BUHAIUL. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/buhaiul-povestile-lui-dedes/

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparaţia cu adulţii. Nu e momentul. Nici locul.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|19 Decembrie 2017

În zona noastră cu plugușorul se mergea în ajunul Anului Nou, de pe la prânz până spre lăsarea serii. În anul acela făceam echipă cu un văr mai mare, cântam amândoi, bicele se trosneau în duet, mergea treaba. Trebuie să recunosc că partea materială era destul de importantă, așa că nu ratam nicio casă, chiar dacă pe o hartă invizibilă aveam marcate zonele: zgârciți, neamuri proaste, generoși, câine rău, săraci lipiți, dar încă eram la vârsta la care credeam că binele învinge.

După ce am colindat tot satul, ne-am oprit la restaurant și am servit două sucuri cu ochii fixați în halbele de bere de pe masa vecină. Era maxim în materie de tentație. Am ajuns acasă și am făcut monetarul. Câștigasem bine, 350 de lei, câte 175 de fiecare. Nu mai contează că  150 ne dăduse tata, care spera că în acest fel ne oprim din bântuit satul în lung și-n lat.

Am prins curaj și am decis că trebuie să mergem și cu ”buhaiul”, avem instrumentul (*BUHÁI. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur), eu nu prea aveam voie, că era mai periculos, acțiunea se petrecea de la lăsarea serii până spre miezul nopții. Aveam și un exemplu negativ legat de „buhai”, cu fratele mai mare, alergat de niște câini cu acordeonul în spate prin satul vecin. Dar ce  conta, dacă mai adunam 100 de lei îmi luam ceas „electronic”, dacă adunam 200, cumpăram unul cu 7 melodii. Déjà îl vedeam la mână.

După lungi rugăminți, pe alocuri penibile, am plecat, mai mult am fugit, cu vărul să ne îmbogățim. Am decis să atacăm din satul vecin, echipă de doi, mult sub ceea ce trebuia pentru un act artistic complet, dar de, câștigul se împărțea la mai puțini.

La prima casă, un  glumeț cu experiență ne-a rugat să îl lăsăm să încerce și el buhaiul nostru. Am căzut în capcană, aveam să aflăm că o mână bine unsă cu untură de porc, care trage de părul de cal îți lasă buhaiul mut pentru lungă vreme. A tras, a râs și ne-a dat 3 lei.

La a doua casă ne mai bazam doar pe glas, când tocmai terminam prima strofă („la moară la făgădău/ mă întâlnii cu socru meu /socru meu așa zicea /ia băiete fata mea” ) doi câini uriași ne-au luat în primire. Vărul mai rapid a dispărut repede din peisaj, dar a blocat poarta când a trântit-o. Eu m-am luptat puțin cu gardul, unul din fier. Lupta a fost scurtă, singura victimă, pantalonii de pe mine. Cu turul sfâșiat am intrat la a treia casă. Gazda a ieșit repede când mi-a auzit răgetele. „Ce faci mă, tu cu cine ești în echipă?”, privind în jurul meu am constatat că sunt într-o echipă de … unu. M-am retras discret, nu mai era cazul să aștept recompense. Trebuia să-mi găsesc vărul și am început să caut. 30 de minute mi-am căutat o gheată pierdută într-un șanț. Tot atât am stat pitit pe după un stâlp, de frica unora din satul vecin, cu unul dintre ei avusesem recent niște confruntări pugilistice. Cheful de buhai începuse să-mi treacă. Miezul nopții se apropia cu pași repezi și m-am felicitat singur pentru că în ultimul an nu mă bătusem cu prea mulți, altfel riscam să fac Revelionul pitit pe după stâlp.

Trebuia să plec spre casă, dar era o problemă. Îmi era frică să merg singur pe lângă ulița cimitirului. Mă mințeam singur, susțineam că mă tem de câini, de fapt teama era mai adânc îngropată, undeva la 2 metri sub nivelul solului. Salvarea a venit de la o ceată de urători, mult mai mari, de la mine din sat. Cu pantalonii rupți, cu ghetele pline de noroi și cu un câștig net de fix 3 lei, care trebuia împărțit la doi, am decis să merg acasă la varul meu (avea casa gard în gard cu a mea) să văd dacă a ajuns și să-mi refac puțin echipamentul. L-am găsit bine ghiftuit, cu ochii pe televizor, să nu scape glumele, după a doua casă el se retrăsese direct. Cum moneda de 3 lei nu putea fi împărțită pe loc, a decis că o să o păstreze el, ceea ce s-a și întâmplat. M-am uitat la mâna stângă și am văzut cum nu se vede ceasul. Mi-am promis că nu mai merg niciodată cu buhaiul și m-am ținut de cuvânt.

Până anul acesta.

Foto: Buhaiul – dedes.ro

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

Page 1 of 1012345...10...Last »