Case cu femei frumoase
http://www.ziarulmetropolis.ro/case-cu-femei-frumoase/

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

Un articol de Georgeta Filitti|11 Noiembrie 2016

A aparţinut Cleopatrei Trubeţkoi, fiica lui Costache Ghica, fratele domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica şi Alexandru Dimitrie Ghica. A fost măritată o vreme cu principele rus Serghei Trubeţkoi. S-a mutat în Rusia, a stat câţiva ani la Paris, unde îşi avea salon de primire, ca atâtea alte românce expatriate vremelnic, apoi s-a întors în casa de pe Podul Mogoşoaii.

Despre frumuseţea ei s-a dus repede vestea: ten minunat, zulufi negri ca tăciunele, talie zveltă. Toaletele mereu reînnoite de la Paris, pălăriile asortate, cu nelipsitele pene albe şi bijuteriile fără număr au făcut din ea repede un reper al eleganţei bucureştene. Şi-a deschid  un salon frecventat cu asiduitate de tinerii care vor constitui generaţia paşoptistă. Eliade Rădulescu, Cesar Bolliac, Grigore Alexandrescu îşi citesc aici, în premieră, creaţiile literare. Vin, adesea, şi moldovenii Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. C. Bolliac, cu stângăcie înduioşătoare, încearcă s-o omagieze:

„Iubită d-o capitală şi-n cercuri adorată

Prin spirit, prin ştiinţă în toate şti domni!”

În casa ei se făcea şi multă muzică şi faima nobilei îndeletniciri a trecut repede hotarele ţării de vreme ce însuşi Franz Liszt, în 1847, se opreşte şi concertează aici. Prinţul Anatol Demidov nu exagera când scria: „nu cunosc nici un oraş în Europa unde să se poată aduna o societate mai cu desăvârşire plăcută…, bunele maniere, tonul graţios, talentele femeilor, puritatea  cu care se vorbesc limbile Europei Centrale – toate se unesc spre a vă convinge că e o societate întru totul asemănătoare tuturor celor europene”.

Prinţesa a murit în 1878 şi casa a fost cumpărată de negustorul bulgar Nenciu. Fiica acestuia, Nyka, a petrecut şi ea o vreme la Paris, dar n-a adus de acolo moda salonului literar şi muzical ci doar felul nebunesc de a schimba bărbaţii şi toaletele. Avocatul Petre Grădişteanu, omul politic Alexandru Djuvara, vice guvernatorul Băncii Naţionale Th. Capitanovici au fost, pe rând, soţii mult încercaţi ai celei păstrate în memoria bucureştenilor ca cea mai elegantă femeie a oraşului. Se spune că asorta brâul muscalului care îi conducea trăsura şi căptuşeala trăsurii la rochia purtată în plimbarea zilnică de la Şosea.

Tot un observator străin o caracteriza pe frumoasa Nyka, cea aflată în răspăr cu societatea, atât pentru toaletele fără număr cât şi pentru moralitatea discutabilă fiindcă, pe lângă soţii oficiali, luxul fabulos i-a fost întreţinut şi de admiratori, nu puţini: „una din cele mai atrăgătoare femei din Bucureşti, cu talia înaltă, bine proporţionată, mai mult foarte drăguţă decât cu adevărat frumoasă, are un surâs încântător, o voce delicioasă şi mers împărătesc”.

Singura amintire despre casa ei, poate o rămăşiţă a originii bulgăreşti, păstrată peste timp, este excelentul iaurt preparat acolo, „care şedea în picioare la masă”. Reţeta lui rămâne o încercare la îndemâna oricui: se ia o cantitate de lapte (nepasteurizat!) şi se fierbe până îşi reduce volumul la o treime. Se răceşte şi i se adaugă maia. Nu se păstrează la frigider ci doar într-un loc răcoros.

Dacă cineva şi-ar pune în minte să cerceteze casele încă nedemolate de la Calea Victoriei, ar afla, neîndoios, poveşti de viaţă fără număr, bucurii şi tristeţi a căror istorisire ar colora odată în plus imaginea de altă dată a Bucureştiului.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123