BUHAIUL. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/buhaiul-povestile-lui-dedes/

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparaţia cu adulţii. Nu e momentul. Nici locul.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|19 Decembrie 2017

În zona noastră cu plugușorul se mergea în ajunul Anului Nou, de pe la prânz până spre lăsarea serii. În anul acela făceam echipă cu un văr mai mare, cântam amândoi, bicele se trosneau în duet, mergea treaba. Trebuie să recunosc că partea materială era destul de importantă, așa că nu ratam nicio casă, chiar dacă pe o hartă invizibilă aveam marcate zonele: zgârciți, neamuri proaste, generoși, câine rău, săraci lipiți, dar încă eram la vârsta la care credeam că binele învinge.

După ce am colindat tot satul, ne-am oprit la restaurant și am servit două sucuri cu ochii fixați în halbele de bere de pe masa vecină. Era maxim în materie de tentație. Am ajuns acasă și am făcut monetarul. Câștigasem bine, 350 de lei, câte 175 de fiecare. Nu mai contează că  150 ne dăduse tata, care spera că în acest fel ne oprim din bântuit satul în lung și-n lat.

Am prins curaj și am decis că trebuie să mergem și cu ”buhaiul”, avem instrumentul (*BUHÁI. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur), eu nu prea aveam voie, că era mai periculos, acțiunea se petrecea de la lăsarea serii până spre miezul nopții. Aveam și un exemplu negativ legat de „buhai”, cu fratele mai mare, alergat de niște câini cu acordeonul în spate prin satul vecin. Dar ce  conta, dacă mai adunam 100 de lei îmi luam ceas „electronic”, dacă adunam 200, cumpăram unul cu 7 melodii. Déjà îl vedeam la mână.

După lungi rugăminți, pe alocuri penibile, am plecat, mai mult am fugit, cu vărul să ne îmbogățim. Am decis să atacăm din satul vecin, echipă de doi, mult sub ceea ce trebuia pentru un act artistic complet, dar de, câștigul se împărțea la mai puțini.

La prima casă, un  glumeț cu experiență ne-a rugat să îl lăsăm să încerce și el buhaiul nostru. Am căzut în capcană, aveam să aflăm că o mână bine unsă cu untură de porc, care trage de părul de cal îți lasă buhaiul mut pentru lungă vreme. A tras, a râs și ne-a dat 3 lei.

La a doua casă ne mai bazam doar pe glas, când tocmai terminam prima strofă („la moară la făgădău/ mă întâlnii cu socru meu /socru meu așa zicea /ia băiete fata mea” ) doi câini uriași ne-au luat în primire. Vărul mai rapid a dispărut repede din peisaj, dar a blocat poarta când a trântit-o. Eu m-am luptat puțin cu gardul, unul din fier. Lupta a fost scurtă, singura victimă, pantalonii de pe mine. Cu turul sfâșiat am intrat la a treia casă. Gazda a ieșit repede când mi-a auzit răgetele. „Ce faci mă, tu cu cine ești în echipă?”, privind în jurul meu am constatat că sunt într-o echipă de … unu. M-am retras discret, nu mai era cazul să aștept recompense. Trebuia să-mi găsesc vărul și am început să caut. 30 de minute mi-am căutat o gheată pierdută într-un șanț. Tot atât am stat pitit pe după un stâlp, de frica unora din satul vecin, cu unul dintre ei avusesem recent niște confruntări pugilistice. Cheful de buhai începuse să-mi treacă. Miezul nopții se apropia cu pași repezi și m-am felicitat singur pentru că în ultimul an nu mă bătusem cu prea mulți, altfel riscam să fac Revelionul pitit pe după stâlp.

Trebuia să plec spre casă, dar era o problemă. Îmi era frică să merg singur pe lângă ulița cimitirului. Mă mințeam singur, susțineam că mă tem de câini, de fapt teama era mai adânc îngropată, undeva la 2 metri sub nivelul solului. Salvarea a venit de la o ceată de urători, mult mai mari, de la mine din sat. Cu pantalonii rupți, cu ghetele pline de noroi și cu un câștig net de fix 3 lei, care trebuia împărțit la doi, am decis să merg acasă la varul meu (avea casa gard în gard cu a mea) să văd dacă a ajuns și să-mi refac puțin echipamentul. L-am găsit bine ghiftuit, cu ochii pe televizor, să nu scape glumele, după a doua casă el se retrăsese direct. Cum moneda de 3 lei nu putea fi împărțită pe loc, a decis că o să o păstreze el, ceea ce s-a și întâmplat. M-am uitat la mâna stângă și am văzut cum nu se vede ceasul. Mi-am promis că nu mai merg niciodată cu buhaiul și m-am ținut de cuvânt.

Până anul acesta.

Foto: Buhaiul – dedes.ro

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

17
/05
/17

“E miezul verii. După masa de prânz, mama şi fiul stau lungiţi în două paturi aşezate simetric de o parte şi de alta a uşii, de-a lungul a doi pereţi opuşi din dormitorul familiei. Fiecare se foieşte nervos în patul său, iar un zugrav îşi face de lucru pe hol şi trage cu urechea la ce discută cei doi. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

10
/05
/17

“Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

08
/05
/17

"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. (…)" Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă prezentăm, pe parcursul acestei luni, câteva fragmente.

Page 1 of 812345...Last »