Doar un imn să vă mai cânt!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doar-un-imn-sa-va-mai-cant/

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un … imn.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|1 octombrie 2014

E ceva, sau mai bine spus e mai mult decât nimic. Dacă tot avem chelie, de ce să nu ne punem o tichie de mărgăritar? Ghinion curat, tichia nu e de mărgăritar ci e rezultatul unei ponoseli mintale demne de o cauză mai rea.

O necesară precizare, au mai existat cântecele, insipide, care au avut pretenţia că reprezintă imnul echipei naţionale. Cum au venit, aşa s-au dus, neştiute, necunoscute. Ca să pună moţ la tichie, autorii, trupa Iris, au băgat printre versuri (hai să le spunem aşa) şi o zicere a tribunei: „Hai pe ei, pe mama lor!”, (toţi adversarii noştri or fi fraţi având o singură mamă?) chipurile la presiunea suporterilor.

Păi dacă lucrurile stau aşa şi suntem sensibili la dorinţele peluzelor profunde, de ce să nu împănăm noul imn al tricolorilor cu celebrele ****, ––, ////, atât de prezente în gurile de fani neduşi la biserică. Dorind să ne servească şi o explicaţie, Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, ne-a povestit că respectiva scandare se regăseşte deja în vocabularul suporterilor şi suplimentar ne-a făcut o scurtă istorie a filmului american din anii 70, care a fost luat cu asalt deimn înjurături şi treptat lumea s-a obişnuit cu ele.

Cum însă ****, ––, //// sunt înfipte şi mai abitir în vocabular şi dăm de ele în tramvai sau autobuz, nu doar pe stadion, ar merita şi ele o soartă mai bună. Iar în materie de film de ce să ne raportăm doar la un anumit gen, şi filmele pornografice au o istorie a lor, şi e imposibil să nu fi livrat nişte gesturi şi replici memorabile. Dacă tot e să deschidem un drum, hai să facem un bulevard al prostului gust, de ce să ne mulţumim doar cu o ulicioară. Am ascultat „imnul” de mai multe ori, îmi pare imposibil de reprodus de către un cor de peluză…cu excepţia versului mai sus citat.

Apropo de Iris, o părere absolut personală, trupa fără Cristi Minculescu este exact ca o sarma fără carne, ceapă şi orez- multă varză acră. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Burleanu rămân la o părere la fel de personală, e printre puţinii care prin (in)activitatea sa mă pot face să-l regret pe Mircea Sandu, ceea ce, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru. Urmează meciul cu Ungaria şi fac o recomandare, cu speranţa că nu mă va pune la colţ preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: hai să învăţăm măcar imnul naţional!

PS

După Campionatul Mondial / Mondialul Metropolis am promis că revin.

Prezent!

Foto: Imn, Iris – frf

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.