Teatrul Metropolis prezintă în premieră vineri, 20 ianuarie şi sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 19.00, spectacolul „În largul mării“, regizat de Celina Niţu, unul dintre cele patru spectacole câştigătoare ale concursului StarT, prin care sunt susţinuţi şi promovaţi tinerii absolvenţi de teatru.
Un articol de Dan Boicea|18 ianuarie 2023
Spectacolul „În largul mării“ spune povestea a trei naufragiați care, rămași fără mâncare pe o plută, trebuie să decidă cel mai inimaginabil lucru posibil. Pe care dintre cei trei îl vor sacrifica pentru ca ceilalți doi să supraviețuiască? Vă prezentăm un interviu cu Celina Nițu, regizoarea spectacolului. Bilete, aici.
Ai câștigat șansa de a monta un spectacol post debut, pe scena unui teatru profesionist, prin programul StarT, de la Teatrul Metropolis. Ce crezi despre un asemenea program, cum ți s-a părut tot procesul?
Celina Nițu: Sunt recunoscătoare că există concursuri de teatru pentru tineri regizori, și care nu au limită de vârstă. Eu am început Facultatea de Regie la 30 de ani. Studiile au durat 5 ani. Când am terminat-o nu doar că eram la limită pentru a participa la concursuri pentru tineri regizori, ci a intervenit și „marele stop”, pandemia.
Mă bucur că există teatre care au făcut un fel de retributio pentru timpul pe care toți l-am pierdut în pandemie. Și mă bucur că prin această inițiativă se pune în dezbatere ce înseamnă să fii tânăr regizor. Ești eligibil să participi la concurs în funcție de momentul în care ai terminat școala sau să te încadrezi într-un număr ce reprezintă ani biologici? Deci, mulțumesc pentru oportunitate!
Cât despre proces, a fost unul rapid, la care echipa mea și cu mine a trebuit să ne adaptăm. Am repetat aproximativ cinci săptămâni, am simțit pe alocuri că galopăm și că nu avem aer, dar pe de altă parte asta ne-a forțat să venim cu cele mai bune și creative soluții și ne-a ajutat să ne consolidăm ca echipă. A fost un exercițiu excelent și sperăm că rezultatul este pe măsura efortului și dăruirii depuse de întreaga echipă.
De ce ai participat cu spectacolul “În largul mării” de Slawomir Mrozek. Ce ți-a spus acest text, ce te-a motivat să-l alegi?
“În largul mării” este un text pe care îl știu încă din perioada în care studiam actoria, asta se întampla în perioada 2004-2008. M-a atras încă de atunci dramaturgia lui Mrozek și zona specială a absurdului pe care o propune acest autor.
“În largul mării” s-a transformat pentru mine în decursul anilor, iar întrebarea cum este această mare sau ce simbolizează ea a căpătat un răspuns clar când eram masterandă. Acesta ar fi trebuit să fie spectacolul meu de disertație, dar 2020 a fost un an care ne-a răpit tuturor mai mult decât proiecte dragi. Ca să revin, este un text superb, o alegorie cu o mare putere de semnificație. Mecanismele sociale, ierarhizarea, libertatea sunt teme personale pe care am constatat că le caut fără să știu că fac asta. Ineditul textului și dilema etică pe care o propune sunt cu siguranță două din multele motive care m-au făcut să aleg acest text.
E interesant cum trei oameni pe o plută devin o microsocietate care poartă cu ea mecanismele celei pe care toți o cunoaștem.
Cum ar suna o invitație la spectacolul tău, către un spectator prins între atâtea oferte culturale, între a alege să meargă la atâtea spectacole de la teatrele independente sau de stat?
Spectacolul vorbește despre umanul sau lipsa lui din noi în contextul societății consumeriste. Cu siguranță nu este un spectacol care să te lase indiferent sau care să te lase să pleci acasă fără niște teme de gândire. Traversăm niște timpuri cel puțin interesante, asta ca să fiu delicată și cred că ar fi cazul ca din când în când să ne asumăm responsabilitatea pentru lucrurile pe care le săvârșim sau la care luăm parte fără să fim conștienți, trăind din inerție ca niște roboței ce-și execută programele.
Spectacolul este o comedie. Neagră, pe alocuri.
Îi invit pe spectatori să râdem împreună și să plângem când e cazul, să ne răzvrătim în fața nedreptății sau să o recunoaștem, măcar în sala de spectacol. Și poate chiar să ne luăm niște lecții. Cine știe?
E un spectacol proaspăt, cu actori tineri și foarte talentați ce merită descoperiți, (Alexandru Munteanu, Alex Mirea, Florin Galan, Alexandru Făiniși și Mihai Dulea), are o scenografie interesantă realizată de Maria Ivan, conține animație (Karla Broșteanu) și momente de film, muzică originală (Adrian Piciorea) și desene de autor ce nu trebuie ratate (Maria Bălan) . De asemenea, lighting design-ul este realizat de Lucian Moga, care ne completează viziunea scenografic-regizorală.
Ce spectacole de la Teatrul Metropolis ai văzut de-a lungul timpului și te-au marcat într-un fel sau altul, ca regizoare sau ca spectatoare?
De-a lungul anilor am văzut și apreciat nenumărate spectacole ale teatrului, desigur spectacolele domnului V. I. Frunză, aș menționa Îngeri în America, Amadeus sau A douăsprezecea noapte. De curând am văzut “O casă de păpuși, partea a doua” regizat de Alexandru Mihail și m-au impresionat prestațiile lui Vlad Ivanov, un actor pe care îl apreciez enorm și, desigur, și a Oanei Pellea.
Cum percepi drumul pe care abia începi să faci primii pași ca regizoare, în sistemul teatral românesc? Cum crezi că ar putea fi? Ce ți-ar putea da aripi și ce te-ar putea ține pe loc?
Sunt norocoasă că am avut șansa să debutez în teatrul de stat în decembrie 2021, tot în urma unui concurs. Cum ziceam, mă bucură ideea de concurs, mi se pare că face tot procesul mai ușor. Altfel, mi se pare o meserie grea în cadrul unui sistem destul de ermetic, așa că un call pentru regizori e ca o gură de aer proaspăt. Sper să existe mai multe inițiative de genul acesta și pentru cei trecuți de 35 de ani.
Ce-mi dă aripi? Dorința de a comunica cu oamenii, de a le reprezenta povești, de la clasice până la moderne, de a transmite o parte din gândurile și frământările personale.
Iar ce m-ar ține pe loc? Cred că la vârsta mea, răspunsul cinstit este că doar eu, cu fricile și angoasele mele aș putea face asta, dar sper că entuziasmul pe care îl am pentru teatru și pentru meseria mea copleșește părțile negative mai sus menționate. Ce știu sigur este că binele nu trebuie să mă găsească niciodată nepregătită, că trebuie să am mereu proiecte în lucru, în minte, dar și pe hârtie și că trebuie să mă obișnuiesc să bat, de la des la foarte des, la ușile directorilor de teatru.
