Câştigă două invitaţii la filmul „Kick-Ass 2“, cu Jim Carrey!
https://www.ziarulmetropolis.ro/castiga-doua-invitatii-la-filmul-kick-ass-2-cu-jim-carrey/

Ziarul Metropolis şi distribuitorul Ro Image îţi oferă două invitaţii duble la filmul „Kick Ass 2“, valabile până pe 29 august, la Hollywood Multiplex Bucureşti Mall.

Un articol de |13 august 2013

Ziarul Metropolis şi distribuitorul Ro Image îţi oferă două invitaţii duble la filmul „Kick Ass 2“, valabile până pe 29 august, la Hollywood Multiplex Bucureşti Mall.

Kick-Ass, Hit Girl şi Red Mist sunt gata de acţiune în „Kick Ass 2“, după succesul imens din 2010 cu „Kick Ass“.
De această dată, actele de bravură nebuneşti ale lui Kick Ass (Aaron Taylor-Johnson) inspiră un nou val de eroi autoproclamaţi care pornesc mascaţi într-o cruciadă proprie.

Conduşi de colonelul Star and Stripes (Jim Carrey), eroul nostru se alătură acestei patrule. Dar când supereroii noştri amatori ajung să fie vânaţi de Red Mist (Christopher Mintz-Plasse), renăscut acum sub numele de The Motherfucker, singura care-i poate salva de la pieire e Hit Girl (Chloë Grace Moretz).

The Motherfucker îşi adună propria gaşcă de superdiabolici şi ticluieşte un plan ca să-i facă pe Kick-Ass şi pe Hit Girl să plătească pentru ce i-au făcut tatălui său. Dar planul său are o fisură: dacă te pui cu un membru al echipei Justiţie Eternă, ţi-i pui pe toţi în cap…

Participă la concurs!

Ca să participi la concurs, trebuie să dai Like la pagina de Facebook a Ziarului Metropolis şi apoi să menţionezi, într-un comentariu pe site, care este numele personajului negativ din filmul „Kick Ass 2“, până luni, 19 august. Cei doi câștigători, aleşi prin tragere la sorţi marţi, 20 august, vor primi fiecare câte o invitaţie pentru două persoane, valabilă până pe 29 august 2013.

Invitaţiile se ridică de la sediul Teatrului Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89), de luni până vineri, între orele 12.00 și 17.00, iar locurile se vor lua de la casa de bilete a cinematografului Hollywood Multiplex Bucureşti Mall.

Notă: pentru a participa la tragerea la sorţi trebuie să dai Like la pagina de Facebook a Ziarului Metropolis! Cei care nu au dat Like la această pagină nu vor fi incluşi în tragerea la sorţi.

Câștigătorii sunt rugați să confirme, într-un mesaj privat pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis, că doresc să beneficieze de invitație. Cei care nu confirmă, într-un interval de trei zile de la anunțarea rezultatelor tragerii la sorți, vor pierde dreptul de a utiliza invitația.

Participând la concurs, eşti de acord cu regulamentul Ziarului Metropolis.

Concurs încheiat. Oana Benzar şi Cristina Spirescu au câştigat fiecare câte o invitaţie de două locuri. Felicitări!

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

03
/02
/23

Marti, 7 februarie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Minu nr 1, se lansează raportul de cercetare "Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe" realizat de Asociația Room 2046 și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, cu ocazia derulării proiectului F-SIDES Chapters - o serie de cinecluburi feministe în urbanul mic și mediu din România.

02
/02
/23

După relansarea Programului „Cantemir”, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, dă startul înscrierilor la sesiunea din acest an a cunoscutelor programe de finanțare a traducerii cărților românești în străinătate: Translation and Publication Support Programme (TPS) și PUBLISHING ROMANIA. Cele două programe se adresează editorilor din afara țării și urmăresc facilitarea accesului la cultura română, prin sprijinirea traducerilor din autori români și a publicațiilor dedicate culturii și civilizației românești.

02
/02
/23

Institutul Cultural Român a lansat apelul la candidaturi pentru bursele ”Woodrow Wilson” care se vor desfășura în anul 2023. În cadrul acestui program, trei cercetători români vor primi câte o bursă în valoare de 14.000 de dolari, constând într-un stagiu de trei luni la Woodrow Wilson International Center for Scholars, din Washington DC.