Analiză Ziarul Metropolis: 8 mărci de autor ale lui Radu Jude
https://www.ziarulmetropolis.ro/analiza-ziarul-metropolis-8-marci-de-autor-ale-lui-radu-jude/

Până să analizăm pe larg, când va intra în cinematografe, filmul „Aferim!”, care tocmai i-a adus lui Radu Jude Ursul de Argint pentru regie la Berlin, merită aruncată o privire rapidă asupra operei de până acum a tânărului cineast.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 Februarie 2015

Cu „Aferim!”, care pare a însemna o schimbare importantă în filmografia sa, Radu Jude a intrat în atenția presei de la noi, devenind, într-un fel, un regizor mainstream (așa cum nota recent pe Facebook și criticul Andrei Rus). Atât cât se poate numi mainstream un autor de film într-o cinematografie în deficit de săli și de public.

Premiul de la Berlinală și interesul media vor oferi totuși filmului mult mai mulți spectatori decât s-ar fi putut spera. Iar mulți îl vor descoperi pe Radu Jude abia cu această ocazie. Tema din „Aferim!” – robia țiganilor în secolul al XIX-lea – i-a atras deja antipatia părții pline de prejudecăți și idei fixe a publicului, care s-a exprimat pe forumuri – bineînțeles – fără să fi văzut filmul.

Cu siguranță, însă, că regia nonconformistă (și apreciată de juriul condus de Darren Aronofsky) îi va intriga (și chiar enerva) pe și mai mulți. Tocmai din acest motiv, pare un prilej bun să identificăm, așezate în opt puncte, principalele mărci de autor ale lui Radu Jude, pornind de la filmele sale de până la „Aferim!”: scurtmetrajele „Lampa cu căciulă”, „Dimineața”, „Alexandra”, „O umbră de nor”, „Trece și prin perete”; mediumetrajul „Film pentru prieteni”; și, mai ales, lungmetrajele „Cea mai fericită fată din lume” și „Toată lumea din familia noastră”.

1. „Nu fotografii frumoase, nu imagini frumoase, ci imagini, fotografii necesare”. Acest principiu exprimat în urmă cu câteva decenii de cineastul francez Robert Bresson pare a sta și la baza filmelor lui Radu Jude. N-o să găsești în opera sa acele cadre „frumoase”, estetizante, cu care mulți identifică așa-numitul film de artă. Camera de filmat și compoziția cadrelor caută mai degrabă autenticitatea, punându-se în slujba personajelor și a desfășurării narațiunii (de altfel, aparent nespectaculoasă).

2. Interesul pentru realism. Personajele de până acum ale lui Radu Jude sunt oameni de lângă noi, obișnuiți și banali, puși în situații ușor recognoscibile. Cinematograful său este unul realist (chiar și „Aferim!” pare preocupat de realismul istoric și, așa cum a afirmat aproape în fiecare interviu, pe Radu Jude l-a interesat în ce măsură prezentul este influențat de trecut și invers). Însă realismul (asocial) din opera sa este transfigurat prin privirea de cineast incisiv, căpătând semnificații care, altfel, ar rămâne ascunse.

3. Obsesia planului-secvență. Este, probabil, o lecție însușită (și) de la Cristi Puiu, al cărui asistent la „Moartea domnului Lăzărescu” a fost. O marcă ce se înscrie, firesc, în necesitatea de a surprinde realitatea – de aici și nevoia timpului real, neperturbat de vreo tăietură de montaj.

Filmele lui Radu Jude sunt pline de planuri-secvență (mediumetrajul „Film pentru prieteni” este construit dintr-un cadru fix și doar una-două tăieturi de montaj; scurtmetrajul recent „Trece și prin perete” este un singur plan-secvență de peste 15 minute).

4. Provocarea spectatorului. Radu Jude este un regizor provocator. Nu caută să șocheze, în sensul în care ar face-o Lars von Trier sau Michael Haneke. Dar vrea, cu siguranță, să-i creeze disconfort spectatorului, pentru ca acesta să nu rămână indiferent. De aceea, testează pe alocuri absursul existenței și își împinge uneori narațiunile până la limita verosimilului, fără a trece însă pe terenul implauzibilului. Este o graniță fină, a cărei exersare poate induce nesiguranță publicului, confruntat cu situația de a asista concomitent la momente dramatice și comice intense.

5. Tentația ridicolului. Protagoniștii filmelor lui Radu Jude cad deseori în ridicol, acolo unde ar fi putut deveni mici eroi ai vieții cotidiene (unul ratează sinuciderea, pe care o și filmează; altul ratează lamentabil o simplă reîntâlnire cu fosta familie). Personajele sunt dominate de mici răutăți, de meschinării care le fac vulnerabile și cu atât mai umane.

6. Tema familiei. Conștient sau nu, este una din preocupările care reapar constant. Relațiile – tandre sau, cel mai adesea, acide – între membrii familiei sunt dominante în filmele lui Radu Jude și susțin uneori întreaga structură narativă. Părinții, în special, pot fi dominatori, cicălitori, răutăcioși, dar nici relația între parteneri nu o duce prea bine.

7. Moartea. O temă de interes, tratată însă fără încărcătura cu care ne-a obișnuit cinematografia comercială, ci aproape banal, ca pe un fapt obișnuit. Și cu ceva umor (negru).

8. (Re)descoperirea actorilor. Radu Jude a rămas fidel unor actori, pe care îi folosește (aproape) în fiecare nou film, în roluri mai mari sau mai mici: Gabriel Spahiu, Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu. Impresionante sunt însă descoperirea fetiței Sofia Nicolaescu (folosită în „Toată lumea din familia noastră” și „Trece și prin perete”), folosirea ca actor a cunoscutului regizor de teatru Alexandru Dabija (în „O umbră de nor” și „Aferim!”) și relansarea ca interpreți de drame realiste a unor vedete ale teatrului de comedie: Vasile Muraru („Cea mai fericită fată din lume”), Alexandru Arșinel, Stela Popescu și Tamara Buciuceanu („Toată lumea din familia noastră”).

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

17
/06
/13

REPORTAJ „Când păşeşte pe scenă, o prim-balerină trebuie să-ţi oprească respirația“ spune Andra Ionete, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti. Pentru plutirea din timpul dansului, ea plăteşte cu rutina repetiţiilor, de câteva ori pe zi.

27
/04
/13

Dragoş Stoica, fotoreporterul Ziarului Metropolis, şi-a instalat superobiectivul Nikon de 600 de mm pe un trepied, în balconul apartamentului său din Bucureşti, şi a aşteptat să răsară luna. Vă prezentăm şapte imagini spectaculoase, realizate în ultimele şapte zile

Page 3 of 41234