VIDEO Seminariile NexT prezentate de JTI revin cu noi teme din industria filmului
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-seminariile-next-prezentate-de-jti-revin-cu-noi-teme-din-industria-filmului/

Începând de joi, 11 aprilie, şi până sâmbătă, 13 aprilie, vor avea loc seminariile dedicate regiei de film şi sound designului din programul Festivalului Internaţional de Film NexT.

Un articol de Andrada Văsii|10 aprilie 2013

Începând de joi, 11 aprilie, și până sâmbătă, 13 aprilie,  vor avea loc seminariile dedicate regiei de film și sound designului din programul Festivalului Internațional de Film NexT.

În această perioadă vor avea loc la Café Verona Cărturești dezbateri pe teme legate de industria filmului. Aceste seminarii sunt oferite și anul acesta de JTI, iar intrarea va fi liberă. La seminariile de regie și sound design li se alătură anul acesta cele de marketing și distribuție de film, un masterclass de regie și actorie, discuții despre cum se pot obține finanțări pentru producțiile independente și despre cele mai noi tehnologii în materie de postproducție.


Invitații

Prima zi de seminarii este dedicată marketingului și distribuției de film și criteriilor de selectare a unui film în competiția Academiei Americane de Film. Invitații seminarului Marketing și distribuție de film ce va avea loc între 10.00 și 11.30, la Café Verona Carturesti, sunt: Thorsten Ritter (Beta Cinema), Virginie Devesa (Alpha Violet), Ileana Cecanu (Transilvania Film) și Ada Solomon (Parada Film).

Cei patru invitați vor povesti celor prezenți despre cum poate fi convins un distribuitor internațional și care trebuie să fie implicarea regizorului în procesul de distribuție a filmului. Thorsten Ritter este în prezent vicepreședinte executiv al Beta Cinema, din al cărui portofoliu face parte și recent achiziționatul Poziția copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, care a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

Drumul către Oscar

Tot joi, 11 aprilie, începând cu ora 12 :00, Chris Tidman, CEO al Shorts International, va susține un seminar cu titlul “Drumul către Oscar”. Vor fi prezentate câteva dintre criteriile pe care un film trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționat în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.

Prima zi de seminarii se va încheia cu prezentarea MEDIA Desk România, care va începe la ora 13.30. Valentina Miu, coordonator MEDIA Desk România, va prezenta liniile de finanţare oferite de Programul MEDIA profesioniştilor din industria cinematografică europeană. Evenimentul se adresează în primul rând producătorilor independenţi care doresc să obţină sprijin de la Programul MEDIA al Uniunii Europene pentru dezvoltarea proiectelor de producţie.

Despre sound design

Ziua de vineri, 12 aprilie, va începe la ora 10.00 cu un seminar de sound design susținut de Roar Skau Olsen, un sound designer invitat din Suedia, ce va vorbi publicului despre interacțiunea dintre sound design și muzica de film.

Discuția va pleca de la un studiu de caz, realizat pe baza filmului „Excuse Me” (regizat de Henrik Ruben Genz, 2012). Roar Skau Olsen a lucrat cu doi compozitori diferiți pentru acest film, creând astfel două tipuri diferite de muzică. Conversația va continua pe baza unui colaj de materiale video, asamblat astfel încât să ilustreze diversele moduri în care muzica aduce culoare și influențează anumite scene.

 

Între 12.30 si 14.00 trei dintre cele mai importante studiouri de postproducţie din România vor prezenta ultimele echipamente şi progrese în domeniu. ABIS Studio, Digital Cube și Chainsaw Europe vor susține împreună un seminar de postproductie.

Seminnar cu Radu Jude

Sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 10.00 Radu Jude va susține seminarul de regie de film. Prezentarea va fi sub forma unei deconstrucții a filmului său Toată lumea din familia noastră, iar Radu Jude va vorbi, printre altele despre ce nu trebuie să faci când regizezi un film. Filmul Toată lumea din familia noastră (2012) a avut premiera la Berlinale şi a câştigat, printre altele, premiul Heart of Sarajevo şi Bayard D’Or la Festivalul de Film de la Namur.

 Masterclass de actorie

Tot sâmbătă, între 12.30 și 14.00, regizoarea Judith Colell și actrița Eva Basteiro-Bertoli, vor susține un masterclass de actorie şi regie, cu titlul Actoria de film. Chipul ca peisaj. Judith Collel este regizoare de film, dar combină cariera de regizor cu cea de profesor universitar, iar de curând a devenit vicepreședintă a Academiei Spaniole de Arte și Științe Cinematografice. Eva Basteiro-Bertoli este actriţă, interpretă şi compozitoare. Unul dintre cele mai importante roluri ale ei a fost în filmul „Pa negre” („Black Bread” / „Pâine neagră”), regizat de Agustí Villaronga, foarte apreciat de critică şi câştigător al 9 premii Goya. Ca interpretă şi compozitoare, a colaborat cu liderul trupei Jethro Tull, Ian Anderson.


Ultimul seminar al acestei ediții a Festivalului de Film NexT este dedicat tehnologiei și echipamentelor video și este susținut de Sony și F64 Studio. Seminarul va fi prezentat de Vladimir Chetroiu, creative filmmaker în cadrul F64, care va vorbi despre cum îţi preschimbi ideile de imagine în producţii de calitate şi cum te diferenţiezi pe piaţa video.

Mai multe detalii despre seminariile acestei ediții a Festivalului de Film NexT și invitații săi pot fi găsite pe site-ul festivalului: www.nextfilmfestival.ro.

Foto credit: captură video Pa negre

23
/03
/16

În regia lui Sebastian Cosor, World War Cup urmăreşte povestea a doi veterani de război care duc o bătălie între regrete și amintiri, între acțiunile lor pe front și existenţa lor de după război, şi care, întâmplător, găsesc într-un meci de fotbal ultima ocazie de a scăpa de povara cu care au trăit o viaţă întreagă.

22
/03
/16

De Ziua Internațională a Teatrului - duminică, 27 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio – iubitorii teatrului sunt invitaţi la “JORJ VOICU – 25 / In memoriam”, un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea îndrăgitului actor

21
/03
/16

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Național I.L Caragiale din București și va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 și TVR HD.

21
/03
/16

  CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

18
/03
/16

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului - 1986, Ursul - 1988, Amantul - 1992, Șapte ani în Tibet - 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

17
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

La 16 martie 1957 se stingea din viaţă Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea sculptorului român, Centrul Georges Pompidou a proiectat, zilele trecute, în premieră, la Madrid, o serie de imagini inedite cu Brâncuşi.

16
/03
/16

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot fuma în baruri, restaurante sau cluburi. De joi, 17 martie, intră în vigoare legea antifumat care interzice consumul de tutun în spaţiile publice închise. Cinefilii autohtoni se mai pot bucura, cel puţin o perioadă (!), de scenele în care actorii lor preferaţi fumează în voie ţigară după ţigară pe marele ecran. Iar aceasta în ciuda statisticilor care spun că mulţi tineri se apucă de fumat tocmai din acest motiv.

15
/03
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF, ajuns la ediția cu numărul șase, s-a deschis luni seară, cu o sală arhiplină la avanpremiera în România a filmului Francofonia, de Aleksandr Sokurov, care a avut loc la CinemaPRO.

15
/03
/16

Au mai rămas 10 zile până la premiera, pe marile ecrane din România, a mult aşteptatului „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, biletele fiind deja puse în vânzare în cinematografele din întreaga ţară.