Saxofonistul Mihai Iordache: “Niciodată nu e prea multă libertate, şi nici prea multă muzică”
http://www.ziarulmetropolis.ro/un-jazzman-in-cartierul-titan-mihai-iordache/

O conversaţie despre o muzică neînchistabilă în cuvinte, aparent nelegată de nimic (jazzul), şi poveşti despre un cartier liber în vremuri închise, care s-a transformat peste ani în suită de jazz, cu un muzician necalificat şi autentic: Mihai Iordache.

Un articol de Cristina Enescu|25 Ianuarie 2017

Întâlnirea cu saxofonistul Mihai Iordache, înaintea primului concert din 2017 al proiectul Artist in Residence – Iordache prezintă Suita Titan de la ARCUB Gabroveni (19 ianuarie 2017), mi-a amintit de o replică a Angelinei Jolie dintr-un film din 1998, ”Playing By Heart”, despre poveștile unor personaje aparent neonectate între ele: ”Talking about love (jazz, în cazul nostru) is like dancing about architecture” (Să vorbești despre dragoste e ca și cum ai dansa despre arhitectură).

Dacă ar apărea Zeul Jazzului și te-ar întreba ”cine e Mihai Iordache și ce caută în jazz”, cum ai răspunde?

Sunt saxofonist, am aproape 50 de ani și sunt aproape născut în Titan. Noroc că nu există un zeu al jazzului, dar, dacă ar exista, i-aș pune pur și simplu să asculte discurile mele. Sunt un om care încearcă, în primul rând, să facă o ceva care îi place lui însuși. Cânt și cu grupuri de rock, și muzică improvizată nelegată de jazz. Mă văd mai curând ca un călător care experimentează lucruri și trece de la una la alta. Nu mă simt atașat neapărat de eticheta de om de jazz. Așa cum au spus mulți muzicieni serioși de jazz, precum Miles Davis, jazzul e doar un cuvânt. Este o muzică foarte liberă, o creație afro-americană care, la nivelul conceptului de improvizație și al vocabularului ritmic, s-a răspândit în toată lumea și este minunat că s-a întâmplat așa. Pot să vorbesc despre muzică cu un om din Coreea sau din Argentina, și să avem referințe comune.

Mai faci muzică free funk?

Am trecut de asta, deși îmi place și astăzi mult funk-ul a la James Brown, dar lucrurile evoluează. Mai nou ascult multă muzică clasică, orice, în general compozitori romantici şi moderni. Fiica mea s-a apucat de vioară, așa că sunt forțat să ascult foarte mult Shostakovici, Prokofiev, Rimsky Korsakov. Supradoza asta de muzica clasică rusească de care am avut parte mă influențează chiar fără să vreau.

Jazzul și muzica clasică par două dintre cele mai indigeste tipuri de muzică pentru o parte a publicului. Multora le-ar plăcea să le placă aceste muzici dar nu știu de unde să le apuce. Ele se leagă, pe undeva, de exemplu unii compozitori clasici au folosit instrumente asimilate ulterior jazzului, precum saxofonul (Bizet, Berlioz, Ravel).

Da, în general muzicienii de jazz (cel puțin după anii ’30  ’40) au fost conștienți de ce se întâmpla în muzica clasică și s-au inspirat de acolo. Mie nu mi se par genuri dificile. Până la urmă, muzica clasică este în continare cel mai vândut gen, ca vânzări de albume. Oamenii s-ar apropia mai mult de muzicile astea mai complexe dacă ar fi mai multe ore de educație muzicală și de audiție la școală, și dacă muzica nu ar fi doar materia la care toți iau 10.

Predai?

Nu, pentru că nu am niciun fel de pregătire muzicală serioasă, nu sunt calificat. N-am făcut vreo școală de muzică și nici nu am studiat un instrument în copilărie. Am făcut Școala Populară de Artă, specialitatea Jazz și muzică ușoară, la sfârșitul anilor ‘80, cu pianistul şi profesorul Marius Popp. Apoi, devenind saxofonist, am luat lecții cu Garbis Dedeian.

Recapitulând: un necalificat în muzică, cu colaborări serioase cu muzicieni grei (Harry Tavitian, Lucian Ban, Sorin Romanescu, Sarmalele Reci, Ada Milea), compozitor ”la greu”…

Cam așa. Cu Lucian Ban, a fost o întâlnire foarte interesantă la Festivalul de Jazz de la Sibiu, prin ‘93. Fără să ne fi cunoscut anterior, am vorbit patru ore în șir despre jazz…

jazz 2

Spui că nu te simți jazzman, dar te simți foarte saxofonist. Cum îți explici aura foarte cool, aproape erotică a saxofonului?

Habar n-am. Asta știu fetele, poate…. Eu nu simt latura asta, ci îmi place mai degrabă povestea foarte lichidă pe care o creează saxofonul. Mi-a plăcut enorm cum sună încă de la prima întâlnire, când eram cu părinții la mare și am ascultat un saxofonist foarte siropos, cu un ecou exagerat (care azi nu mi-ar mai plăcea). Era într-un bar pe valută, pentru străini, nu știu dacă le-ai apucat… La mare veneau mulți turiști, în anii ‘70, și erau niște baruri unde nu aveau voie decât străinii și unde se plătea în valută, eu am ascultat muzica de pe faleză, de după un zid. Apoi, în liceu, am primit din întâmplare o casetă cu Charlie Parker şi mi- am zis, bun, asta vreau să fac.

Înainte de 89 funcționa ”rezistența prin cultură” în jazz? Are și jazzul o dimensiune de conectare la realitate, sau e mai degrabă un univers de evadare?

În primul rând, jazzul era tolerat de către regim mai mult decât muzica rock, poate pentru că nu avea cuvinte. Erau chiar cel puțin două festivaluri de jazz serioase, la Sibiu și la Costinești (acolo am și debutat). Pentru acele vremuri, toleranţa faţă de jazz era un fel de modalitate a regimului de a da niște firimituri oamenilor mai “culturali”. Singurul care mi s-a părut împotriva regimului pe faţă, atunci, a fost Harry Tavitian. În 1988 chiar am cântat cu el o suită cu versuri de Mircea Dinescu, un poet pus la index pe atunci, o treabă destul de curajoasă.

Da, eu simt că lucrurile pe care le fac eu au relevanță și conexiune cu viața socială, dar s-ar putea ca treaba asta să fie doar în capul meu, și de fapt să depindă mult de fiecare ascultător. De exemplu, ultimul meu album de studio, ”Garden Beast”, are o temă ecologistă: grădina mea, ciclurile naturii. Era chiar perioada când mergeam la proteste pentru Roșia Montană, în toamna lui 2013. Cine ascultă discul poate nu realizează lucrurile astea, dar pentru mine din această legătură s-a născut albumul.

Chiar, ce poate fi inspirațional la un cartier bucureștean precum Titan? Sau cum asculți tu povestea unui loc, iar ulterior o transpui în muzică?

Pentru mine cartierul Titan, unde am copilărit, a fost un loc extrem de interesant, în primul rând pentru că noi, decrețeii, am fost o generație foarte mare, eram mulți, deci am avut foarte mulți prieteni. Pe drumul până la pâine întâlneam cel puțin 10 cunoscuți. La începutul anilor ‘70 persistau încă ecourile așa-zisei ”liberalizări”. Erau lucruri mai interesante la radio, tinerii se îmbrăcau mai hippie… a persistat un mic aer de libertate până prin anii ’80. Noi am apucat ceva din treaba asta. Titanul era, spre deosebire de alte cartiere bucureștene,mult mai uman: cu spații generoase între blocuri, un parc uriaș, din care o parte era un lac natural cu o întreagă faună și floră, exista inclusiv o bătrânică ce păștea niște vaci chiar lângă școala noastră. Îți dai seama unde chiuleam… Era ca un rai, o junglă. În plus, era un cartier foarte mare. Erau cumpărătorii ambulanți de sticle goale, sau vânzătorii duminicali de mături din nuielen-am înțeles niciodată cui îi trebuiau măturile, dar am reținut melodia pe care cântau. Copilăria asta în Titan a fost tare luminoasă și liberă, părea chiar o viață normală într-o țară normală. Abia în anii ‘80 mi-am dat seama de chingile regimului comunist.

Cum era umanitatea din Titanul devenit, peste ani, concert-suită?

Foarte variată, un prieten avea tatăl în Comitetul Central, alți prieteni aveau părinții muncitori.

De la tine am aflat că refrenul ”Partidul, Ceaușescu, România” a fost copiat după primele note ale piesei Beatleșilor ”I Wanna Hold Your Hand”. Ce diferență vezi între creativitate și mimetism gol, apropo și de improvizația și creativitatea inerente jazzului?

Cel care a compus refrenul ăla comunist a făcut-o pentru bani, desigur, era unul din frații Grigoriu cred. Nu e cea mai condamnabilă copiere. Poate că asta i-a spălat niște păcate imaginare, dintre cele pe care le tot inventau comuniștii. A făcut un pod amuzant între lumi, practic, absolut diferite.

Crezi că acest tip de eveniment, suita Titan, va fi mai bine primit de publicul mai în vârstă, care are memoria altor vremuri, sau și de cel mai tânăr? Și ce tip de public ai văzut în ultimii ani la evenimentele tale de jazz?

Habar n-am, dar sper ca celor mai tineri să le placă muzica, dincolo de povestea din spate. Media de vârstă la publicul meu e puțin mai mică decât la alte concerte de jazz, pentru că eu din 2003 cânt și cu trupa de rock alternativ Kumm, și o parte din publicul Kumm au început să vină și la concertele mele, iar dintre aceştia unii au continuat.

Ce crezi că i-a atras pe cei tineri, neobișnuiți cu jazzul?

Cred că vin din curiozitate, apoi din plăcere… Uite, de exemplu oamenii cu care cânt: unul din colegii mei, trompetist și vocalist, e foarte tânăr. Şi în ultimii aniam cântat destul de mult cu oameni apropiați de vârsta fiicei mele. Nu vârsta e importantă la pasionații de muzică, ci muzica la care se expun. Ok, clișeul e că tinerii sunt mai influențați de povestea comercială din muzică, mai vulnerabili la televizor și la top-uri și vedete. Știu sigur, însă, că mulți au și alte repere.

IMG_8156_resize

Cum ai ajuns în proiectul Artist in Residence de la ARCUB?

La invitația lui Lucian Ban, desigur. I-am propus inițial un concert cu cvartetul meu (Tavi Scurtu la baterie, Dan Mitrofan la chitară și Adi Stoenescu la orgă), dar Lucian și-a dorit mai degrabă o muzică originală, diferită de ceea ceînregistrasem deja. Asta s-a pliat bine pe ideea pe care o aveam de ceva vreme, o muzică despre cartierul Titan, aşa că am scris-o special pentru acest concert. Pe lângă noi patru, la saxofon tenor am invitat un muzician spaniol foarte bun, mutat în România, pe Daniel Torres, iar la trompetă și voce pe Vlad Simon, student la Conservator. La sfârșitul suitei vom avea și o piesă cu vocea lui, pe versurile lui Florin Dumitrescu, cunoscutul textier al Sarmalelor Reci.

Ce recomanzi celor care ar vrea să se apropie de jazz, dar nu știu de unde să înceapă?

Pur și simplu să asculte jazz, şi să vină la concerte. Azi nu mai ai nicio scuză, există internetul. Şi oricine îşi poate face educația muzicală! Îmi amintesc de profesoara noastră din epoca aceea sumbră, care ne-a pus jazz la orele de muzică. Nu era pasiunea ei, dar pentru că era o lecție despre jazz la sfârșitul manualului de muzică, ne-a trecut și prin asta.

Între atâtea oferte de entertainment și și mai multe surse de griji socio-politice, ”jazz pentru că?…”

Pentru că e o muzică a libertății.

N-avem prea multă, deja?

Nu, niciodată nu e prea multă libertate, şi nici prea multă muzică.

Foto: Laura Dobre



22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

07
/08
/17

Renumitul director de imagine italian Blasco Giurato semnează imaginea filmului românesc ”Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017. Marcel Iureș are rolul principal în filmul în care mai joacă actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar. Blasco Giurato a semnat imaginea a peste 100 de filme, printre care și „Cinema Paradiso”, pelicula premiată cu Oscar.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

Page 1 of 2712345...1020...Last »