INTERVIU Gigi Căciuleanu: „Nu mă interesează posibilul, mă interesează imposibilul“
http://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-nu-ma-intereseaza-posibilul-ci-imposibilul/

„Când cineva îmi spune «Maestre!», eu mă uit peste umăr, ca să văd cu cine vorbeşte. Nu mă pot obişnui cu treaba asta. Maestru eşti după ce ai murit“. Afirmaţia îi aparţine lui Gigi Căciuleanu, care a fost invitat în emisiunea „Garantat 100%“, la TVR 1

Un articol de |3 Mai 2013

„Când cineva îmi spune «Maestre!», eu mă uit peste umăr, ca să văd cu cine vorbeşte. Nu mă pot obişnui cu treaba asta. Maestru eşti după ce ai murit“. Afirmaţia îi aparţine dansatorului Gigi Căciuleanu, care a fost invitat de Cătălin Ştefănescu în emisiunea „Garantat 100%“, la TVR 1.

Dansatorul, coregraful, teoreticianul şi poetul Gigi Căciuleanu a oferit un „spectacol verbal“ fascinant, în emisiunea „Garantat 100%“. „Eu încep clasa spunând asta: «hai să nu ne pară rău că ne-am născut!»“ sau „orice mişcare care nu este ca în viaţă este dans“ sunt două dintre afirmaţiile care au plutit în acest spaţiu de dialog.

Iată şi alte gânduri „verbalizate“ de Gigi Căciuleanu. Înregistrarea integrală a interviului poate fi văzută aici.

„Cel care dansează o face pentru că nu are vocabularul necesar ca să spună ce-l doare, ce-l mănâncă pe dinăuntru. E foarte frumoasă această neputinţă a dansatorului, care se transformă în forţă pe scenă şi în explozie de energie. Fragilitatea nespusului este cea care alimentează ceea ce el arată.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (2): Gigi Căciuleanu

M-ai prezentat ca dansator şi îţi mulţumesc, pentru că asta asta sunt şi nu altceva. Toate putinţele emană din neputinţa de a spune ceva. Şi, probabil că dacă continuu să fac spectacole, e pentru că n-am reuşit să spun tot ce am avut de spus şi că tare aş mai vrea să spun.

Pina Bausch (n.r. – 1940-2009) este o forţă a naturii. Vorbesc despre ea la prezent, pentru că oamenii ăştia nu mor niciodată. Este o nebună totală. O babă de 100 şi ceva de ani şi o fetiţă de 12 ani, împreună.

Eu sunt foarte directiv şi foarte arhitectonic. Mă interesează ca o casă să fie nu numai frumoasă, ci să se şi poată locui în ea. Arhitectura pe care o impun eu este pe dinăuntru. Are foarte mare minuţiozitate, e aşa cum ai prepara un medicament la o farmacie – dacă depăşeşti doza l-ai omorât pe pacient. Toate mişcările pe care tu le vezi în scenă eu le-am experimentat, le-am făcut pe pielea mea. Atunci îi spun omului: „dacă eu pot, tu poţi!“ Nu mă interesează posibilul, mă interesează imposibilul.

Încerc să sparg automatismele. Eu vin din România şi fac glume. În România, masa începe cu un banc şi se termină cu un banc. Eu, în momentul în care am creat starea, o sparg cu o glumă.

Nu cred că sistemul meu e bun sau nu e bun. Aşa este el! Nu pot altfel. Eu sunt foarte dansator. Dacă eu ştiu că o mişcare e bună aşa, ştiu pur şi simplu asta. Abia apoi o explic şi scriu şi o carte despre asta.

Gigi Căciuleanu

Îi spuneam unuia dintre dans-actorii noştri: „mişcarea asta să fie ca şi cum ar fi prima mişcare din viaţa ta şi ultima mişcare din viaţa ta!“. Adică cu asta s-a terminat spectacolul, cu asta ţi s-a terminat şi viaţa. Şi după aceea o iei de la zero, începi din nou.

Întotdeauna am o proporţie de 50% între ce îmi propun şi ce va ieşi. Nu pentru că omul e prost sau pentru că nu poate, ci pentru că neputinţa lui s-ar putea să mă ducă la ceva mult mai interesant decât la ce m-am gândit eu de acasă.

Eu sunt jucător de table. La table este jumătate strategie, jumătate hazard. Găsesc că este un joc extraordinar, pentru că la fiecare aruncătură de zar se deschid alte posibilităţi. Aruncatul zarului mă pasionează. Dacă dau 6-6, dar casa e închisă şi nu pot să intru în ea, e la fel de prost ca şi cum n-aş fi dat acel 6-6. Adică nu ceea ce e bun e întotdeauna bun sau ceea ce e rău e întotdeauna rău. Depinde unde vrei să ajungi.

Eu sunt pasionat de corp. Dar nu de corpul care se vede, ci de corpul care nu se vede, de mecanismele interne, de tot felul de curenţi de energie, aşa cum sunt curenţii telurici. Sunt oameni care merg cu o nuieluşă şi descoperă aceşti curenţi în pământ, găsesc izvorul de apă. Eu cred că avem foarte multe de descoperit în peisajul nostru corporal.

Lucrez acum la Teatrul Bulandra. E o nebunie. Chiar aşa se şi cheamă. „La folia“ înseamnă şi nebunie, dar înseamnă şi un dans din Evul Mediu, care era ca twistul, dar care a durat cam două secole. E o frază muzicală care se tot repetă şi se fac variaţii pe tema asta. M-am jucat puţin pe tema nebuniei shakespeariene, cu nebunia bufonului, dar nebunia aia care nu e nebună. Bufonul se ascunde în ea, ca să-i spună nişte adevăruri prinţului de care depinde, care-i dă de mâncare şi care-i poate tăia şi capul“.

Foto: TVR 1

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »