VIDEO Madonna va regiza un nou film
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-madonna-va-regiza-un-nou-film/

Cântăreaţa Madonna a achiziţionat recent drepturile de ecranizare a romanului ,,The Impossible Lives of Greta Wells”, pe care intenţionează să îl regizeze.

Un articol de Andrada Văsii|2 august 2013

Cântăreaţa Madonna a achiziţionat recent drepturile de ecranizare a romanului „The Impossible Lives of Greta Wells”, pe care intenţionează să îl regizeze. Renumita cântăreaţă americană ar putea trece pentru a treia oară în spatele camerei de filmat, după ce a achiziţionat drepturile de ecranizare a romanului scris de Andrew Sean Greer.

După primele sale două experienţe regizorale – „Mizerie şi înţelepciune/ Filth and Wisdom” (2008) şi „W.E.” (2011) -, adaptarea acestui thriller psihologic ar putea deveni cel de-al treilea film regizat de celebra cântăreaţă pop.

O poveste – mai multe vieţi

Ca şi în „W.E.”, acţiunea din „The Impossible Lives of Greta Wells” se derulează în mai multe epoci. Romanul spune povestea unei femei care se vede transportată în celelalte vieţi pe care ar fi putut să le trăiască. După moartea fratelui ei geamăn şi despărţirea dureroasă de iubitul ei după o relaţie îndelungată, Greta Wells cade în depresie şi este supusă unui tratament cu şocuri electrice.

În timpul terapiei, ea este trimisă succesiv în 1918, în 1941, în prezent, în „alte vieţi”, în care fratele ei este încă în viaţă, iar logodnicul ei i-a devenit soţ. Andrew Sean Greer este autorul romanului devenit bestseller „The Confessions of Max Tivoli”. „The Impossible Lives of Greta Wells” este cel mai recent roman al său şi a fost lansat pe 25 iunie în Statele Unite.

Critici pentru o poveste celebră

După ce a debutat în calitate de regizoare, în 2008, cu lungmetrajul „Mizerie şi înţelepciune”/ „Filth and Wisdom”, un film desfiinţat de criticii de specialitate, Madonna a trecut pentru a doua oară în spatele camerei de filmat pentru a regiza „W.E.”, o dramă care prezintă scandaloasa relaţie dintre regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii şi americanca Wallis Simpson, o femeie divorţată.

Suveranul britanic a abdicat în 1936, după ce relaţia lui cu Wallis Simpson a devenit de notorietate, notează Mediafax.

„W.E.”, realizat pe baza unui scenariu scris tot de Madonna, a avut premiera mondială în 2011 la Festivalul de Film de la Veneţia, însă recenziile apărute după proiecţia acestui lungmetraj nu au fost nici de această dată laudative.

Foto credit: Madonna (Facebook)

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.