Biblioteca Metropolitană București își deschide porțile în weekend
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblioteca-metropolitana-bucuresti-isi-deschide-portile-in-weekend/

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârşitului de săptămână şi vă invită la cea de-a doua ediţie a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

Un articol de |19 august 2021

Evenimentul se va desfășura începând de la ora 18:00 și va găzdui o sesiune de lectură publică cu Dorica Boltașu Nicolae, profesor de limba și literatura română, autor de manuale și auxiliare școlare și colaborator la „Observator cultural”, și un moment muzical unic prin recitalul de trompetă și voce al artistului Horacio del Bosque, cu titlul „Muzica unește”. Biblioteca devine astfel un loc de viaţă culturală, de dialog şi de socializare, un spațiu viu.

De asemenea, participanții sunt invitați la „Blind date with a book”,  o provocare și o surpriză literară, deoarece vor putea împrumuta cărți pornind numai de la cuvinte cheie care descriu volumul respectiv, însă fără să cunoască numele autorului și titlul operei.

Biblioteca de weekend face parte din proiectul Străzi deschise, inițiat ARCEN și sprijinit de Primăria Capitalei, prin care căile principale de circulație se închid temporar autovehiculelor, deschizându-se oamenilor.

Intrarea este liberă.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

 

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?