Tonitza – „Flori“ evaluat la 28.000 – 30.000 de euro, scos la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/tonitza-flori-evaluat-la-28-000-30-000-de-euro-scos-la-licitatie/

Tonitza a semnat tabloul „Flori”, iar lucrarea va fi scoasă la vânzare joi, la casa de licitaţii Goldart, cu un preţ estimat între 28.000 şi 30.000 de euro.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Tonitza a semnat tabloul „Flori“, iar lucrarea va fi scoasă  la vânzare joi, la casa de licitaţii Goldart, cu un preţ estimat între 28.000 şi 30.000 de euro.

De asemenea, vor fi scoase la licitaţie tablourile „Crăiţe”, de Gheorghe Petraşcu, cu un preţ estimativ cuprins între 19.000 şi 23.000 de euro, „Case pe deal”, de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, cu un preţ estimativ de 1.600 – 2.200 de euro, şi „Nalbe”, de Nicolae Tonitza, cu preţul estimat între 15.000 şi 20.000 euro.

Totodată, picturile „Marea la Gura Portiţei”, de Eugen Voinescu, având un preţ estimativ între 2.200 şi 2.800 de euro, şi „Balcic”, de Alexandru Popp, estimată la 1.900 – 2.200 de euro, vor fi disponibile amatorilor de artă lângă cea a lui Tonitza.

Realizări de marcă ale unor designeri contemporani, dar şi remarcabile creaţii plastice, definitorii pentru arta modernă şi contemporană, sunt reunite în actuala licitaţie a casei Goldart, toate având ca numitor comun rigoarea, stilul, fantezia.

 Tonitza Licitatie Goldart

„Crăiţe“, semnat Gheorghe Petraşcu, va fi scos la vânzare alături de tabloul lui Tonitza

Artefactele grupului de designeri selectate de brandul „Dizainăr” sunt revelatorii pentru un segment important al designului contemporan. Riguroase prin formă şi concept, obiectele ieşite din atelierele „Old New Design”, „201 Design Studio”, „Care? Cutare” şi cele semnate de Alexandru Ghilduş, Anca Fetcu, Dragoş Motică, Gabriel Geller sunt indispensabile artefacte cotidiene, dar şi creaţii artistice de un bun gust desăvârşit, în caracterizarea cărora stilul riguros şi plăsmuirea ludică au o pondere însemnată.

Dintre pictorii contemporani care figurează în actuala sesiune lângă Tonitza, Florin Şuţu se distinge prin forţa evocatoare a creaţiei sale. De la maestrul său, I. Sălişteanu, şi-a însuşit preocuparea pentru problemele de ordin tehnic, în care vădeşte pondere şi spirit lucid, notează Mediafax.

Licitaţia organizată de casa Goldart va avea loc joi, de la ora 19.00, la Hotelul Marshal Garden.

Foto credit: Casa Goldart, licitaţie Tonitza

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.