Grand Prix Nova – spectacol live la sfârşit de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/grand-prix-nova-spectacol-live-la-sfarsit-de-festival/

Festivalul Internaţional Grand Prix Nova s-a încheiat în acest weekend cu un spectacol regizat de Mihai Lungeanu, „Ce ştie oraşul“, cu George Mihăiţă şi Virginia Mirea.

Un articol de Andrada Văsii|6 octombrie 2013

Festivalul Internațional Grand Prix Nova s-a încheiat în acest weekend cu un spectacol regizat de Mihai Lungeanu.

Momentul de final din cadrul Grand Prix Nova a fost marcat de spectacolul de la Teatrul de Comedie „Ce știe orașul”. Având la bază un text semnat de Ion Valjan, producția s-a ridicat la măsura așteptărilor tuturor celor prezenți.

Attila Vizauer, managerul festivalului Grand Prix Nova, a deschis evenimentul, subliniind importanța acestui text, un adevărat cadou pentru cei care emiteau prima oară pe undele radio, acum 85 de ani. „Ce ştia satul“ este prima piesă montată de Teatrul Naţional Radiofonic, iar Mihai Lungeanu a adus la zi acest text, în „Ce ştie oraşul“.

După discursul lui Attila Vizauer, pe scena Teatrului de Comedie au urcat actorii. Intrarea lui George Mihăiță a fost salutată cu un ropot de aplauze, iar audienţa s-a pregătit pentru un spectacol de zile mari. Intrarea Virginei Mirea pe scenă, pe parcursul piesei, a fost întâmpinată cu aceeaşi bucurie.

George Mihăiţă, un soţ înşelat, în Festivalul Grand Prix Nova

Mihai Lungeanu dă indicații scenice. Actorii ascultă cu atenție și se conformează. „Ce știe orașul” din cadrul Festivalului Grand Prix Nova, a fost ocazia perfectă de a arunca un ochi în bucătăria teatrului radiofonic. Spectatorii au putut să vadă ce artificii folosesc realizatorii unui spectacol de la radio, cum se aprinde ţigara, ca să se audă şi în boxe, cum se deschide o şampanie sau cum trebuie să sune un telefon.

Fiind un actor care umple scena de la un capăt la altul, George Mihăiță a făcut față cu brio momentelor în care a fost nevoit să joace stând pe scaun. Totuși, micile scene în care s-a ridicat în picioare și a început să-și joace rolul, ca într-o comedie autentică, au fost recompensate cu aplauze, semn că publicul i-a apreciat încă o dată latura energică.

Citiți și: REPORTAJ Teatrul cu ochii închişi

Grand Prix Nova

George Mihăiță, alături de Virginia Mirea, pe scena Teatrului de Comedie, la Festivalul Grand Prix Nova

Virginia Mirea, partenera sa de scenă, a dat şi mai multă savoare spectacolului, în rol de soție spășită, indiferentă, curioasă sau răzbunătoare.

Citiți și: George Mihăiţă: „Suntem o ṭară tristă, dar nu avem spectatori trişti“ 

Muzica live i-a integrat pe spectatori în atmosfera restaurantului în care cei doi soți au discutat despre divorț. Deși puțin previzibil, textul le-a permis actorilor (George Mihăiță și Virginia Mirea) să își desfășoare talentul la adevăratul lui nivel. Grimasele, gesturile și privirile lor au compensat lipsa mişcării scenice.

De multe ori simțeai nevoia să închizi ochii, ca și când ai asculta spectacolul la radio, iar vocea lui George Mihăiță te călăuzea printr-o poveste cu un bărbat înșelat de o femeie care îşi dorea să-l rănească şi după divorţ.

Festivalul Grand Prix Nova s-a încheiat cu un spectacol cum rar îţi este dat să vezi. Teatrul radiofonic a fost ascultat şi „văzut“ de o sală plină.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Radio România Muzical, Alexandru Dolea, Festivalul Grand Prix Nova

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.