Corespondenţă de la Sarajevo (3): Călătorie frenetică la capătul nopţii newyorkeze
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-de-la-sarajevo-3-calatorie-frenetica-la-capatul-noptii-newyorkeze/

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Cu un foarte bun Robert Pattinson în rolul principal, „Good Time”, realizat de cineaştii americani fraţi Benny şi Josh Safdie, s-ar putea să fie cel revigorant film al anului.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 august 2017

Frumuseţea cinema-ului stă înainte de toate în puterea sa de a transmite emoţii: este ceea ce reuşeşte „Good Time”, filmul fraţilor Benny şi Josh Safdie, care a avut premiera mondială în competiţia din acest an a Festivalului de la Cannes şi care a fost proiectat la Festivalul de la Sarajevo, în aer liber, în faţa a 3.000 de spectatori, după ce invitatul special al evenimentului, regizorul american Oliver Stone, a primit premiul onorific „Inima oraşului Sarajevo”.

Povestea din „Good Time” e cât se poate de simplă şi de clasică: în New York, Connie (jucat cu o energie debordantă de Robert Pattinson, cel care, dorind să lucreze cu cineaştii americani, i-a contactat şi s-a oferit să ia parte la orice proiect al lor) şi fratele său cu uşoare probleme mintale, Nick (interpretat chiar de Benny Safdie), jefuiesc o bancă, însă nu reuşesc să îşi ducă planul până la capăt.

Ceea ce urmează este încercarea frenetică a lui Connie de a-şi salva fratele din mâinile poliţiei, într-o cursă cu sufletul la gură prin noaptea newyorkeză. O cursă ca o zbatere existenţială, ca o halucinaţie, un vertij de senzaţii în care şi spectatorul este atras fără puterea de a se împotrivi.

Această structură narativă minimală, întreţinută prin suspans şi punctată de umor, pare doar un pretext pentru etalarea unui cinema electrizant, în care decorurile, jocul de lumini şi de culori, mişcările de cameră, coloana sonoră, montajul discontinuu, ritmul alert şi puternicile interpretări actoriceşti asaltează spectatorul. Însă scopul nu este de a-l agresa, de a-l acapara şi de a-l supune – suntem departe de calofilie şi de exerciţii autosuficiente de stil  -, ci de a-l seduce, prin cele mai pure mijloace cinematografice. Printr-un stil poetic non-demonstrativ, de o eleganţă remarcabilă.

Şi asta pentru că totul este organic: de la culorile, date de lumini artificiale, care invadează şi domină întunericul din numeroase secvenţe (roşu, albastru, purpuriu, în special) la delirul pe care pare a-l trăi protagonistul lui Pattinson (delir redat şi prin neastâmpărul camerei de filmat şi a decupajului) în dezlănţuirea cu care îşi caută fratele pe care nu vrea să îl lase pe mâna autorităţilor.

În fond, „Good Time” este un film despre iubire şi despre căutarea liniştii, deşi calea pe care o aleg cei doi fraţi le oferă de fapt opusul – tulburare şi riscul de a-şi pierde viaţa. Totul are ca fundal un New York nu atât ameninţător şi damnat (ca în „Taxi Driver”-ul lui Scorsese), cât plin de un lirism nocturn care, prin forţa imaginii, a sunetelor şi a muzicii, transmite o melancolie invadatoare.

Pe structura unui film aproape de gen („heist movie”), fraţii Safdie oferă o operă cinematografică profund existenţialistă, cu o energie cuceritoare.

 

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Ceau, Cinema! (Festival de Buzunar) se deschide oficial miercuri, 22 iulie, la Grădina de Vară « Capitol », cu unul dintre cele mai discutate documentare ale anului. Prezentat la festivalul de film Sundance şi la cel de la Edinburgh, Chuck Norris vs Comunism (Marea Britanie, România, 2015) invită publicul timişorean să rememoreze era în care filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal în România comunistă.

01
/07
/15

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producția din 2012 arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici.

01
/07
/15

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene și de autor, în 4 orașe din România! Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie),  Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august), iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

01
/07
/15

Festivalul internațional al filmului de animație Anim’est și-a încheiat duminică seara cea de-a doua ediţie, prin proiecţia în aer liber a filmului Minuscule – Valley of the Lost Ants, din Piaţa Sfatului. Încrezători în rezultate, organizatorii încep deja planurile şi pregătirile pentru ediția a treia.

01
/07
/15

Poveștile care au inspirat o lume întreagă se îngrămădesc pe marele ecran al maratonului ShortsUP, sâmbăta asta, în Pavilionul Central Romexpo. A 7-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte mixează scurtmetrajul cu o instalație foto de Alex Gâlmeanu, mapping video creat de grupul de artiști Tip-Toe și muzică funk și disco mixată de nicecream.fm.

30
/06
/15

Sâmbătă, 4 iulie, spectatorii de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte vor descoperi experienţa cinemaului interactiv. Evenimentul debutează la ora 19.00, în Pavilionul Central Romexpo, cu un video-show realizat de artiştii TIPTOE şi o instalaţie vizuală creată de fotograful Alex Gâlmeanu. Filmele încep de la ora 22.00.

29
/06
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

29
/06
/15

Filmele "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean și "Aferim!", de Radu Jude participă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de la Karlovy Vary (3- 11 iulie), unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).