VIDEO Arhivele actriţei Vivien Leigh au fost achiziţionate de Victoria and Albert Museum din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-arhivele-actritei-vivien-leigh-au-fost-achizitionate-de-victoria-and-albert-museum-din-londra/

Arhivele actriţei britanice Vivien Leigh, interpreta personajului Scarlett O’Hara din filmul ,,Pe aripile vântului”, au fost achiziţionate de prestigiosul Victoria and AlbertMuseum din Londra.

Un articol de Andrada Văsii|14 august 2013

Arhivele actriţei britanice Vivien Leigh, interpreta personajului Scarlett O’Hara din filmul „Pe aripile vântului”, au fost achiziţionate de prestigiosul Victoria and AlbertMuseum din Londra.

Arhivele actriţei britanice conţin numeroase obiecte care nu au fost prezentate niciodată în public, inclusiv o serie de scrisori pline de afecţiune pe care Vivien Leigh le-a trimis soţului ei, Laurence Olivier. Arhiva cuprinde jurnale, fotografii, scenarii de film, scenarii de teatru şi numeroasele trofee câştigate de Vivien Leigh.

O parte din această arhivă va fi expusă începând din toamnă la Victoria and Albert Museum din Londra. Arhiva, achiziţionată de la nepoţii celebrei actriţe britanice, acoperă diverse aspecte din viaţa acesteia, detaliate în mai multe jurnale, în care Vivien a început să scrie într-un jurnal pe când avea 16 ani în 1929 şi pe care le-a ţinut până la moartea ei în anul 1967.

7.500 scrisori

Vivien Leigh a catalogat, totodată, cu meticulozitate, peste 7.500 de scrisori personale primite de la prieteni şi de la colegi de breaslă, adresate inclusiv soţului ei Laurence Olivier. Unele dintre ele provin de la personalităţi de seamă, precum T.S. Eliot, Marilyn Monroe, Winston Churchill şi Regina Mamă.

O altă scrisoare, primită de la dramaturgul Tennessee Williams, scrisă în 1950, laudă talentul actriţei britanice, premiată cu al doilea Oscar din carieră, pentru interpretarea ei din filmul „Un tramvai numit dorinţă”, realizat pe baza piesei de teatru omonime, scrisă de dramaturgul american.

În aceeaşi expoziţie va fi prezentat şi „cartea vizitatorilor” pe care Vivien Leigh şi Laurence Olivier o ţineau în reşedinţa lor Notley Abbey din comitatul Buckinghamshire. Printre vedetele care au semnat în acest registru se află actori de seamă precum Humphrey Bogart, Lauren Bacall, Orson Welles, Judy Garland şi Rex Harrison.

Directorii de la Victoria and Albert Museum din Londra spun că arhiva, achiziţionată în anul care marchează centenarul naşterii actriţei, va putea fi consultată în scopuri de cercetare, după ce operaţiunea de catalogare va fi finalizată. Înregistrările digitale vor fi disponibile pe site-ul muzeului.

Vivien Leigh şi Laurence Olivier s-au căsătorit în 1940 şi au divorţat în 1960, notează Mediafax.

Vivien Leigh, recompensată cu două premii Oscar – pentru rolurile din filmele ,,Pe aripile vântului” şi ,,Un tramvai numit dorinţă” – a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani.

Foto credit: Cinemagia

 

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.