Vlad Mugur – profesorul „Generației de aur”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-mugur-profesorul-generatiei-de-aur/

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor ’50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

Un articol de Monica Andrei|22 iunie 2016

Vlad Mugur nu şi-a dorit să facă teatru, urmase chiar doi ani de „Drept” şi „Litere”, dar bunicul său regalist, care fusese directorul Radiodifuziunii, e cel care l-a îndemnat să o ia pe drumul Thaliei. Tatăl său, avocat, intrase în lumea teatrului aducând în casa sa „toată echipa de boemi, care după război, se ducea să bea pe statuia lui Caragiale la Ploieşti”: Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Nineta Gusti, Ion Sava, Ion Şahighian, Bălţăţeanu.

Vlad Mugur s-a născut la solstiţiu, în 22 iunie 1927, la București şi a decedat în 22 iulie 2001, la München, spunând că se trage “dintr-o şedinţă de spiritism a discipolilor lui Haşdeu”. Bunicul său, având legături cu familia regală, a avut bucuria de a-şi vedea nepotul botezat de către Regele Mihai, care avea doar şapte ani pe atunci. L-a ţinut în braţe mama sa, Regina Elena. Viitorul regizor de teatru a avut o copilărie fericită. Şi-a divinizat mama.

La admitere, Ion Manolescu îl consideră netalentat. Maria Filotti îl susține și pariază pe viitorul lui. Vlad Mugur a absolvit Facultatea de Teatru din București, clasa de regie, în 1949 şi i-avut colegi de promoţie pe: Alexandru Paleologu, Ruxandra Otetelişanu, Ioana Ottescu, Sorana Coroamă, Ionel Teodorescu.

În 1965, a devenit directorul Teatrului Național din Cluj, unde a rămas până în 1971, când s-a decis să emigreze în Italia, apoi s-a mutat în Republica Federală Germania. A regizat spectacole în teatrele de la: München, Konstanz, Hanover, Esslingen, Münster. În România, a regizat în teatrele din București, Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Galați, Turda.

Spunea despre el: “cred că nu sunt orgolios, cred că nu sunt un om rău, nu sunt deloc răzbunător, am caracter, sunt generos şi cred în oameni. Cred că n-am voinţă şi fac concesii din slăbiciune, nu din oportunism, că n-am avut curajul să transpun în artă tot ceea ce am crezut, că n-am reuşit să-mi împlinesc cariera în măsura în care şi-a împlinit-o Tadeusz Kantor cu un singur spectacol, am fost fericit în viaţă, că am o nevastă pe care mi-a trimis-o mama, că am muncit mult, că am fost blestemat să fiu peregrin, am o perfectă memorie a numerelor şi cifrelor, am presimţiri şi viziuni, am fost cartofor, jucam poker”.

În tinerețe a avut o mare pasiune, pe Henriette “care m-a chinuit, m-a părăsit, eram îndrăgostit, deprimat, în pragul sinuciderii. S-a măritat cu maestrul de lumini. În timpul facultăţii, casa noastră era invadată de fete frumoase şi simpatice: Catinca Ralea, Liliana Tomescu, Ileana Predescu, Nineta Gusti. Eu le iubeam şi eram prietene cu toate”. Pe Magda Stief, soţia sa, a cunoscut-o la un joc de poker, la Craiova, în casa doctorului Parhon. Ea apăruse în spatele lui, el a întors capul să vadă cine este. S-au căsătorit după câteva zile.

Profesorul „generaţiei de aur”

Fiind asistent la facultatea de teatru, Vlad Mugur participă în comisia de admitere și-l impune pe George Constantin, după ce acesta căzuse de trei ori, intuind talentul său uriaş, spunând lui Moni Ghelerter şi Aurei Buzescu: “ăsta trebuie să treacă”. Din “generaţia de aur” care a absolvit în 1952 au făcut parte: Constantin Rauţchi, George Constantin, Amza Pellea, Dumitru Rucăreanu, Sanda Băcilă, Draga Olteanu, Sanda Toma, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici, Anca Vereşti, Mircea Albulescu, Silvia Popovici.

Despre cum era “generația de aur”, care avea asistenţi pe Radu Beligan, Sorana Coroamă Stanca, Penciulescu, apoi Ion Cojar, își amintește: “Captivant la această serie era varietatea. George Constantin, un tenor cu treceri de registru, Rauţchi era bariton cu dicţie imperfectă, Victor Rebengiuc era constrastul cu mare instinct al nuanţelor şi mişcărilor. Sanda Toma era motoraşul ingenuu de comedie şi făcea cuplu comic cu Silvia Popovici. Gina Patrichi fusese bomba de talent de la început. Cozorici a mers pe un drum mai încet, avea voce superbă şi caracter frumos. Amza era unul dintre animatorii umorişti, prieten al echipei. O serie nedisciplinată, certată mai ales cu cursurile teoretice şi de “marxism”. O dată pe an, ne încolonam cu maestrul Bălţăţeanu în frunte şi porneam spre rectorat să-i salvăm pe Rauţchi şi George Constantin de repetarea anului. Devenise celebră scena…”

Vlad Mugur mai povestește despre anii din facultate: “George nu era vicios ca Rauţchi. De la şcoală pleca acasă singur, nu intra în gaşca de la restaurant. Farmecul lui venea din trecerea instantanee, într-o secundă, de la registrul grav la clovn. Avea o vorbire specială, întretăiată, avea culoarea cuvântului, plastica lui, pe care o schimba de la propoziţie la propoziţie. Un element important a fost lucrul cu Lucian Pintilie la «Amphitryon» de Plaut, unde Rauţchi era sosia. Ieşeau nişte scandaluri de nu se putea repeta. Îmi puneam un scaun lângă uşă, ca să-i supraveghez, să-i potolesc. Ştiam că toţi erau excepţionali. L-am întâlnit ultima oară în 1991, în biroul de la «Odeon», unde am plănuit să lucrăm, dar n-am mai apucat. L-am găsit atunci cu aceeaşi timiditate pe care o avusese toată viaţa.”

După absolvire, actorii promoției, fără George Constantin, joacă la teatrul din Craiova. “În patru ani de teatru la Craiova, am învăţat de la «generaţia de aur»”:

  • Teatrul cel mai important e tot cel de echipă.
  • Un talent trebuie înconjurat (îmbrăţişat) cu dragoste şi grijă.
  • Prietenia e de neînlocuit chiar şi în teatru. Dragostea nefericită e şi ea utilă.
  • Teatrul are legile lui, pe care nu le poţi sfida, decât cunoscându-le.
  • Încrederea în tine poate însemna şi modestie.
  • Bun-gust înseamnă descoperirea celui prost.
  • O idee, chiar genială, nerealizată scenic, e un duşman de care trebuie să fugi.
  • Noul trebuie să aibă rădăcini în tine.
  • În procesul de creaţie trebuie să ştii ce ai de spus şi să ştii pe cine să asculţi. Trebuie să citeşti ce nu există.
  • Zâmbetul unui maşinist la o repetiţie valorează mai mult decât un consiliu artistic.
  • Muncind la un spectacol trebuie mereu să schimbi ceva, chiar şi după premieră.
  • O concepţie de care nu scapi poate deveni nocivă. Distanţa te apropie de creaţie.
  • Teatrul nu e viaţă. Viaţa e o enciclopedie teatrală.
  • Trebuie să înveţi să citeşti nemulţumirea şi să citeşti în palma scenei.

Din cauza comuniştilor, Vlad Mugur pleacă din ţară, în 1971, face emisiuni la Radio “Europa liberă” şi montează spectacole în Germania. După Revoluţie se întoarce, iar Andrei Pleşu îl numeşte director la Teatrul “Odeon” din Bucureşti, despre care spunea: “Este scena şi clădirea pe care am iubit-o. În primul rând pentru că a fost teatrul în care eu am învăţat teatru. Am stat în sală ca asistent sau ca elev la toată pleiada de artişti, care erau şi în casa noastră şi pe scenă. Toate succesele mari dinainte să plec din ţară, le-am avut în acest teatru, fie că erau montate acolo, fie că erau în turneul de la Craiova sau Cluj. Odeonul are farmec. Am acceptat să fiu director numai pentru acea clădire. Şi pentru amintire”.

Vlad Mugur, despre regia de teatru

Reţeta în teatru nu duce nicăieri. E important să încerci lucruri noi chiar cu riscul de a greşi la fel de important e să nu urmăreşti succesul. Asta poate fi catastrofal, te face să-şi fie frică şi nu există pericol mai mare decât frica.

Echipa face teatrul. Actorul nu trebuie subjugat nu trebuie silit să se păstreze în limitele unei concepţii regizorale. Trebuie să știi să-l laşi liber, dar procesul e complicat, pentru că trebuie să simţi când anume să-l laşi liber, când este preferabil să nu-i impui concepţia.

Arta trăieşte din efecte. Trebuie să le căutăm insolite şi să le executăm cu prospeţime. Orice gândire, orice scenă, orice nuanţă, orice culoare, orice nu ţi-e aproape poate schimba şi sluţi totul chiar şi o idée frumoasă.

Rutina e nocivă. E un refugiu, o apărare, o armă împotriva artei. Rutina urâţeşte, schelălăie, se strâmbă. În forme ascunse e periculoasă. Ea poate să placă, să-i atragă la manierism pe spectatorii candizi. Maniera e rutină, rutina e manieră. Maniera poate să inducă în eroare un teatru, un oraş, o lume.

Regia e o meserie de elită. Regizorului – în afară de aptitudini, pregătire, fantezie – îi trebuie metodă. Trebuie să ai aptitudinea de a vrăji temperamente diferite.

Premii și distincții

Vlad Mugur a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Premiul UNITER pentru întreaga sa activitate (1999) precum şi Premiul UNITER pentru spectacolul “Slugă la doi stăpâni” (2000). Fundaţia
“Tofan” l-a declarat personalitatea anului 2000. În memoria sa Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a instituit Premiul “Vlad Mugur”. Numele său figurează pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, din Bucureşti, pe Gongul Thaliei.
(Sursa: Vlad Mugur de vorbă cu Florica Ichim)

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.