Closer to the Moon. Istorie, vedete şi cinema-ul popular al lui Nae Caranfil
https://www.ziarulmetropolis.ro/closer-to-the-moon-istorie-vedete-si-cinema-ul-popular-al-lui-nae-caranfil/

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Nae Caranfil, vorbit în engleză şi cu o distribuţie internaţională, arată că cinematografia română are resurse de a fi (şi) pe placul publicului. „Closer to the Moon” este un exemplu de cinema popular şi melodramatic profesionist executat.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 martie 2014

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Nae Caranfil, vorbit în engleză şi cu o distribuţie internaţională, arată că cinematografia română are resurse de a fi (şi) pe placul publicului. „Closer to the Moon” este un exemplu de cinema popular şi melodramatic profesionist executat.

În ultimii ani, câţiva regizori mediocri, mai vechi sau mai noi, le-au declarat „război” creatorilor Noul Cinema Românesc, pe care i-au acuzat că nu fac decât să alunge publicul din săli şi că încearcă să fie doar pe placul festivalurilor internaţionale.

Alternativa pe care aceşti regizori fără talent au propus-o a eşuat însă aproape de fiecare dată în banal şi prost-gust, promovate uneori agresiv ca variante de cinema hollywoodian aclimatizat pe sol naţional.

Însă filmul românesc a avut cu mult înainte de noul val adevăratul reprezentant al cinema-ului comercial bine făcut, care a ştiut să rămână un autor (în sensul în care, la un alt nivel, şi Billy Wilder era un autor) şi să realizeze, fără mari compromisuri artistice, filme pe gustul publicului – Nae Caranfil (Şi ar fi putut să mai existe încă unul, însă Cristian Nemescu a dispărut prematur).

De altfel, cineastul se declară mândru de „Closer to the Moon”, pe care îl consideră un film de autor realizat în „circumstanţe hollywoodiene” (cu referire la distribuţia formată din vedete internaţionale şi la coproducătorii americani – cu care a avut negocieri dificile privind varianta ultimă de montaj).

De la excelentul film de debut, „E pericoloso sporgersi” (1993), şi până la nou-nouţul „Closer to the Moon”, Nae Caranfil şi-a construit propriul drum, chiar dacă s-a lăsat uneori influenţat de vremuri (vezi accesele de vulgaritate din „Asfalt Tango”) sau a tras insistent cu ochiul înspre cineaşti ai spectaculosului ca Fellini, Menzel sau Tornatore.

Dacă, în anii ’90, a reuşit să ofere un film la doi-trei ani, odată cu trecerea în noul secol ritmul a încetinit drastic. De la „Filantropica” (2002), cineastul – care s-a consacrat după căderea comunismului şi cu două decenii înainte de apariţia noului val – a avut nevoie de mai mult de un cincinal pentru a-şi duce proiectele la capăt.

„Closer to the Moon” vine la şase ani după „Restul e tăcere” (2008), pe care îl continuă în ideea fascinaţiei faţă de cinema, folosind ca pretext un fapt istoric, însă puternic ficţionalizat în scopuri dramaturgice.

Subiectul nu este nou (şi ar putea trimite inclusiv la clasicul „Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie). Regizorul de filme documentare Alexandru Solomon l-a exploatat la rândul său în 2004, în „Marele jaf comunist”. Caranfil preia ideea originală, pe care îşi brodează propria viziune: în vara anului 1959, cinci evrei, foşti ilegalişti comunişti traşi pe linie moartă, printre care şi o femeie, execută un spectaculos jaf, ca în filmele cu gangsteri, asupra unei maşini cu bani a Băncii Naţionale a României.

Ei sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte, într-un sistem totalitar pentru care un astfel de gest era sfidarea extremă. Cât timp se află la închisoare, cei cinci sunt puşi să reconstituie furtul, pentru realizarea unui film de propagandă şi de „educare” a maselor (filmul original există în Arhivă, iar Caranfil oferă pe genericul final câteva secvenţe).

Pornind de la aceste fapte istorice dovedite, regizorul, care semnează şi scenariul, ridică întrebarea esenţială: Ce i-a determinat pe cei cinci să comită un astfel de jaf, din moment ce ştiau că ar fi fost imposibil să se folosească de bani şi că sistemul, pe care îl cunoşteau foarte bine, i-ar fi condamnat la moarte?

Cinema-ul îi oferă lui Nae Caranfil prilejul de a ficţionaliza, de a încerca propriile explicaţii şi de a livra o poveste tragi-comică despre vise, prietenie şi curaj. Despre îmbinarea istoriei mondiale cu istoria la scară mică. Despre rolul artei şi al artistului într-un regim totalitar.

Naraţiunea este redată din perspectiva unui tânăr naiv, fascinat de cinema şi în căutare de eroi, ceea ce ar putea explica şi caracterul ieşit din comun, de poveste extrasă mai degrabă din filme, al întregii aventuri. Virgil, interpretat de Harry Lloyd, actor identificabil din lungmetraje recente ca „Jane Eyre” sau „The Iron Lady”, este ospătar într-o cantină şi asistă, fără să realizeze, la jaf, care a fost executat de cei cinci sub camuflajul realizării unui film.

Ulterior, tânărul ajunge să lucreze ca băiat bun la toate la filmul-reconstituire, ceea ce îi oferă prilejul să îi cunoască pe curajoşii făptaşi şi să se apropie de singura femeie a grupului, Alice, jucată de cunoscuta actriţă americană Vera Farmiga (celebră pentru roluri în filme precum „The Conjuring”, „The Departed” sau „Up in the Air”, cu acesta din urmă fiind nominalizată la Oscar în 2010). Liderul grupului, ofiţerul de poliţie Max, este interpretat de starul britanic Mark Strong.

Pentru Nae Caranfil, contextul real al poveştii sale nu este un prilej de demascări încrâncenate la adresa unui sistem recunoscut ca teribil, lucru care ar putea să-i aducă critici că relativizează şi că ia istoria à la légère (în linia filmului-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur” sau a unor filme reper ca „Train de vie” şi „La vita e bella”). Reproşul, aici, ar putea viza mai curând schematismul prin care băieţii răi – securiştii, miliţienii, judecătorii, nomenclaturiştii – sunt înfăţişaţi ca brute urlătoare şi grotesc-caraghioase (cu chipurile redate prin încadraturi expresioniste).

Miza cineastului nu este însă adevărul istoric, ci felul în care potenţialul uriaş al unei întâmplări stranii şi neelucidate din trecutul ţării poate fi exploatat cinematografic, în sensul de divertisment+poveste+meditaţie. Cazul nu rămâne însă circumscris României, ci devine o naraţiune universală (Alegerea limbii engleze este o practică des întâlnită în cinema-ul internaţional).

Nae Caranfil pare să-şi fi asumat însă un pariu riscant. După ce a dovedit că poate avea succes în comedia românească (filmele sale de până acum sunt în primul rând comedii), şi-a dorit probabil să ţintească mai sus, să realizeze ceva măreţ, la fel ca personajele sale.

În „Closer to the Moon”, el îşi asumă o serie de marcaje ale cinema-ului hollywoodian. Genericul precizează că este vorba de un film inspirat din fapte reale, iar filmul este împărţit pe capitole şi începe şi se încheie cu explicaţii privind contextul istoric şi soarta protagoniştilor.

Caranfil lucrează cu vedete de talie internaţională (în cărţi s-a aflat şi Uma Thurman), în timp ce muzica lui Laurent Couson, cu accente când ludice, când melodramatice, rămâne într-un registru convenţional (insistând pe a obţine de la public receptarea „corectă”). Montajul este cât se poate clasic, atenţia fiind mutată de la un personaj la altul, de la cadre generale la prim-planuri. În plus, multe scene şi dialoguri – uneori sclipitoare, alteori banale – sunt exclusiv crowd pleasing.

Iar ceea ce porneşte ca un film cu vervă şi umor şi ca o farsă strălucită, în care se simte plăcerea de a povesti cinematografic un eveniment excepţional, alunecă uşor în partea a doua înspre artificial şi sentimentalism.

În timp ce filmele de până acum ale lui Caranfil (cu excepţia lui „Dolce far niente”) erau ancorate într-un context românesc care era o solidă sursă de originalitate, de exotism, „Closer to the Moon” riscă să devină una din numeroasele coproducţii internaţionale cu vedete, cu un subiect grandios şi cu personaje simpatice, dar în care personalitatea autorului se estompează până când regizorul-scenarist rămâne (doar) un bun meseriaş.

Distribuit de Mandragora Movies, „Closer to the Moon” este disponibil de vineri, 7 martie, în cinematografe.

INFO

Closer to the Moon (România, 2014)

Regia: Nae Caranfil

Cu: Vera Farmiga, Mark Strong, Harry Lloyd

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Closer to the Moon – capturi film

 

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.