OPINIE (mini)Eseu despre compromis
https://www.ziarulmetropolis.ro/opinie-minieseu-despre-compromis/

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta şi victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureştene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

Un articol de Marinela Țepuș|10 martie 2022

Episodul 2

(mini)Eseu despre compromis

Se dedica specialistilor din comisia de evaluare a managerilor teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB (din ianuarie 2022)

O anomalie: OUG 189/ 2008 privind managementul institutiilor publice de cultura nu permite contestarea notei obtinute la evaluarile anuale/ finale de catre directorii supusi acestui demers! Ca urmare, apare riscul ca “specialistii” sa se creadă intangibili, din moment ce nu trebuie sa-si justifice transparent si obiectiv deciziile!

In aceste conditii, singura posibilitate de aparare a managerilor care se considera nedreptatiti este anularea evaluarii pe vicii de procedura (contestatie, care poate fi luata in seama sau nu de catre autoritate, in cazul nostru, NU) si/sau actionarea in instanta! E drept ca, de cele mai multe ori, se fac greseli de procedura si intotdeauna, chiar intotdeauna, directorii si-au castigat drepturile la tribunal!

Si acum, despre specialistii din comisia de evaluare care, fapt nemaiauzit, foarte recent, au lasat “corigenti”* 10 din 12 manageri ai teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB supusi evaluarii:

Specialistii sunt, mai putin unul, relativ tineri si, fapt obiectiv demonstrabil, fara nicio experienta in managementul teatrelor de stat. Cum sa evaluezi o activitate pe care nu o cunosti?! O realitate pe care nu ai cum s-o intelegi?!

Totodata, in afara acelui unic membru cu indiscutabil ”pedigree” cultural, ceilalti componenti nu au mai facut parte din asemenea comisii de evaluare! Asa ca, deloc surprinzator, in timpul presupuselor evaluari, au dovedit inclusiv o necunoastere evidenta a legislatiei stufoase care reglementeaza sistemul bugetar.

O precizare tehnica, pentru a intelege de ce s-au acordat note cat mai mici: ordonatorii principali de credite (oricare ar fi) ii pot da afara pe directorii ”indezirabili”, doar prin intermediul “specialistilor” care, uneori, accepta compromisul de a spune ca negrul e alb si dreptatea stramba, primind, in felul acesta, si un “bonus” de 10% din salariul ministrului culturii/ primarului/presedintelui de consiliu judetean (dupa caz)! Tinand seama de efectele pe termen lung ale unui astfel de compromis, e destul de mic acest bonus! Insa, daca il inmultim cu 12, pentru ca aceeasi comisie i-a evaluat pe toti directorii bucureșteni in ianuarie 2022 pentru anul 2020, se poate ajunge, pe cap de specialist, cam la 5000 de euro. Nu mai e asa putin si, poate, pentru unii, incepe sa merite efortul.

Dar, oare, cultura bucuresteana merita sa fie coordonata netransparent? Pusa la colt? Amenintata cu SUBfinantarea? Evaluata arbitrar, incalcandandu-se evident procedurile? Multe intrebari! Niciun raspuns oficial, pana acum! (Neoficial, insa, revenind la note, am aflat ca nimeni nu trebuia sa obtina media peste 9.00. Totusi, doi manageri au spart gheața, devenind ”absolventi”, cu medii peste 9.00! Felicitari!)

Revenind la colegii nostri de breasla, se naște legitima întrebare: Daca au considerat ca notele lor sunt obiective și pot fi motivate, de ce refuză intalnirea cu cei sapte manageri care le-au solicitat-o, pentru a le explica unde au gresit si ce ar trebui sa faca, in continuare, pentru a (re)deveni performanti? Ne-ar fi prins bine privirea proaspata a unor oameni care cunosc foarte putin (sau deloc) activitatea/greutatile teatrelor de stat, mai ales intr-un asemenea an (2020 – an pandemic în care, vreme de 8 luni, teatrele au fost obligate sa suspende activitatea pentru public in salile de spectacol).

Cred ca aceasta ultima mentiune – refuzul unei analize transparente – dovedeste cu asupra de masura ca prezumtiva evaluare si rezultatele sale nu reflecta o realitate obiectiva. Demonstrabila. Pentru ca, daca ar fi fost altfel, sunt convinsa ca specialistii mentionati n-ar fi avut nicio rezerva sa ne dea lectia pe care, nu-i asa, o meritam cu prisosinta, dupa notele primite. Dar n-au facut-o.

Din lipsa de argumente? Jena? Penurie de curaj? Cate putin din toate?

In schimb, ca urmare a reactiei legitime, transparente si decente a celor 7 manageri de teatru, au aparut diverse amenintari mai mult sau mai putin voalate, precum cele de pe B1TV, acolo unde, intr-un articol semnat de un oarecare Traian Avarvarei și într-o emisiune (ce-i drept cu putina audienta), managerii bucuresteni au fost denigrati otova, fara masura, fiind facuti “sinecuristi”, “infractori” si promitandu-li-se “decapitarea” in urma unor “controale care vor urma”. Repet, decapitarea in urma unor controale viitoare. Adica, in clasicul stil stalinist, aflam de la gazeta ca “intelectualii tradatori” sunt vinovati inca dinaintea “procesului”. Hilar si trist deopotriva.

Probabil ca, in unele cazuri, astfel de amenintari isi ating scopul, intimideaza, reduc la tacere. Pe mine doar ma motiveaza sa lupt in continuare pentru ceea ce cred si sa nu ascult sfaturile inteleptilor care, cu sau fara buna-credinta, ma sfatuiesc sa o las mai moale.
Nu, n-o las mai moale pentru ca am de partea mea adevarul, legea si faptele obiective.

O ultima precizare: in ciuda unor interpretari care mi-au mai denaturat luarea de pozitie si dincolo de stilul meu de comunicare, ceva mai liber, mai patetic, nu ma intereseaza niciun razboi personal. Recunosc deschis inclusiv meritele “adversarilor mei”, nu urasc pe nimeni, iubesc si respect teatrul. Atat. Este (si) motivul pentru care nu dau numele specialistilor evaluatori despre care am scris; oricum ele pot fi gasite pe site-ul B1TV.

*corigența = depunctare, astfel incat, la un moment dat, ca urmare a notei obtinute, un manager de teatru sa poata fi schimbat, fiind socotit “necorespunzator”, “incapabil”, “incompetent”… (De exemplu: la urmatoarea evaluare!)

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.