The Grand Budapest Hotel. Kino-feerie
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-grand-budapest-hotel-kino-feerie/

Cu o distribuţie de staruri cât pentru zece producţii, „The Grand Budapest Hotel”, noul film al americanului Wes Anderson, este o kino-feerie dificil de clasat, dar plăcută ochiului. Un film special, cum rar poate fi văzut pe marile ecrane.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 martie 2014

CRONICĂ DE FILM. Cu o distribuţie de staruri cât pentru zece producţii, „The Grand Budapest Hotel”, noul film al americanului Wes Anderson, este o kino-feerie dificil de clasat, dar plăcută ochiului. Un film special, cum rar poate fi văzut pe marile ecrane.

Inspirat din opera scriitorului austriac Stefan Zweig, consacrat în prima jumătate a secolului 20, şi filmat în Germania, „The Grand Budapest Hotel” („Hotel Grand Budapest”) a primit în februarie Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Berlin.

Este, probabil, cel mai important trofeu obţinut până acum de nonconformistul cineast american Wes Anderson, ale cărui filme au făcut mereu notă discordantă şi au fost căutate de marile festivaluri din Europa (în 2012, „Moonrise Kingdom” deschidea Cannes-ul).

Noul său lungmetraj este o kino-feerie de o exuberanţă vizuală impresionantă, care amestecă jucăuş şi creativ genuri – de la fantasy şi (tuşe de) animaţie, la comedie burlescă, dar cu inflexiuni dramatice, şi film de aventuri cu accente noir şi suprarealiste.

Distribuţia este formată din atât de multe staruri (predominant britanice, americane şi franceze), încât ar ajunge pentru un întreg sezon de Oscaruri.

Wes Anderson este ca un magician care, pe lângă Ralph Fiennes (interpretul principal), scoate din joben la interval de câteva minute câte un chip uşor de recunoscut, în ciuda transformărilor: Tom Wilkinson, F. Murray Abraham, Jude Law, Tilda Swinton, Mathieu Amalric, Adrien Brody, Willem Dafoe, Jeff Goldblum, Harvey Keitel, Edward Norton, Bill Murray, Léa Seydoux, Jason Schwartzman sau Owen Wilson.

Gustave H (Ralph Fiennes), un reputat portar la un mare hotel dintr-un ţinut fictiv, dar cu trăsături uşor identificabile de Mitteleuropa, este urmărit în aventurile sale interbelice alături de novicele Zero (necunoscutul Tony Revolori), hamalul hotelului.

The Grand Budapest Hotel

Acţiunile celor doi au loc pe fundalul apariţiei nazismului şi apropierii războiului şi cuprind, printre altele, furtul unui tablou scump, lupta pe o moştenire şi o evadare din închisoare.

Întâmplările sunt povestite, peste ani, de hamal (devenit între timp proprietar al hotelului rămas fără gloria de altădată) unui scriitor care, peste alţi câţiva ani, le include într-o carte ce ajunge ulterior în mâinile unei tinere cu a cărei imagine începe filmul.

Este o regresie ficţională în timp, ce îi oferă lui Wes Anderson acoperirea şi libertatea totală de a fantaza pe seama unei perioade şi a unui spaţiu care au fost abordate cu generozitate în cinema, însă probabil niciodată cu lejeritatea butaforică şi ludicul superior ale cineastului american.

Distribuit în România de Odeon Cineplex, „Hotel Grand Budapest” a fost proiectat la 12 martie în deschiderea Festivalului DaKINO de la Bucureşti şi va putea fi văzut în cinematografe începând cu 21 martie  

INFO

The Grand Budapest Hotel

Regia: Wes Anderson

Cu: Ralph Fiennes, Tilda Swinton, Tom Wilkinson, F. Murray Abraham, Jude Law, , Mathieu Amalric, Adrien Brody, Willem Dafoe, Jeff Goldblum, Harvey Keitel, Edward Norton, Bill Murray, Léa Seydoux, Jason Schwartzman, Owen Wilson.

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

ME-proiector-72dpi-150x1501

Foto din The Grand Budapest Hotel – capturi film

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

17
/12
/15

Trebuie spus din start şi fără ocolişuri: noul „Star Wars”, varianta 2015, adică inevitabil 3D şi IMAX, este un triumf al genului SF. Nu doar raportat la direcţia pe care a trasat-o întreaga serie (de altfel, uşor supraevaluată), începând din 1977, ci pentru tot ceea ce înseamnă blockbuster în prezent.