Ane Brun: „Conduc propria casă de discuri, deci eu fac jocurile”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ane-brun-conduc-propria-casa-de-discuri-deci-eu-fac-jocurile/

Ane Brun, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni scandinavi, are o poveste de viaţă atipică şi nişte apariţii pe scenă nonconformiste, teatrale. Îşi compune propria muzică, dar o şi produce – un avantaj pentru care se simte recunoscătoare. O puteţi asculta în premieră la Bucureşti, pe 10 mai, la Sala Radio.

Un articol de Adina Scorţescu|1 Mai 2015

INTERVIU Ane Brun s-a născut în 1976, în Norvegia, dar – din 2001 – locuiește în Suedia, la Stockholm. A înregistrat opt albume și deține trei trofee Spellemannprisen (echivalentul norvegian al premiilor Grammy), deși s-a apucat de muzică relativ târziu, la 21 de ani. Când nu cântă sau compune, se ocupă de propria casă de discuri, Baloon Ranger.

Ați început să cântați la chitară de-abia la 21 de ani – un lucru destul de neobișnuit, pentru un muzician profesionist. Care credeți că au fost avantajele acestei „întârzieri”?

Cred că au fost mai multe. Înainte să încep să cânt, am avut mai multe slujbe și am studiat mai multe materii la universitate. Deci m-am căutat pe mine, înainte de a deveni un muzician profesionist, la 27 de ani. Cred că e bine să nu fii foarte tânăr atunci când intri în vizorul publicului. E bine să te poți defini tu ca persoană, înainte să încerce s-o facă alții pentru tine.

Sunteți frecvent etichetată „muzician scandinav”. În ce constă particularitatea scandinavă a muzicii pe care o compuneți?

Cred că este îmbinarea dintre melancolia scandinavă și influențele engleze/americane.

Dacă ar fi să descrieți muzica pe care o cântați cuiva care n-a auzit-o până acum, ce cuvinte ați folosi – ce culori, ce mirosuri?

Muzică pop alternativă, emoțională; toate culorile; miroase a condimente și a vanilie.

Care sunt satisfacțiile și dificultățile în a conduce propria casă de discuri?

Odată ce conduc propria casă de discuri, eu fac jocurile, deci pot să acționez oricând mă simt într-o dispoziție creativă sau vreau să scot ceva. E o ierarhie scurtă – doar eu și managerul. Nu trebuie să întrebăm pe altcineva, nu trebuie să ne adaptăm la programul altcuiva. Nu trebuie să așteptăm oportunități ca să fim creativi; pot să las lucrurile să curgă, în ritmul meu. Cred că din motivul ăsta sunt mai productivă decât cineva care depinde de o logistică mai complexă, pe care nu o controlează (cum este cea a unei mari case de discuri).

Mă simt recunoscătoare că mi-am făcut un nume, de-a lungul anilor, astfel încât să îmi pot permite să îmi produc muzica. În ziua de azi, e destul de greu, pentru foarte mulți artiști. Nu prea sunt bani la început de carieră, pentru că ce vine din vânzarea CD-urilor și din download-ări e aproape de zero, iar veniturile din difuzare au nevoie de timp ca să crească. Atât de mulți artiști sunt dependenți de casele de discuri și de contracte de publicare pentru a-și scoate muzica pe piață…

Sunteți un artist foarte teatral, cum vă creați aparițiile pe scenă și în videoclipuri?

De obicei invit artiși video să creeze povești. Îi las să facă tot ce le trece prin cap și să-mi sugereze o poveste, apoi – după ce am acceptat-o -, e treaba lor să-și realizeze viziunea.

Care este cea mai emoționantă amintire dintr-un concert?

Seara când am cântat la Red Rocks Theatre, în Statele Unite, cu Peter Gabriel. Noi eram pe scenă, cu toată orchestra, iar deasupra – o furtună cu fulgere. A fost uimitor, aveam piele de găină și îmi amintesc că mi se părea ceva magic.

Spuneți-ne despre cel mai recent album, pe care l-ați terminat la începutul lui aprilie.

E probabil cel mai extrovert și mai dinamic de până acum. Conține zece melodii, fiecare cu propria lume și propria poveste. Are foarte mult ritm, dar și foarte mult din emoțiile și versurile mele, foarte personale.

Care este primul lucru pe care vreți să-l faceți când ajungeți la București?

Să mă plimb și să respir atmosfera acestui oraș, pe care nu l-am vizitat până acum. Și poate să ies la o cafea și să mă uit la lumea care trece pe stradă.

Foto: arhiva Ane Brun

12
/12
/13

Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat anul acesta volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală, cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Sorin Iliesiu, realizat în 1997.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

Page 30 of 34« First...1020...2829303132...Last »