Bogdan Talașman și Alexandru Suciu – despre rolul din Hârca, limite și bucuria de a fi pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/draft56087/

Zalabam, zalabam, zalabam! În apropierea Haloween-ului, Hârca face jocurile! Hârca trage sforile! “Hârca se întoarce” cu surprize! Miercuri, 28 octombrie, la ora 20.00, la Teatrul Elisabeta, spectatorii vor avea parte de o reprezentanţie specială. Tot atunci, actorii Alexandru Suciu (alias Vlad) şi Bogdan Talaşman (alias Bâzu) se vor lupta, fiecare cu „armele” lui, pentru iubirea frumoasei Viorica (Diana Dumitrescu).

Un articol de Gloria Sauciuc|17 octombrie 2015

Și, ca în orice poveste în care dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, Vlad și Bâzu cad pradă jocurilor Hârcăi.

Textul original ce stă la baza spectacolului “Hârca se întoarce” (Baba Hârca), a fost scris de Matei Millo acum 160 de ani, marcând începuturile istoriei literaturii muzicale românești. Adusă în prezent, Hârca zilelor noastre devine o femeie seducătoare, chiar dacă rămâne o abilă manipulatoare a slăbiciunilor celorlați, o vrăjitoare îndrăgostită de bani și putere. Hârca se întoarce pentru a spune altfel o poveste de dragoste de demult, o poveste în care intrigile, iubirea, trădarea se amestecă dulce-amar, cu umor și pe muzica originală compusă de Alexandru Suciu.

Iată ce spun Alexandru Suciu și Bogdan Talașman despre personajele lor.

1. Care crezi că este replica definitorie pentru personajul tău din Hârca se întoarce?

Alexandru Suciu: „De trei luni de zile vin în barul ăsta în fiecare zi și cu fiecare zi sunt tot mai îndrăgostit de tine, dar tu nu mă bagi deloc în seamă” (Vlad către Viorica)

Bogdan Talașman: „Am case, mașini, am bani, pot să cumpăr orice și pe-oricine, un lucru-mi lipsește: vreau sprijinul tău, s-o faci să mă iubească pe mine!”. (Bâzu către Hârca)

2. Ce îți place cel mai mult la acest personaj?

Alexandru Suciu: Faptul că e sincer și „pur”, Vlad nu are nici un fel de gânduri ascunse, iubește și vrea să fie iubit.

Bogdan Talașman: Candoarea personajului meu. Oamenii care au senzația că pot, cu bani, să cumpere orice, dar sunt atât de neajutorați în fața iubirii. Sunt proști, dar prostia aceea plină de candoare, care te face să nu înțelegi: „Cum, nu mă iubește?”

3. Ce nu-ți place?

Alexandru Suciu: E puțin prea timid și „slab de înger” pentru gustul meu, dar până la urmă asta e frumusețea meseriei noastre, să reușești să înțelegi cum funcționează un „personaj” care nu e la fel ca tine.

Bogdan Talașman: M-am apropiat de personajul meu datorită unei calități pe care o are, și care este pe cale de dispariție. Se numește candoare. Are o candoare imbecilă uneori, care m-a făcut să-l îndrăgesc. E un personaj negativ, e adevărat, dar cu foarte multă candoare…

4. Când ai simțit că ți-ai depășit limitele?

Alexandru Suciu: Încă nu am simțit.

Bogdan Talașman: Am avut multe adicții la viața mea – fumat, alcool, viață dezordonată. Lăsându-mă de fumat am intrat în sevraj. Trei zile nu m-am ridicat din pat, am mâncat miere, am băut apă și am tremurat. Atunci cred că mi-am depășit limitele. Dar asta a fost mult mai ușor decât lupta crâncenă cu kilogramele în plus. Numai cine nu a îmbrăcat haina grea a nefericirii profunde, obez fiind, nu știe ce înseamnă. Să nu ai stimă de tine, să nu ai nici o perspectivă, să nu te poți încheia la șireturi… Și, deodată, după doi ani, să alergi la maratoane. În doi ani am scăpat de 50 de kilograme. Se poate – erau seri în care alergam și plângeam sau mă mușcam de mână ca să nu deschid frigiderul.

Limitele le depășești și alergând în parc. Am alergat astăzi în parc 10 kilometri, după maratonul montan de la Piatra Craiului, deși nu am o unghie la picior. Am tras de mine să-i termin. Mi-am depășit limitele. Există în viață momente, jaloane, pe care ți le pui, după care trebuie să le respecți. La mine se închide frigiderul la ora 18, de exemplu. E un lacăt în creierul meu.

5. Ce personaj ai vrea în mod deosebit să joci, dar încă nu ai avut ocazia?

Alexandru Suciu: Ehhh, sunt multe, îmi place să cred că sunt încă tânăr și la început de carieră, dar, dacă ar fi să numesc unul, ar trebui să fie Kocikariov din „Căsătoria”, de Gogol.

Bogdan Talașman: Cyrano de Bergerac, Mercutio din Romeo și Julieta. Și John Falstaff! M-am gândit, slab fiind acum, să-l joc pe Falstaff cu mintea grasului care am fost.

6. Ești tată. Descrie pentru fiica ta/fiicele tale personajul tău din Hârca se întoarce.

Alexandru Suciu: Vlăduț e un băiat care o iubește pe Viorica, dar Viorica nu știe asta, iar Vlăduț este prea timid ca să-i spună. Dar, până la urmă, pentru că Vlăduț e un băiat bun, totul se termină cu bine.

Bogdan Talașman: Până și pe un idiot plin de candoare iubirea poate să-l transforme într-un om frumos!

7. De ce are nevoie un actor talentat ca să reușească în registrul comic?

Alexandru Suciu: De umor!

Bogdan Talașman: Eu nu mă consider un actor comic, mă consider un actor tragic-comic. Întotdeauna mi-au placut rolurile tragi-comice, în care un ochi râde, altul plânge. Am fost mereu fascinat de Buster Keaton și Charlie Chaplin.

8. Ce sentiment te animă când pășești pe scenă și se aprind luminile?

Alexandru Suciu: Sentimentul libertății depline.

Bogdan Talașman: Te simți copleșit. Totul se transformă într-o sărbătoare. E o bucurie imensă că ești acolo. E ca și cum te arunci în gol, dar la un moment dat te vezi plutind…

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.