CHICK COREA: Pionierul fusion jazz-ului, care a improvizat chiar și pe Mozart
https://www.ziarulmetropolis.ro/chick-corea-pionierul-fusion-jazz-ului-care-a-improvizat-chiar-si-pe-mozart/

OAMENII MUZICII Pe 9 februarie 2021, lumea muzicii l-a pierdut pe pianistul, compozitorul, liderul de trupă şi inovatorul de jazz Chick Corea. Avea 79 de ani, un cancer recent diagnosticat, şi până relativ de curând o carieră şi un impact impresionante în istoria jazzului ultimei jumătăţi de secol.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 februarie 2021

A fost unul dintre „părinții” mișcări de fuziune a jazzului cu rockul din anii 1970, când „atacurile” electrice ale rockului și experimentele disonante și îndrăznețe ale avangardismului au început să se împletească în mod cuceritor cu diferite arome ale jazzului.

Ca lider sau co-lider de trupă de jazz, el a înregistrat aproape 90 de albume. Viziunea lui creativă fără limite a îmbogățit și a extins vocabularul jazzului. În și după anii 1970, cu precădere, el a fost unul dintre cele mai influente modele ale tinerilor interpreți și compozitori ai genului.

A fost un spirit pe cât de creativ pe atât de curios și interesat de a explora ce e „dincolo” de granițe – ale genurilor muzicale dar și ale capacității publicului de înțelegere a jazzului, astfel că a reușit să captiveze atenția unor ascultători din afara zonei de audiență „clasică” a jazzului.

În ultimul deceniu de viață a continuat să susțină concerte, adesea cu muzicieni din generații mai tinere. Atât de pasionat și deschis era Corea spre a descoperi permanent noi surse de inspirație încât spunea: „Tinerii muzicieni care au preluat tradiția muzicală și care sunt foarte creativi, ei sunt cei de la care mă inspir.” (2011).

Îi plăcea uneori ca la concertele sale să invite voluntari din public pe scenă, să îi așeze lângă pian și să improvizeze un fel de portrete muzicale despre persoana respectivă. „Începe ca un joc” spunea el, „în care încerc să surprind ceea ce văd prin muzică. În timp ce cânt, mă uit de câteva ori persoana de lângă mine la fel cum ar face un pictor. Încerc să văd, în timp de cânt, dacă acea persoană e de acord cu ceea ce cânt. I se pare într-adevăr că e un portret muzical al său? Și în general cam asta e impresia pe care o au oamenii.”

Din 1968, deci de la începuturile carierei sale, a făcut parte din controversata biserică scientologică, înaintând în ierarhie până la nivelurile superioare și fiind toată viața unul dintre cei mai celebri și activi membri ai acesteia.

A fost al patrulea cel mai nominalizat artist din istoria Premiilor Grammy (63 de nominalizări). Cel mai recent astfel de premiu, al 23-lea, l-a câștigat în ianuarie 2019 pentru albumul Antidote. De fapt are șanse bune de a mai câștiga cel puțin încă unul postum, la ediția din 14 martie anul acesta, unde are două nominalizări.

Creații ale sale precum Spain, 500 Miles High sau Tones for Joan’s Bones au devenit piese standard ale jazzului.

 

*

Armando Anthony „Chick” Corea s-a născut pe 12 iunie 1941 în Massachusetts, într-o familie cu rădăcini italiene (bunicul patern fusese un imigrant in Calabria). Tatăl său, trompetist de jazz, l-a familiarizat cu pianul de la 4 ani, iar băiatul a crescut înconjurat de mult jazz și bebop. La 8 ani a descoperit două mari universuri muzicale: percuția, ce avea să influențeze modul în care, în compoziții, avea să folosească pianul, și muzica clasică, pe care a descoperit-o începând să ia lecții cu Salvatore Sullo, un pianist concertant.

Primul său album a apărut în 1968 și s-a numit Tones For Joan’s Bones; astăzi este unul din albumele de referință ale genului. „E o claritate strălucitoare, ca o cădere de diamante, în tonalitățile pe care pianistul Corea le șlefuiește aici” comenta prestigioasa publicație TIME la acea vreme.

„Nu trebuie să fii Picasso sau Rembrandt ca să creezi ceva. Să te distrezi, să te bucuri creând este mai presus de orice altceva are legătură cu arta.”

„E foarte dificil să îmi displacă un artist. Indiferent de ceea ce creează, faptul că experimentează bucuria creației mă face să simt că suntem într-un soi de frăție.”

„Mă numesc profesor pentru că lumea vrea să mă numesc profesor, dar în realitate tot ceea ce fac este să continui să studiez.”

„Am căutat prin revoltă, droguri, diete, misticism, religie, intelectualism și multe altele, doar ca să încep să descopăr că adevărul este de fapt simplu și îți dă o stare bună, clară și corectă.” (Chick Corea)

S-a mutat în Manhattan pentru a studia la Columbia University, dar a rămas acolo doar o lună. Apoi a studiat la celebra școală Juilliard – timp de doar jumătate de an. Îndrăgostit de New York, a rămas aici și și-a făcut în scurt timp un renume ca pianist și compozitor de jazz.

1968 a fost anul în care Chick a creat Now He Sings, Now He Sobs, al doilea album, al său, care a intrat de asemenea în legendă și a ridicat arta trio-ului de pian (acustic, desigur –  marea sa dragoste de o viață, la care nu a renunțat niciodată) la un alt nivel. În 1999, single-ul omonim a primit Grammy Hall of Fame Award.

De asemnea, în aceeași perioadă a avut șansa uriașă de a lucra cu uriași precum Stan Getz și Miles Davis –s-a alăturat trupei acestuia din urmă la clape (pian electric) și împreună au înregistrat două dintre albumele cele mai mare ale trupei, In a Silent Way (1969) și Bitches Brew (1970).

Erau anii de naștere a jazz fusion-ului, iar la începutul anilor 1970 Corea avea să formeze două grupuri de jazz fusion, Circle (1970-1971) și Return to Forever (1972) alături de cântăreața braziliană Flora Purim și de percuționistul Airto Moreira. Acesta din urmă a fost cel mai cunoscut grup al său, și a adus printre altele în fusion-ul jazz-rock influențe din muzicile sud-americane, ce au rămas celebre în piese precum Spain și La Fiesta. Mai multe dintre albumele acestei trupe au ajuns în Bilboard Top 40, într-o vreme în care „vandabilitatea” jazzului era în scădere.

După ce Return to Forever s-a destrămat, Corea a avut diferite colaborări cu numeroși artiști mari printre care Herbie Hancock, Gary Burton, Joe Henderson, Freddie Hubbard sau Nancy Wilson.

Tot în anii 1970 a început o colaborare cu jazzmanul și vibrafonistul Gary Burton, cu care a înregistrat mai multe albume de duete, printre care Crystal Silence.

Spre sfârșitul aceleiași decade, Corea a susținut o serie de concerte cu pianistul Herbie Hancock în care cei doi își interpretau reciproc diferite compoziții dar abordau și unele lucrări clasice, de exemplu din repertoriul lui Béla Bartók, despre care Corea spunea că a fost o influență semnificativă în cariera sa. De fapt el a scris și o serie de miniaturi pentru pian, intitulate Children’s Songs, care sunt într-un fel echivalentul seriei Mikrokosmos a lui Bartók. În 2015 a reluat concertele în stil „duelul pianelor” cu Hancock, de data aceasta integrând și sintetizatoare.

La jumătatea anilor 1980 a fondat trupa Elektric Band, apoi Akoustic Band.

Tot cochetând și cu muzica clasică și ignorând distincția formală dintre aceasta și jazz, în anii 1990 a înregistrat împreună cu un alt „mare” al pianului de jazz, Keith Jarrett, trei concerte pentru pian ale lui Mozart. A fost și destulă improvizație în interpretările mozartiene ale lui Corea. Cei care la acea vreme, sau astăzi, s-au scandalizat de astfel de „sacrilegii” ar face bine să-și amintească faptul că pentru Wolfgang improvizația era una dintre cele mai mari bucurii și motive de mândrie. Iar el a înțeles acest lucru cumva organic, transformându-l într-o mare artă.

Armando’s Rhumba 

Chiar la începutul lui 2021, cu vro lună înaintea decesului, posta pe contul său de Facebook un video în care vorbea despre improvizație, pe care îl puteți urmări aici.

Concertul în re minor al lui Mozart alături de New York Philharmonic Orchestra dirijată de Bobby McFerrin (1996)

În ultima parte a carierei sale a abordat în compoziție și muzica clasică contemporană, creând de exemplu primul său concert pentru pian.

În 1992 a reușit să își îndeplinească un vis mai vechi și a pus bazele Stretch Records, o casă de discuri dedicată, așa cum arată și numele, „întinderii” granițelor muzicale și căutării prospețimii creative mai mult decât a unor genuri muzicale anume.

Corea și-a continuat activitatea muzicală constant inovatoare, iar în 2007 a câștigat Latin Grammy Award for Best Instrumental Album pentru albumul The Enchantment, realizat în colaborare cu Bela Fleck, un maestru al banjo-ului.

Împreună cu celebrul Bobby McFerrin a realizat Play, un album cu înregistrări din 1992 de la două concerte de răsunet de la New York și Washington. Cuvântul are o dublă semnificație în limba engleză, însemnând atât „a cânta la un instrument” cât și „a se juca”. Legat de această ambivalență, McFerrin spunea ulterior: „Titlul acestui album a fost inspirat de Chick. El mi-a reamintit faptul că aceasta este prima indicație a profesorilor către studenți atunci când își încep călătoria muzicală împreună [să interpreteze dar să se și joace cu muzica]. Majoritatea muzicienilor de astăzi au uitat asta și ignoră acest Play ca un element esențial pentru a putea crea muzică în mod onest. Chick ia această așa-zisă joacă în serios, iar timpul pe care l-am petrecut împreună a fost ca și cum ai lăsa doi copii care au poftă de ceva dulce să-și facă de cap într-un magazin de dulciuri fără supravegherea niciunui adult. Ce magie! Ce strălucire! Ce dorință enormă de a lăsa pur și simplu muzica să se întâmple.”

Chick Corea mărturisea la rândul lui despre această colaborare: „A fost o bucurie totală să fac aceste 6 concerte alături de Bobby. Am fugărit Muza în fiecare seară. Am luat fiecare nuanță și fiecare impuls așa cum veneau și le-am adus la viață. Nu am dat nimic deoparte. Ne-am admirat reciproc talentele fără rezerve. Dar adevărata magie a constat în faptul că publicul a fost o parte a procesului de creație de la început la sfârșit.”

Now He Sings, Now He Sobs – Albumul cu același nume este considerat una dintre cele mai bune înregistrări trio de jazz din istoria genului.

Spain

Windows 

Now He Sings, Now He Sobs

You’re Everything

Armando’s Rhumba

Înainte de moartea sa, Corea a lăsat un mesaj pentru fanii săi, care sintetizează cu adevărat moștenirea muzicală a acestui spirit creativ și inovatorpe care merită să îl descoperiți, indiferent câtă cultură de jazz aveți (sau nu): „Misiunea mea a fost întotdeauna cea de a aduce bucuria actului creației oriunde am putut, și de a o fi făcut cu toți artiștii pe care îi admir cu mult drag – aceasta a fost bogăția vieții mele.”

 

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.