntele”, este numele dat de localnici Etnei, vulcanul ce domină Catania. Un munte de frumusețe și emoție a fost și Bellini în peisajul istoriei muzicii, chiar dacă nu a creat extrem de multe lucrări și a murit la nici 34 de ani. Sicilianul blond cu ochi albaștri a rămas unul din cei trei zei absoluți ai Bel canto-ului, alături de Rossini și Donizetti.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

29
/09
/20

Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului și de teatrul vieții prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunați ai teatrului românesc, plecați din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru și Olga Tudorache.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.