Aniversări şi memento 1989 la Cafeneaua critică
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversari-si-memento-1989-la-cafeneaua-critica/

Primă ediţie a Cafenelei critice în 2020, după vacanţa de iarnă, va avea loc joi, 23 ianuarie, începând cu ora 19.00, şi va reuni trei subiecte. Amfitrionul întâlnirii va fi Ion Bogdan Lefter.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Unul dintre ele este aniversarea şi în acest an a poetei Nora Iuga, născută pe 4 ianuarie 1931, deci ajunsă la 89 de ani: avanpremieră a celei de-a 90-a aniversări, din 2021!

De asemenea, cu acest prilej vor fi prezentate câteva „gesturi” artistice care au marcat în decembrie împlinirea a 30 de ani de la revoluţia din 1989. Mai întîi – proiectul colectiv „Gest pentru eroi”, realizat de graficiana Anca Boeriu, în colaborare cu Ştefana Mărmureanu: o proiecţie video în 5 puncte din centrul Capitalei, la ARCUB, Muzeul Naţional Cotroceni, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Galeria Galateca de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare, în zilele de dinaintea lui 22 decembrie 2019, pe ecrane-plasme pe care au rulat continuu imagini cu care 154 de artişti au răspuns apelului de a omagia victimele revoluţiei, se arată într-un comunicat de presă.

Apoi – proiectul personal al Ancăi Boeriu Păşesc cu grijă, realizat în aer liber, lângă intrarea la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti: siluete de victime culcate la pământ.

Şi rememorarea sonoră, intitulată e-Vocare, a muzicianului şi artistului multimedia Mircea Florian: mixaj de voci, răpăituri de gloanţe, alte sunete din timpul revoluţiei şi fundaluri electronice, intervenţii melodice pentru reconstituirea şi „e-Vocarea” atmosferei de-acum trei decenii.

Va fi şi un prilej de aniversare – de fapt – triplă, căci, Mircea Florian a împlinit de curând, pe 5 decembrie 2019, incredibila vârstă „rotundă” de 70 de ani, iar Cafeneaua critică e programată la 2 zile după data de naştere a „junioarei” serii, Anca Boeriu!

Participă: Nora Iuga, Anca Boeriu, Mircea Florian, colaboratorul său, artistul plastic şi muzicianul Dragoş Andriana, şi alţi colaboratori la respectivele proiecte.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A, la POINT şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.

26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.