Claudiu Mihail, actor: „Cu Oedip, mi-am încheiat copilăria și adolescența și trec la perioada maturității”
https://www.ziarulmetropolis.ro/claudiu-mihail-actor-cu-oedip-mi-am-incheiat-copilaria-si-adolescenta-si-trec-la-perioada-maturitatii/

INTERVIU Claudiu Mihail este actor al Naţionalului craiovean şi unul dintre cei mai promiţători actori ai tinerei generaţii.

Un articol de Georgiana Ene|16 septembrie 2022

Claudiu Mihail este într-o permanentă redescoperire cu fiecare rol pe care îl acceptă și de fiecare dată îmbină creativitatea, expresivitatea și spiritul analitic cu o mobilitate cu totul specială. Născut în Isaccea, în județul Tulcea, este absolvent al Facultății de Arte a Universității din Craiova, în perioada 2014 – 2016 a fost angajat al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov, iar din 2016 este actor al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. A colaborat cu trupa craioveană încă din timpul facultății, în „Rinocerii”  de Eugène Ionesco, fabuloasa montare a regizorului Robert Wilson. Tot în 2016 a avut primul său rol într-un lungmetraj, „Manhunt: Escape to the Carpathians” (r. Dominik Graf).

Pentru că știu că este dificil pentru un actor de teatru să reconstituie seară de seară aceeași experiență pentru spectatori, vorbește-ne, te rog, despre ultimul tău rol, Oedip, din spectacolul „Oedip Rege” în regia lui Declan Donnellan și scenografia lui Nick Ormerod.

Totul s-a întâmplat cu o intensitate care mă face în momentul de față să-mi găsesc cu greu cuvintele. A fost o perioadă atât de prețioasă încât îmi doresc să o las să existe, nevorbind despre, păstrând totul neatins. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii… / și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari…. Nu știu de ce mi-a venit chiar acum în minte această poezie. Tocmai am recitit-o și, trebuie să recunosc cu stânjeneală, că-mi mai aminteam doar primele două versuri, exact până la „nu ucid”. Îmi place să cred că e adevărat, că așa sunt, că sunt un om bun, modest și nicidecum nu mă consider infailibil sau distructiv, dar oare… și dacă…? Am făcut această paranteză ca să vezi cât de desperecheate îmi sunt gândurile în acest moment.

Am jucat spectacolul șapte seri la rând, excluzând celelalte repetiții generale cu public. A fost ceva nou pentru teatrul nostru, un tur de forță pentru toată echipa (au toată prețuirea, sunt minunați!), dar și pentru publicul nostru care de această dată este parte integrantă a spectacolului. Asta face ca fiecare reprezentație să fie o surpriză, iar „acum” și „aici” să se simt acut în fiecare respirație. De aceea, noi nu ducem o muncă de reconstituire, ci conectați la ce ne oferă clipa, spațiul și oamenii din jurul nostru încercăm să nu ucidem viața. Cu Oedip pare că mi-am încheiat copilăria și adolescența și trec la perioada maturității.

Îl consideri provocator, inovator într-un fel? Este așa cum ți l-ai dorit? Ai găsit în el tot ceea ce ți-ai imaginat? A lipsit ceva? Cum a fost întâlnirea cu el?

Sigur că a fost o provocare venită cu multe poveri și presiune, dar munca de zi cu zi alături de super colegi m-a făcut să mă bucur de tot parcursul. Să mă trezesc în fiecare dimineața și s-o iau de la capăt cu și mai multă dorință. Nu îți imagina că am plutit pe norișori roz de lapte de cocos și miere de salcâm. Multe zile au fost istovitoare, copleșitoare, încărcate cu amestecuri de emoții din cele mai diverse, chiar n-a lipsit nimic. Și asta datorită lui Declan Donnellan care a făcut ca echipa să devină o familie în căutarea echilibrului, a înțelegerii reciproce și a iertării. Îmi place să cred că s-au sudat relații pe viața și mă simt plin de iubire și recunoștință față de fiecare om alături de care am trăit aceste zile. Sună romantic și afectat, dar îmi asum. Pentru că oricâte stavile raționale mi-aș pune, tot asta aș simți și n-are niciun rost să încerc să par, să îmbrac ceea ce simt în cuvinte bine apretate. Și dacă ar fi să-mi pun acum o dorință, asta ar fi: ca peste timp să-mi privesc această familie cu la fel de multă recunoștință și admirație ca azi.

Cum te-ai pregătit? Pentru că nu este un rol deloc ușor…

Râd acum pentru că mi-au venit în minte cele patru cursuri de kickboxing și cele trei cursuri de canto. Atât s-a putut. Cam de atât aveam nevoie. Să cânt în timp ce bat. Nuu… da’ îmi propusesem să fiu în formă maximă, ce să mai… Ca de fiecare dată, mi s-a adeverit că lucrurile trebuie luate ușor, fără presiuni inutile. Dar oare când voi reuși să-mi asum lecția asta?

Altfel am recitit „Actorul și ținta”, cartea lui Declan Donnellan. Mi-am făcut notițe cu observații de avut în vedere pentru lucrul la scenă (de care am uitat complet pe urmă). Am văzut câteva dintre spectacolele montate de Declan Donnellan și Nick Ormerod („Măsura pentru măsura”, „Cavalerul înflăcărat”, „Pericle”, „Macbeth”). Și am ascultat podcasturile postate de ei pe Cheekbyjowl.com. Special a fost că mi-am luat un timp al meu înainte, pentru a fi odihnit și cu poftă de lucru.

Cum crezi că va fi viitorul tău, având în vedere experiențele de până acum? Ai avut șansa să lucrezi cu unii dintre cei mai importanți regizori ai momentului (Robert Wilson, Zholdak, Radu Afrim, acum Declan). Ce ai învățat de la ei? Pentru că orice întâlnire este unică și creează o altă experiență.

Știam o rugăciune când eram copil care se termina cu „dă-ne pâine, pace și sănătate”. Mă gândesc la viitor și asta îmi doresc. Acum doi ani am descoperit cât de importantă e sănătatea și încheiam fiecare convorbire telefonică ca tataie-miu cu „sănătate”; anul ăsta îmi doresc să fie pace și sper ca în viitor să nu ducem lipsă de niciuna dintre ele.

În urma pandemiei, viitorul, pentru mine, s-a făcut mai mititel, parcă a intrat la apă. Viitorul la care mă gândesc acum se întinde timid până la începutul vacanței (început de iulie). Vacanță în care nu prea știu ce o să fac. Nu știu, vedem, aflăm. Sunt încrezător. Aștept următorul casting, următorul proiect și sper să fiu surprins plăcut, desigur.

Cum spui și tu, am avut și am norocul să întâlnesc oameni de excepție. Întâlniri pe care le credeam imposibile. Unele și-au pus mai mult amprenta asupra mea, altele mai puțin. Uit mereu să evidențiez, dar o fac chiar acum – marele meu noroc e că fac parte dintr-o trupă fantastică la Teatrul Național din Craiova, condusă cu mult curaj și profesionalism de Alexandru Boureanu (Manager General) și Vlad Drăgulescu (Director artistic). Și nu zic asta să mă gudur, ci pentru că fără ei șansa mea, a noastră, de a lucra cu acești artiști excepționali n-ar fi existat. Știu pe pielea mea, din experiența brașoveană, cât de importantă e stabilitatea și performanța în conducerea unui teatru.

Nu pot să nu-i amintesc acum pe colegii alături de care am lucrat la Oedip: Ramona Drăgulescu, Tamara Popescu, Iulia Colan, Raluca Păun, Corina Druc, Vlad Udrescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Eugen Titu, Angel Rababoc, Ovidiu Cârstea, Bruno Noferi, Ioana Andone, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol și Romana Vicol. Jos pălăria în fața voastră! Iar Laurențiu Tudor, asistentul de regie, translatorul din engleză în română și din română în română, corepetitorul și mă opresc, pentru că ai înțeles ideea, a fost eroul meu pe durata repetițiilor, dând dovadă de un profesionalism desăvârșit. Un mare mulțumesc. Muzica lui Cari Tibor, alături de care sunt la al treilea sau al patrulea proiect și consultant dramaturgie Haricleea Nicolau, „inimă din toată inima!”, replică din spectacolul „Inimă și alte preparate din carne”, regia Radu Afrim.

Întâlnirea cu Radu Afrim a fost crucială în evoluția mea artistică. Spectacolele la care am lucrat împreuna sunt o bucurie, cel mai recent fiind „câine cu om. câine fără om” care se va juca și în această stagiune, alături de ‘Casa cu suricate’ și „Inimă și alte preparate din carne”. Ca dorințe profesionale: să lucrez din nou cu Declan Donnellan și cu Radu Afrim. Și, foarte important, să lucrez cu și mai multă pasiune, cu și mai multă dragoste pentru teatru.

Cât de mult te documentezi despre rolurile pe care urmează să le interpretezi? Este dificil?

Depinde de proiect. Însă cea mai valoroasă și mai dificilă muncă rămâne cea de pe scenă. Acolo afli ce te ajută și ce nu. Munca de documentare e continuă, ea nu se rezumă la un rol sau un proiect. Mereu trebuie să fii la curent, să citești, să recitești, să vezi ce se întâmplă în jurul tău.

De unde îți iei forța, unde găsești puterea interioară de a-ți construi un rol, în general, și acesta ultimul, în special?

Declan Donnellan mi-a deschis ochii către lumea din jurul meu. Tindeam să cred că puterea vine din interiorul meu, dar mă înșelam. El m-a invitat să văd în afară, să văd spațiul în care mă aflu, să văd oamenii din fața mea, să-i privesc în ochi și să-mi deschid canalele de emisie/ recepție. Știu că sună cyborg, dar nu ne dăm seama câte lucruri facem ca să ne protejăm. Ne închidem, nu ne privim în ochi, ne deconectăm, ne refugiem în propriile minți, acolo unde nu suntem decât prizonieri. Așa ne simțim mai în siguranță, așa lucrurile devin mai puțin dureroase pentru că suntem mult mai greu de atins. Însă forța stă în curajul cu care ne lăsăm descoperiți de ochii oamenilor care ne privesc.

Ce fel de copil ai fost? Introvertit, extrovertit, timid vorbăreț? Cum te-a ajutat acest lucru în drumul pe care l-ai ales?

Erau momente în care eram introvertit, altele în care eram capul răutăților. Dansatorul clasei; căpitanul echipei de fotbal; tristul triștilor vorbind cu prietena mea rață; vorbărețul vorbăreților cu prietenii de la grădiniță, plănuind să ne construim o casă; tăcutul și retrasul găștii de la țară atunci când am descoperit dragostea etc. Nimic ieșit din comun. Cred (sper) că am fost normal. La fel ca toți ceilalți, în toate felurile posibile.

Care sunt lucrurile care contează pentru tine?

Am scris că totul contează pentru mine, apoi am șters. Să mă explic. Iubesc diminețile. Dimineața pentru mine e ca o viață nouă (ca în jocuri, seara ești „wasted” și dimineața ești „respawn” în același pat), gata s-o iei de la capăt cu forțe proaspete. Într-o anumită măsură iubesc rutina – îmi oferă siguranță – știu că beau cafeaua, ascult muzică, fac duș, ajung la teatru, îmi fac încălzirea, repet, la două am pauză și mănânc… E reconfortant să știi pașii. Dar nu merge mereu la fel. Se întâmpla lucruri, primești vești. Fiecare zi scoate la iveală alte și alte lucruri care contează. Acum mă gândesc la familie și e cea mai importantă. Acum primesc o veste de la teatru și munca e pe primul loc. Trebuie să scot câinele, el devine cel mai important. Familie, teatru, prieteni, câinele meu și multe altele. Cum am menționat, ordinea se schimbă. Și peste toate iubirea. Ca să citez din socrul meu, chiar dacă nu e el un clasic, dar îmi place mie vorba asta a lui, care nici măcar nu știu dacă e a lui, ce să mai încolo-ncoace, iată marea vorbă care mă face să zâmbesc: „să ne întâlnim cu o vorbă bună și o mână caldă”. Simplu și plăcut ca briza mării suflând în fundul halbei de bere transpirată vara, pe plaja din Sfântu Gheorghe sau măcar pe malul Dunării.

Ce proiecte viitoare ai și în ce stadiu ești cu ele?

După multă vreme am prins și eu o filmare la un serial pe PRO TV. Am emoții, crede-mă, nu sunt obișnuit cu camera. M-am bucurat de spectacolele din Festivalul Shakespeare de la Craiova. A fost o super ediție cu: Robert Lepage, Oskaras Korsunovas, Silviu Purcărete, The Tiger Lillies. Evenimente peste tot în Craiova, orașul a clocotit de viață ziua și noaptea. E un an foarte bogat cultural. Sper să devină un obicei.

Momentul în care te-ai decis să devii actor a fost unul dintre cmomentele profunde din viața ta? Cui l-ai împărtășit și cum a fost primită vestea?

Nu știu cât de profund. A fost ca mai toate deciziile importante din viața mea: „zbang” și gata. Am tras adânc aer în piept și le-am spus părinților: „Craiova scrie pe mine”. Și iată, aici sunt. Ai mei au aceeași problema ca atunci când le-am dat vestea: „Da’ nu-i cam departe Craiova?”. Este, dar a devenit acasă. Acum cred că-s mândri, dar atunci s-au uitat la mine cum te uiți la panoul „Plecări/ Sosiri” dintr-o gară mare și străină. Obosiți, rătăciți, îmi căutau săracii indicativul, ora plecării, ora sosirii și linia…

Care sunt limitele tale?

Depinde de situația în care mă aflu și dacă e necesar să le depășesc. Nu mă consider un curajos, mi-e frică de foarte multe lucruri, alteori plâng foarte ușor, dar sunt momente în care mă surprind pe mine însumi. Câteodată plăcut, alteori neplăcut și atunci vorbesc cu mine și îmi dau jordii pe spinare că nu trebuia să fac aia sau asta, că reacția a fost nelalocul ei, că am rănit pe cineva. Detest să stric ziua cuiva care nu merită… că mai sunt și unii care merită, dar nu le-o stric, că n-am ocazia…

Vezi? Mă întrebai de limite… Le respect și alteori le depășesc cu grația și conștiinciozitatea unui urs în costum de baie, cu șepcuță, care se chinuie să nu facă valuri, dând la pedale într-o hidrobicicletă. Dar dacă te refereai la limitele matematice… Le detest și acum. Știu doar că rezultatele pot fi: plus infinit, minus infinit, zero, plus unu, minus unu. După egal, le-am aplicat întotdeauna în mod aleator.

Crezi că e necesar să pui o parte din tine în fiecare rol pe care îl interpretezi?

Nu-mi dau seama cum altfel. Asta facem cu toții. Să nu-mi spui că n-ai pus o parte din tine în formularea întrebărilor că mă supăr. Scriu de doua zile la interviu, îmi dau silința. Zi-mi că și pentru tine contează, spune-mi că simțim la fel! E adevărat că la actori expunerea e mare pentru că singurul lucru pe care îl tragi peste tine este personajul și ești tu cu suflețelul tău, gurița ta, ochișorii tăi, dințișorii tăi lipsă. Tot ce facem ne costă în viața asta, absolut tot, pe fiecare în parte.

Care crezi ca sunt punctele tale tari și slabe în viața de zi cu zi? Dar în cea profesională?

Aseară am discutat cu Raluca Păun, care mi-e colegă și prietenă, despre întrebarea asta. I-am zis „uite ce întrebare de blocaj mi-a pus Georgiana. Ce să răspund eu?”. Și ea mi-a zis să formulez simplu „puncte tari am o grămadă și puncte slabe… n-am! îmi pare rău”. Uite asta cred că e un punct tare și mă face să mă simt din ce în ce mai bine, că sunt deschis și încerc să nu mint. Iubesc ceea ce fac. Sunt serios. De încredere. Uneori sunt și glumeț. Ca mai devreme. Deși n-ai apreciat și te-ai încruntat, cum faci și acum! Deși m-aș bucura să n-am dreptate și să zâmbești. Deși, mai degrabă, cred că te-ai oprit și ai reluat fraza ca să înțelegi „ce naiba a vrut asta să spună…”. Mă dau bătut. Poate nici măcar nu citești răspunsurile și mă opintesc ca boul la căruța goală.

Iată un punct slab (deși îl consider sănătos). Nu prea am încredere în mine. Alteori mă afectează foarte mult o părere proastă. Nu știu să fac bani. Sunt foarte ușor de înșelat, întrucât de cele mai multe ori privesc cu încredere și naivitate ce se întâmplă în jurul meu. Și cel mai cel punct forte e că dau „bună ziua” și cel mai slab dintre punctele slabe e că mă deprim când nu mi se răspunde.

Îți dorești vreodată să ai puterea să ignori ceea ce te deranjează foarte tare?

Hmm. Nu. Nu vreau să ignor, aș dori să înțeleg, să rezolv situația sau măcar să mă împac cu ea. Ignor multe lucruri din dorința de a mă proteja, de a fi în siguranță. De exemplu refuz să mă uit la știri câteodată pentru că știu ce nenorociri sunt acolo și mă aprind, îmi crește tensiunea și mă trezesc înjurând. Ce folos?

Cred totuși că lucrurile trebuie înfruntate. Și apoi tratate. Accept că mereu mă vă deranja când cineva nu îmi va răspunde la salut, dar îi pot oferi circumstanțe atenuante, înțelegând că nu sunt singurul de pe pământ. Și multe încep să se rezolve când te gândești că nu ești singur. Și chiar nu suntem.

Cum te-ai descrie?

Doi ochi mirați care privesc pe fereastra de la etajul trei dintr-un bloc cu pereți de carton. Am o soție minunată și un câine care îmi seamănă leit. Stă toată ziua pe gânduri abătut, dar când iese în lume se agită de bucurie până la epuizare, de parcă ar fi ultima lui zi. Celelalte răspunsuri mă descriu mai în detaliu.

Având experiența pe care o ai acum, în ce an din viața ta ți-ar plăcea să te întorci?

Nu ar fi drept pentru oamenii din viața mea de acum să mă întorc în alt an și nici față de mine. Deși mi-am luat la revedere de la o copilărie fabuloasă, deși bunica și câțiva prieteni nu se mai întorc, deși multe au să se mai întâmple… timpul care a trecut a reușit să mă aducă aici, în locul în care mă aflu acum. Acum și aici e cel mai bine. Mulțumesc! Sper să-mi amintesc asta și să găsesc puterea s-o spun – „acum și aici e cel mai bine”.

Dar stai puțin… Dacă m-aș întoarce în ‘91? Îți dai seama? n-aș supraviețui. Doctorul m-ar scapă direct în cap când, privindu-l adânc în ochi, după două „oa-oauri”, le-aș potrivi așa: … şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte… Domnu’ doctor, nu mă pălmuiți, sunt Claudiu Mihail, actor, încântat.

Claudiu Mihail poate fi văzut pe scena Naționalului din Craiova, cele mai recente roluri fiind în spectacolele: „OEDIP REGE” de Sofocle, regia Declan Donnellan, „câine cu om. câine fără om”, în regia lui Radu Afrim, „TOC TOC” de Laurent Baffie, regia Alexandru Boureanu și Raluca Păun; „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia Radu Afrim; „Outfitul Șearpelui” de Marius Aldea, concept, regie artistică și coregrafie Andrea Gavriliu, „Radio” de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop; „Casa cu suricate’ de David Drabek, regia Radu Afrim.

Accept că mereu mă vă deranja când cineva nu îmi va răspunde la salut, dar îi pot oferi circumstanțe atenuante, înțelegând că nu sunt singurul de pe pământ. Și multe încep să se rezolve când te gândești că nu ești singur. Și chiar nu suntem.



02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.