TNB  își propune o restructurare a stagiunii teatrale
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnb-isi-propune-o-restructurare-a-stagiunii-teatrale/

În conformitate cu măsurile care decurg din aplicarea Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, sunt suspendate  toate spectacolele, manifestările publice şi celelalte activităţi desfăşurate în incinta Teatrului Naţional I.L.Caragiale Bucureşti  pe toată perioada existenţei stării de urgenţă. 

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2020

Redăm mai jos mesajul din partea Teatrului Național din București:

Având în vedere aceste dispoziții legale, Teatrul Național „I.L.Caragiale” anunță că își va modifica structura obișnuită a stagiunii, care presupunea închiderea acesteia în  lunile iulie și august, urmând  ca, în acest an, în măsura în care contextul epidemiologic o va permite, să programeze spectacole pe toată perioada lunilor de vară-iunie-iulie și august.

Spectacolele din repertoriul curent al teatrului, inclusiv cele reprogramate, se vor juca pe scenele tuturor sălilor – Sala Mare, Sala Studio, Sala Pictura, Sala Atelier, Sala Mică, Sala Media – săli care dispun de aer condiționat și instalații de climatizare. De asemenea, vom redeschide stagiunea estivală în aer liber, la Amfiteatrul de 300 de locuri de pe acoperișul  TNB, în cadrul programului de mare succes, AMFITEATRU, nopți de vară SUS pe teatru (teatru, dans, muzică, film).

Actorii teatrului și corpul tehnic de scenă au fost consultați în legătură cu această propunere care presupune inclusiv reorganizarea vieții lor  private, reprogramarea concediilor cu familia,  a călătoriilor, a altor angajamente.  Răspunsul  unanim și solidar a fost DA, jucăm la vară, răspuns care este o minunată declarație de iubire față de publicul spectator!

Dragi spectatori, suntem  convinși că veți răspunde și dumneavoastră acestui apel de a reveni la teatru, de îndată ce va fi posibil! Vă așteptăm cu săli confortabile, atât cu spectacolele din repertoriul curent, cât și cu noile premiere, pe care încercăm să le pregătim între timp.

Până la noi vești, vă reamintim că ne puteți găsi zilnic online, în cadrul programului de transmisii a Conferințelor TNB, pe care îl puteți consulta pe site-ul teatrului. Tot acolo puteți accesa turul virtual interactiv al teatrului. Întreprindem, totodată, diligențele necesare pentru a obține acordul tuturor autorilor implicați în realizarea spectacolelor din repertoriul TNB, pentru difuzarea on-line a unui număr de spectacole existente în arhiva noastră digitală.

Așadar, notați următoarele adrese unde ne puteți urmări online:
canalul de Youtube
pagina de Facebook a TNB
website-ul TNB

Deocamdată, trebuie să stăm acasă!
Vă dorim multă sănătate și sperăm ca programul nostru on-line să vă facă să ne simțiți și în acestă perioadă, aproape!

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.