TIFF (3) (Re)descoperiri maghiare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-3-redescoperiri-maghiare/

CRONICĂ DE FILM Prezentate în cadrul secţiunii 3X3 la TIFF, clasicele (şi splendidele) filme maghiare „Adopţiune” (1975), de Márta Mészáros, şi „Tatăl” (1966), de István Szabó, tratează, din perspective diferite, relaţia copii-părinţi. Ambii cineaşti sunt omagiaţi la Cluj cu câte un Premiu pentru întreaga carieră.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 mai 2018

Născută în 1931 la Budapesta, Márta Mészáros a început să facă filme încă de la jumătatea anilor ’50, iar timp de peste un deceniu a realizat numeroase scurtmetraje – de ficțiune sau documentare (unele în timpul celor câțiva ani, la sfârșitul deceniului al șaselea, petrecuți chiar la Studiul Sahia din România).

A debutat în lungmetrajul de ficțiune la sfârșitul anilor ’60, iar apoi a continuat să facă constant filme, devenind cea mai cunoscută femeie regizor din Ungaria și unul din cei mai apreciați autori de cinema maghiari, cu selecții și premii la mari festivaluri.

Realizat în 1975, „Adopțiune” (în original „Örökbefogadás”) este al patrulea său lungmetraj de cinema (și unul din cele trei prezentate la TIFF în cadrul secțiunii omagiale, alături de „Jurnal pentru copiii mei”, din 1982, și „Aurora Boreală: Luminile Nordului”, cel mai recent titlu al său, din 2017).

Protagonista din „Adopțiune” este Kata, o femeie văduvă trecută de 40 de ani, muncitoare la o fabrică de cherestea într-un sat. Ea locuiește singură și are o relație secretă de iubire cu un bărbat căsătorit. Și-ar dori un copil, însă iubitul ei este împotrivă, din cauza complicațiilor ce ar apărea. În viața femeii (minunat interpretată de actrița Katalin Berek) apare o tânără de la un orfelinat din apropiere, iar această întâlnire le schimbă amândurora existența.

Scenariul excelent scoate în evidență câteva realități dure, necosmetizate, ale societății ungare a respectivului moment istoric (problema copiilor orfani sau abandonați; prejudecăților societății față de cei care ies din normă, așa cum sunt protagonista, cu a sa viață singură și cu o relație cu un bărbat căsătorit, și frumoasa tânără de la orfelinat, văzută ca fiind frivolă; munca la fabrică și relațiile sociale și de putere dominate de bărbați în funcții).

Însă și mai impresionante sunt răbdarea, delicatețea și empatia cu care Márta Mészáros le filmează în special pe protagonistă și pe tânăra sa locatară (Kata le pune la dispoziție fetei și iubitului acesteia o cameră pentru întâlnirile lor amoroase) și profunda înțelegere a complexității psihologiei și trăirilor omenești.

Frumusețea tulburătoare a filmului vine mai ales din energia și din emoțiile pe care aparatul de filmat le surprinde, în cadre strânse, pe chipurile expresive ale celor două femei, dar și ale personajelor secundare sau doar episodice, așa cum sunt secvențele de cinéma vérité pur (cu femeile din fabrică sau cu copiii de vârste mici și adolescentele din orfelinat).

Realizat cu 10 ani mai devreme, „Tatăl” (în original „Apa”) este al doilea lungmetraj de ficțiune al lui István Szabó, născut în 1939, tot la Budapesta. Și filmul care l-a făcut consacrat ca unul din cei mai importanți cineaști maghiari postbelici, devenit apoi celebru pe scena internațională a cinemaului, prin prezența la cele mai mari festivaluri și prin Oscarul pentru film străin câștigat cu „Mefisto” (1981), al doilea titlu din retrospectiva de la TIFF (al treilea fiind „Colonelul Redl”, din 1984).

În „Tatăl”, perspectiva este a copilului, de unde și caracterul ludic al primei părți a filmului: băiatul Tako și-a pierdut părintele de mic, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, și a rămas doar cu mama sa.

Petrecându-și copilăria în primii ani postbelici, când urmele războiului încă mai sunt vizibile, iar comunismul se instalează peste țară, Tako amestecă în imaginația sa bogată cele câteva amintiri vagi cu tatăl său, chirurg (redate în unele cadre cu camera subiectivă), și fanteziile despre presupuse fapte glorioase ale acestuia – luptător pentru libertate, excursionist neobosit sau erou.

Rezultă un portret tandru-jucăuș al tatălui, în care trauma pierderii sale este atenuată de aceste proiecții despre eroism, stimulate și de epoca istorică, în care trecutul oamenilor (și al țării) este în permanență rescris.

A doua parte a filmului este într-o notă ceva mai gravă, asta și pentru că acțiunea este plasată câțiva ani mai târziu, în jurul Revoluției din 1956, când Tako este un tânăr cu idealuri, participant la istoricul moment (a cărui înnăbușire îl face să se gândească la plecarea din țară). De această dată, Tako și prietenii săi chestionează moștenirea lăsată de generația părinților și își caută propria identitate într-o lume profund schimbată.

Reușita incontestabilă a filmului (validată și printr-un Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Locarno) stă în felul convingător, nu lipsit de emoție, în care povestea universală a unei maturizări și relația copil-părinte se amestecă, îmbogățindu-se reciproc, cu descrierea unei perioade istorice tulburătoare.

În cadrul TIFF, „Adopțiune” va mai fi proiectat miercuri, 30 mai, de la ora 18.00, la Cinema Florin Piersic, iar „Tatăl”, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 15.00, la Universitatea Sapienția.

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.