Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-sturdza-bulandra-povesti-despre-femeile-care-au-inspirat-o/

Deschidem serialul „Memoria culturală: Mari poveşti despre marii dispăruţi“ cu fragmente de jurnal, publicate de Lucia Sturdza Bulandra, în 1956, în revista Teatrul şi care aveau să apară în cartea „Amintiri… Amintiri…“.

Un articol de Corina Vladov|15 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor. Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Deschidem serialul cu fragmente de jurnal, publicate de Lucia Sturdza Bulandra, în 1956, în revista Teatrul. Acestea aveau să apară în cartea actriţei, „Amintiri… Amintiri…“.

„Am urmat cursurile la Conservator ale marii artiste Aristizza Romanescu, am citit cu aviditate tot ce era în legătură cu arta dramatică. Şi, mai ales, am urmărit cu încordare jocul tuturor actorilor: mari şi mici, buni şi răi, compatrioţi şi străini“. Aşa îşi începea marea actriţă viaţa în teatru, deşi absolvise Facultatea de Litere şi Filosofie. Pe 1 octombrie 1898, ea debuta pe scena Naţionalului bucureştean.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“ 

Chiar şi marea Lucia Sturdza Bulandra (n. 1873, Iaşi – d. 1961, Bucureşti) a fost influenţată, la rândul ei, de personalitatea magnetică a unor artişti. Dintre femei, cel mai mult au impresionat-o Aristizza Romanescu, Eleonora Duse şi Agatha Bârsescu.

Lucia Sturdza Bulandra, despre:

Aristizza Romanescu – „Aristizza Romanescu nu mai era tânără pe vremea debutului meu în teatru. Atinsese de mult culmea gloriei, prin nenumăratele şi diversele sale creaţii. Familiarizată cu scena încă din copilărie, trecând de la teatrul de varietăţi la scenele oficiale, jucând alternativ clasic şi modern, tragedie, dramă şi comedie, cu un succes fără egal, izbutise să dea epocii în care şi-a desfăşurat activitatea pecetea numelui său: epoca Romaneascăi.

Cu toate acestea, eu nu am cunoscut-o decât amărâtă, decepţionată, mărturisindu-şi dorinţa de a părăsi teatrul care – după părerea ei – nu o răsplătise pe măsura talentului şi a pasionatei sale dăruiri pentru scenă“.

Citiţi şi: Memoria culturală. Mari poveşti despre marii dispăruţi

(…) În seara reprezentaţiei ei de adio de la Teatrul Naţional mi-o amintesc jucând scena balconului din «Romeo şi Julietta» de Shakespeare. Apariţia ei m-a impresionat neplăcut şi dureros la început. Era de talie aproape scundă, cu un abdomen proeminent, accentuat încă de costumul roz, cu părul complet alb şi cu ochelari.

Şi totuşi, când a început să joace rolul, să trăiască cu o vioiciune şi gingăşie încântătoare, cu muzicalitatea glasului său argintiu, cu o dicţiune în care cuvintele sunau ca nişte şiraguri de perle, nu am mai văzut-o pe bătrâna Romaneasca: din balconul înflorit auzeam doar râsul cristalin al unei copile naive“.

Lucia Sturdza Bulandra

Click pe fotografie, pentru a vedea imagini video cu actriţa Lucia Sturdza Bulandra

Eleonora Duse – „Pe Eleonora Duse am iubit-o şi am preţuit-o pentru naturaleţea şi vădita simplitate a jocului ei. Era atâta adevăr, atâta profunzime în atitudinea ei, atâta durere în privirile ei şi în tăcerile ei, încât te atrăgea, te făcea să simţi cum simţea ea, să plângi când plângea ea, s-o înţelegi şi s-o compătimeşti, pas cu pas, clipă cu clipă.

Nu era frumoasă: de statură mijlocie, avea doi ochi mari, negri, arzători, şi o faţă smeadă, colţuroasă, pe care se răsfrângea cu putere clocotul frământării interioare“.

Agatha Bîrsescu – „Pe Agatha Bîrsescu am văzut-o jucând în Magda, în Sapho, în Messalina, în contesa Sarah. Ovaţiile nesfârşite care o întâmpinau, ca o justă răsplată pentru concepţia artistică şi perfecta îmbinare a detaliilor jocului său savant şi emoţionant, erau mărturia admiraţiei tuturor“.

Citiţi mâine, în Ziarul Metropolis, şi alte poveşti create în jurul unei mari actriţe: Lucia Sturdza Bulandra.

Foto cu Lucia Sturdza Bulandra – cinemagia

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.