Editura Nemira lansează prima selecție de audiobook-uri în limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-nemira-lanseaza-prima-selectie-de-audiobook-uri-in-limba-romana/

Editura Nemira lansează prima selecţie de audiobook-uri în limba română disponibile exclusiv în platforma digitală Echo.

Un articol de Liliana Matei|30 august 2021

Editura Nemira lansează prima selecție de audiobook-uri în limba română disponibile exclusiv în platforma digitală Echo, care poate fi accesată din aplicația de mobil sau tabletă. Pentru a veni în întâmpinarea cititorilor ale căror obiceiuri de „lectură” sunt în continuă dinamică, Nemira își îmbogățește oferta editorială cu audiobooks, format digital care, împreună cu varianta clasică de lectură pe hârtie și ebook, asigură o experiență 360 a plăcerii lecturii.

Nemira aniversează anul acesta 30 de ani de la înființare, timp în care a adus zeci de mii de cărți în bibliotecile românilor și sute de ebooks pe dispozitivele de lectură. Cu audiobook-urile se deschide o nouă etapă de dezvoltare și se cimentează relația dinamică pe care o avem cu cititorii noștri, venind constant în întâmpinarea obiceiurilor de consum și aducându-le plăcerea lecturii acolo unde fiecare se poate bucura de ea.

Alături de alte edituri de prestigiu, Nemira va fi prezentă pe platforma Echo cu audiobook-uri ale celor mai populare volume și serii din portofoliu, printre care Biblioteca de la miezul nopții, de Matt Haig, seriile Urzeala tronurilor, de George R.R. Martin, Dune, de Frank Herbert sau Jocurile Foamei, de Suzanne Collins, romane de Stephen King (Shining, Misery, Mai târziu și altele), science fiction clasice precum Picnic la marginea drumului, Jocul lui Ender sau Mâna stângă a întunericului, romance de Dinah Jefferies, romanele premiate ale lui Julian Barnes, volume de nonficțiune precum biografia lui Freddie Mercury, dar și cărți pentru copii din colecția Nemi: romanele lui Jill Tomlinson sau seria Lama Lama.

În lunile următoare, sunt în pregătire audiobook-uri pentru multe alte titluri bestseller Nemira precum Călătoarea, primul volum din seria Outlander, de Diana Gabaldon, Proiectul Hail Mary, de Andy Weir, Orașul care ne unește, de J.K. Jemisin sau JFK, de Stephen King.

Fiecare carte este citită de cea mai potrivită voce pentru a reda cât mai bine tonul cărții și pentru a face experiența de ascultare una de neuitat. Printre actorii cu care am lucrat se numără Andi Vasluianu (pentru Dune), Mihai Baranga (pentru Urzeala tronurilor), Andrei Huțuleac (pentru Proiectul Hail Mary și Povestea vieții tale), Ștefan Forir, Corina Moise, George Gâdei și numeroși alții.

Ana Nicolau, general manager al editurii Nemira: „De 30 de ani Nemira le aduce cititorilor cele mai interesante apariții editoriale internaționale pe piața din România și are ca misiune plăcerea lecturii. Din dorința de a fi cât mai aproape de cititorii noștri și a le oferi o nouă experiență a lecturii, am decis să investim anul trecut în producția de audiobooks, un segment în continuă creștere pe piața internațională. Am ales cele mai îndrăgite cărți Nemira, am căutat vocile cele mai potrivite pentru poveste și stilul autorului, iar acum zeci de audiobook-uri Nemira vă așteaptă să le descoperiți pe platforma Echo și multe alte titluri noi sunt în pregătire. Ducem plăcerea lecturii mai departe într-o nouă etapă pentru editura noastră și sperăm să aducem multă bucurie cu aceste audiobookuri cititorilor noștri.”

Echo este prima platformă românească de audiobooks, un pas important pentru dezvoltarea durabilă a pieței digitale de carte și în întâmpinarea obiceiurilor de consum ale cititorilor în continuă dinamică.  Echo are o ofertă generoasă de conținut audio premium, în parteneriat cu cele mai mari edituri din România. Platforma este gândită extrem de user-friendly, putând fi accesată din aplicația de mobil sau tabletă, cu un model de abonare intuitiv care se modelează pe obiceiurile de consum ale fiecărui utilizator.

 

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.