VIDEO Nicoleta Lefter: „Nu sunt o pasăre închisă în colivie“
http://www.ziarulmetropolis.ro/video-nicoleta-lefter-nu-sunt-o-pasare-inchisa-in-colivie/

Nicoleta Lefter este piesa centrală a instalaţiei de artă performativă „Urme de distrugere pe Marte“, în care mai multe media contribuie activ la interpretarea live a poeziei. Totul, la Teatrul Odeon din Bucureşti

Un articol de Judy Florescu|9 Aprilie 2013

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Nicoleta Lefter este piesa centrală a instalaţiei de artă performativă „Urme de distrugere pe Marte“, în care mai multe media contribuie activ la interpretarea live a poeziei. Totul, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Poezia din „Urme de distrugere pe Marte“ se rescrie pe măsură ce este interpretată şi comentată de creatorii spectacolului prin performer, proiecție video şi sunet, ceea ce adaugă de fiecare dată un nou strat de înţelesuri. Primele reprezentaţii au fost programate pe 10, 11 şi 19 aprilie, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Judy Florescu: De unde a pornit ideea instalaţiei performative „Urme de distrugere pe Marte“?

Nicoleta Lefter: Eu, Cinty Ionescu şi Miron Ghiu lucrăm împreună de vreun an. Prima noastră colaborare a fost la show-ul „Dezintoxicare“. Ideea instalaţiei de la Odeon, „Urme de distrugere pe Marte“, ne- a venit într-o seară, după ce am filmat un trailer pentru un quartet, am fost să bem o bere în Subgodot, locul unde făcuserăm „Dezintoxicare“, am aberat vreo două ore şi s-a născut ideea. A doua zi de dimineaţă făceam planul la cafea.

Cum este să lucrezi la un spectacol doar cu un video designer şi cu un sound designer?

E complicat şi în acelaşi timp foarte simplu; în orice caz, e diferit de ceea ce se întâmplă în spectacolele de teatru. Adică, să o luăm aşa, pe bucăţi: în primul rând, reperele sunt altele de intrat în scenă, partenerii sunt alţii (sunet şi imagine) şi raportarea la public e mult mai directă. Se merge mult pe senzaţie, pe starea prezentă, nu pe ceea ce am construit acasă sau la repetiţii. Nu contează timpul. E o legătură vie între mine şi sunet/video, o improvizaţie şi un canal dechis în timpul real.

Împreună cu Cinty Ionescu ai făcut spectacolul „Romanyeah“, proiect susţinut de ICR New York la clubul Alchemia. Cum este să lucrezi la un nou proiect cu video designerul?

Cinty a făcut „Romanyeah“ pentru New York şi a vrut să-l prezinte şi în ţară, de aici colaborarea cu mine şi Mandela. Eu nu lucrez cu video designer, eu lucrez cu omul Cinty Ionescu, nu cu regizorul sau scenograful, nu lucrez cu „diploma“ sau cu „numele“, mă raportez la om, nu la etichetă. E un deliciu de fiecare dată când lucrez cu ea, e o zonă care mă interesează mult şi mi se pare că în direcţia asta se duc lucrurile: teatru-om-mecanism-instrument.

Cinty e o bombă de informaţii, mă încarcă mult şi mă stimulează într-o direcţie în care eu nu trebuie decât să am încredere în univers: e un canal de energie mai mare care trece prin mine şi îi dă drumul în univers şi se formează o încrengătură de firicele de bine. „Mediul e Binele“.

Care a fost reacţia lui Bogdan Ghiu, când i-aţi spus că vreţi să faceţi un spectacol după cea mai recentă carte a lui de poezii?

Bogdan Ghiu a fost de acord, ne-a trimis material de lucru, Cinty a făcut un scenariu scris cu început şi cu sfârşit, apoi ne -am apucat să filmăm şi să construim, am pus fundaţia, stâlpii de rezistenţă, pereţii, acoperişul. Ferestrele le-am lăsat deschise… Eu cred că-i place ce-am făcut din şi cu versurile lui.

Cum te simţi înainte de premieră?

Cum mă simt înainte de fiecare ieşire la public. Nu există termenul ăsta „premieră“ pentru mine, adică îl iau aşa cum e: prima întâlnire şi de obicei prima întâlnire e faină, aşa că pot să-mi imaginez că e tot timpul prima întâlnire… Nu ştiu răspunsul, hihi.

Cât de mult contează pentru tine reacţiile publicului?

Reacţia publicului pentru mine e feed-back. Nu sunt o pasăre închisă în colivie, care face frumos, sunt în contact direct cu publicul. Fac şi frumos – fac şi urât. Sunt şi bun şi rău în acelaşi timp, de asta am nevoie de el. Mă ghidez în funcţie de cerinţele (nevoile) lui dar şi de ale mele, şi, evident, de experiment-experienţă.

În ce măsură te influenţează criticile?

E important ce se scrie despre mine, îmi confirmă sau infirmă munca. Nu vreau să fiu ipocrită să spun că nu mă interesează, citesc şi apreciez cronica de calitate, nu bârfa de colţ.

Lucrezi la Odeon de cinci ani, perioadă în care ai colaborat cu regizori importanţi cum ar fi Andrei Şerban şi Radu Afrim. Cât de mult au contat aceste colaborări în formarea ta ca actriţă?

Am lucrat şi cu Alexandru Dabija. Au contat enorm aceste întâlniri pentru mine ca artist, dar şi ca om. Orice experienţă mai mare ca a mea e o îmbogăţire pe orice plan. M-au îmbogătţit şi transmit mai departe ce am primit de la ei. Ce am luat de la ei separat e mult de povestit, într-un alt interviu poate, dar pot să vorbesc de lucrul comun pe care îl au aceşti artişti şi oamenii în general – joaca, pofta de joacă până la epuizare, ca atunci când eram mici.

Într-un interviu pentru revista yorick.ro ai spus că „Nu există actori buni sau actori proşti“. Şi aş vrea să te întreb dacă există piese bune şi piese proaste?

Există piese şi piese, texte şi texte, actori şi actriţe, regizori şi regizori, variante şi variante, important e să-ţi găseşti drumul tău, ce te reprezintă pe tine, ce-ţi place, să ştii să alegi. Totul e important. Dintr-o pietricică se face un munte sau dintr-un munte se pot face mii de pietricele.

Mi s-a întâmplat de multe ori să văd actori minunaţi în piese nu atât de grozave, de la care publicul să plece dezamăgit. Cui i se poate reproşa acest lucru?

Dezamăgirea vine în momentul în care tu ai venit cu un plan de acasă. Dacă tu ai veni pe gol, fără dorinţe, ea nu ar mai avea loc; dezamăgirea nu ar mai exista. Ai lua exact ce ţi se oferă şi la rândul tău ai face la fel. Ţi s-a oferit un actor minunat, nu ai de ce să fii dezamăgit că piesa nu e bună, ea e bună din moment ce conţine acel actor care ţie ţi-a dat ceva-ul ăla care a rezonat în tine.

Într-un interviu în revista Tabu spuneai că nu ştii ce să faci când nu ai spectacole. Viaţa ta fără teatru nu ar putea exista?

„Viaţa mea fără teatru nu există“ – ce patetic sună, ce clişeu… nu-mi recunosc cuvintele, hihi. Nu mai cred în cuvânt, deşi paradoxal sunt actriţă. Înainte să fac teatru (de 10 ani fac asta) trăiam şi deci e evident că pot să traiesc şi fără el. Putem să facem orice, suntem liberi. E adevărat că teatrul mă întregeşte pe mine ca fiinţă, asta e credinţa mea acum.

Într-un interviu pentru dada.ro ai spus că „Diferenţa dintre teatrele din provincie şi teatrele din Bucureşti este că unor teatre din Bucureşti ar trebui să le fie ruşine“. La ce te referi concret în această afirmaţie?

Nu mai cred asta. Iubesc Bucureştiul cu toţi artiştii lui. Există atâtea teatre independente de calitate şi atâtea spectacole frumoase în teatrele de stat încât nu mai fac comparaţie cum o făceam înainte. Văd lucrurile din alt punct de vedere, dar recunosc că pe mine provincia m-a format ca om şi actriţă. Mi-a dat pofta de cunoaştere.

Ce sfat le-ai da tinerilor care vor să dea la teatru?

Dacă nu îţi este necesar şi vital, nu are rost. Sunt atâtea lucruri minunate de descoperit sau de redescoperit în lumea asta fără să fii actor. Dar dacă totuşi alegi asta, încearcă să o faci cât de bine poţi tu, cu riscul de a te pierde pe tine. Nu, nu ştiu ce să zic, de fapt, nu ştiu răspunsul iar, hihi.

INFO

Teatrul Odeon, Bucureşti

Urme de distrugere pe Marte

O instalaţie performativă de Cinty Ionescu pe poeme de Bogdan Ghiu
performer: Nicoleta Lefter
video design & live video: Cinty Ionescu
sound design & live: Miron Ghiu

Primele reprezentaţii: 10, 11 şi 19 aprilie 2013, ora 19.30, Sala Studio
Durata: 45 min
Preţul biletelor 12,72 lei

Amintiri din viitor

„Urme de distrugere pe Marte“ este un volum de poeme care, iată, merge mai departe, punând – azi la propriu – în scenă însăşi definiţia şi menirea culturii (în sensul de cultivare a umanului pe Pământ): aceea de a deveni, încet dar sigur, trup, carne şi gest, adresare. Paradoxul urmelor, imposibilitatea de a ascunde şi de a distruge, nu este tocmai definiţia minimală a vieţii care se îngrijeşte şi se cultivă?

Specifică postmodernismului, rescrierea și repoziționarea conținutului față de context e mai mult decât o re-mediere a cuvintelor și a senzațiilor, contribuind la text prin adăugarea de sens. Urmele de distrugere de pe Marte ne vizitează ca o amintire din viitor.

Pornind de la metatextualitate, în care autorul își susține tezele poetice față în față cu performerul, un spectacol în sine, performance-ul se autosusține pornind fie de la metafore fie de la interpretarea lor asociată ciclului vieții cu ajutorul celor trei media adăugate.

Cine sunt artiştii

Nicoleta Lefter a absolvit Facultatea de Teatru, Secţia Actorie din cadrul Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi , în 2006. A colaborat cu Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Constanţa, Teatrul Maria Filloti din Brăila, Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti.

Din 2008 este actriţă la Teatrul Odeon şi face parte din distribuţia spectacolelor: „Spovedanie la Tanacu“ de Tatiana Niculescu Bran, regia Andrei Șerban, „Extrem“ de William Mastrosimone, regia Sorin Militaru, „Câtă speranţă“ de Hanoch Levin, regia Radu Afrim, „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva“ de Jonas Gardell, un spectacol de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, „Viaţa e vis“ după Calderón de la Barca, regia Dragoș Galgoțiu, „C.F.R. – Cometa, Copilul și Cățelul“ după texte de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija.

A interpretat roluri în filme ca „Tinereţe fără tinereţe“, regia Francis Ford Coppola şi „8 minute“, regia Florin Kevorkian.

Bogdan Ghiu este poet şi teoretician cultural (literatură, filosofie, media, urbanologie, artă), jurnalist şi traducător (Bataille, Foucault, Derrida, Deleuze, Bourdieu, Baudrillard, Guattari, Bergson, Ricoeur, Veyne, Rorty, Baudelaire, Artaud, Breton, Duras, Calaferte etc.), fost membru al Cenaclului de Luni şi elev al lui Jacques Derrida.

Cea mai recentă carte de poezie e (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte (2006), iar cele mai recente cărţi de eseuri sunt Contracriza, Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică (2011). Este membru în redacţia revistei Idea artă+societate şi colaborator permanent al revistei Arhitext Design.

Cinty Ionescu este un artist video cu un interes constant pentru experimentul video live și în convergență cu alte media. Experiența ei variază de la începuturile sale ca VJ în cluburile bucureștene alături de muzicieni, la instalații multimedia, la video design pentru spectacole de teatru și dans.

Cinty Ionescu și-a prezentat lucrările pe numeroase scene naționale și internaționale, iar în 2011 a primit Premiul de Excelență pentru video design-ul spectacolului Nils’ Fucked Up Day de Peca Ștefan, la festivalul internațional Fringe din New York.

Miron Ghiu activează ca sound designer și DJ, precum și ca jurnalist freelancer pentru diferite publicații off și on-line. E pasionat de muzică și de noi tehnologii și are tendința să folosească în lucrările sale cât mai multe media. E transumanist și iubeste roboții la fel de mult ca și pe oameni, așteptând singularitatea tehnologică.

Miron Ghiu a câștigat, în 1998, locul II la Olimpiada Internațională de Filosofie, cu un eseu despre spațiile virtuale. A studiat Filosofia la Universitatea București și a început să lucreze la sfârșitul anilor ’90 ca jurnalist specializat în noile media și muzică. În 2004 a publicat la Humanitas cărți despre The Beatles, Ozzy Osbourne și Marilyn Manson.

Fotografii: Adi Tudose

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »