14 festivaluri de film, 23 de programe de educaţie cinematografică și 7 proiecte editoriale au primit finanţare CNC
https://www.ziarulmetropolis.ro/14-festivaluri-de-film-7-proiecte-editoriale-23-de-programe-de-educatie-cinematografica-au-primit-finantare-cnc/

Un număr de 14 festivaluri de film, 7 proiecte editoriale, 23 de programe de cultură, educaţie cinematografică şi organizare de evenimente culturale cinematografice au primit finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Un articol de Petre Ivan|29 noiembrie 2017

CNC a anunţat rezultatele celei de-a doua sesiuni de finanţare pe 2017 în vederea acordării de sprijin nerambursabil pentru manifestările organizate în perioada ianuarie – iunie 2018.

Cel mai mare punctaj l-a obţinut TIFF 2018 (Asociaţia Festivalul de Film Transilvania) – 95,57 – căruia îi va fi alocată suma de 180.000 de lei. El este urmat de Festivalul Internaţional de Film NexT (Asociaţia Societatea Culturală NexT), cu 83,14 puncte şi 100.000 de lei alocaţi, şi de Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului (Asociaţia One World Romania) – 82,83 de puncte şi 100.000 de lei alocaţi.

Mai primesc finanţare, între altele, Cinepolitica (Asociaţia pentru Cultură şi Imagine), Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF (printor Com SRL), Pelicam (Asociaţia Les Herbes Folles) şi Festivalului Filmului American Independent (Asociaţia Cinemascop).

Dintre programele de cultură, educaţie cinematografică şi organizare de evenimente culturale cinematografice vor fi dinanţate Zilele Filmului Românesc (Asociaţia Film şi Cultură Urbană), Kinodiseea Altfel (Asociaţia Metropolis), Gala Premiilor Gopo (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc), Caravana Docuart (Asociaţia Docuart), caravana Les Films de Cannes (Asociaţia Cinemascop) şi Gala Premiilor Anuale UCIN (Uniunea Cineaştilor din România).

Editura Pro Cultura, Film Color SRL, Uniunea Cineaştilor din România, Mandragora, Noi Media Print şi Tact SRL vor edita publicaţii de specialitate.

Mandragora va lansa „Aurora vol I”. Regizorul Cristi Puiu declara în iunie: „E greu să faci faţă fenomenului «filme luate de pe net». Ne-am gândit ca toate filmele produse de Mandragora (casa de producţie condusă de Anca Puiu, n.r.), pe care noi avem drepturi, să fie lansate în format Blu-ray într-o ediţie de autor. O să ajungă la nişte costuri, dar o să fie nişte obiecte îngrijite până la ultimul detaliu.

În total, au fost respinse 28 de proiecte. Între ele – Maratonul Kinofest (Asociaţia Kinofest), Călăuza – Aplicaţie mobilă dedicată filmului european (Asociaţia Culturală Metropolis), Festivalul Internaţional de artă şi film – Film Art Braşov şi masterclass-uri de actorie şi regie ale Zazu Film, Bucharest Fashion Film Festival (Diaconu Ioana) şi CinEd (Asociaţia Culturală Macondo).

Foto: CNC – facebook

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.