Elie Wiesel si Barack Obama colaboreaza pentru lansarea unei carti
https://www.ziarulmetropolis.ro/elie-wiesel-si-barack-obama-colaboreaza-pentru-lansarea-unei-carti/

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama. Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, a declarat pentru site-ul de ştiri israelian Haaretz că volumul pentru care colaborează cu Barack Obama va fi „cartea a […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama.

Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, a declarat pentru site-ul de ştiri israelian Haaretz că volumul pentru care colaborează cu Barack Obama va fi „cartea a doi prieteni”, potrivit guardian.co.uk.

„Obama şi cu mine am decis să scriem o carte împreună, o carte scrisă de doi prieteni”, a spus Elie Wiesel, autor al volumului de memorii „Noaptea/ Night”. Publicată pentru prima dată în 1958, la Editions de Minuit, „Noaptea” este prima carte semnată de Elie Wiesel, volumul spunând povestea experienţei pe care acesta şi familia sa au trăit-o în lagărele de exterminare naziste.

Barack Obama l-a văzut pentru prima dată pe Elie Wiesel atunci când scriitorul a susţinut o lectură publică la colegiul la care actualul preşedinte american era student. Cei doi au devenit prieteni în 2009, când Wiesel a fost invitat să-l însoţească pe preşedintele american Barack Obama într-o vizită într-unul dintre locurile simbolice ale Holocaustului, fostul lagăr de concentrare de la Buchenwald.

Barack Obama şi Elie Wiesel sunt acum buni prieteni şi, uneori, iau cina împreună, a spus scriitorul pentru Haaretz. „Vorbim despre filosofie, contemplăm, reflectăm, însă niciodată nu discutăm despre politică”, a spus Elie Wiesel.

Elie Wiesel, autor a peste 50 de cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, nu a dorit să spună mai multe despre noul volum la care lucrează în prezent. „Mereu lucrez la ceva, chiar şi acum. Dar nu pot să vorbesc despre asta. Cred în superstiţii. Nu vorbeşti despre un copil care încă nu s-a născut”, a mai spus el.

Născut în 1928 în România, Elie Wiesel a fost deportat în 1944, împreună cu întreaga familie, la Auschwitz, unde aveau să-şi găsească sfârşitul mama, sora mai mică şi tatăl său. De atunci, autorul a scris peste cincizeci de opere – romane, povestiri, eseuri, mărturii, interviuri -, militând constant pentru drepturile omului şi pentru condamnarea ororilor Holocaustului. În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace, iar în 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură. Din 2001 este membru de onoare al Academiei Române, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România purtându-i numele. În prezent, el este directorul Centrului pentru studii iudaice de la Universitatea din Boston.

 

Sursa: Mediafax

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.