Identitate și (de)formare feminină, în „Bildungswoman”
https://www.ziarulmetropolis.ro/identitate-si-deformare-feminina-in-bildungswoman/

Produs în cadrul Festivalului Caleido, care va avea loc între 21 şi 25 mai, „Bildungswoman” este un spectacol în cheie feministă, realizat de regizoarea Elena Morar alături de actriţele Ana Covalciuc şi Sorina Ștefănescu. Iată de ce!

Un articol de Alina Vîlcan|11 mai 2021

Elena Morar, regizoare: „Ne-am axat pe ce ne-a marcat, din punct de vedere al relaționării cu alte femei din viețile noastre”

Prin 2009-2010, proaspete absolvente de UNATC, am vrut să facem un spectacol, cu Ana și Sorina ca surori dintr-un text al lui Jonas Gardell („Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”). Eu mai lucrasem cu fiecare în parte, dar nu făcuserăm o echipă împreună. Cred că toate trei eram foarte necoapte pentru acel proces, așa că la un moment dat ne-am oprit din repetiții, cu ideea că așteptăm să treacă măcar zece ani înainte de a ne aventura din nou pe acel text foarte dificil, care presupune să fi „trăit un pic mai multe”. Timpul a trecut, noi ne-am intersectat în diferite contexte, dar iată, aproape „la soroc”, în mijloc de pandemie, în urma unor discuții, unor oportunități, unor teme comune care ne preocupă și mai ales datorită faptului că reziliența ne-a învățat să ne creăm contexte în loc de a aștepta să se întâmple de la sine, ne-am gândit să ne reunim. Grație call-ului de proiecte lansat de Caleido, am găsit un spațiu sigur și cu mult sprijin, în care să putem pune într-o formă hibridă de teatru/film/performance gândurile noastre despre identitate și (de)formare feminină.

Am conturat și am dezvoltat conceptul spectacolului „Bildungswoman” împreună, pornind de la câteva propuneri ale mele, dar repede găsindu-ne într-un mod mult mai orizontal și mai participativ de lucru, în care scenografa, compozitoarea și mai ales actrițele au avut input creativ egal cu al meu și am încercat să lucrăm efectiv pe suroritate, nu pe ierarhie. Mi se pare că e singurul mod în care poate fi lucrat onest un spectacol care se revendică feminist, nu prin perpetuarea modelului regizorului tiranic, adoptat chiar și de regizoare în încercarea de a se impune într-un spațiu profesional încă profund patriarhal, în care femeile sunt mult prea adesea fie muzele, fie asistentele creatorilor. Am încercat să chestionăm, atât prin conținutul spectacolului, cât și prin modul de lucru, (pre)judecățile legate de rolurile creative ale femeii, de tradiții, moșteniri, traume, resentimente, asertivitate versus agresivitate, abuzuri de diverse feluri (inclusiv între femei). Ne-am axat pe ce ne-a marcat, din punct de vedere al relaționării cu alte femei din viețile noastre, copilăria, adolescența, viața de acum: luptând îmotriva prejudecății că elementul masculin predomină conversațiile între femei când sunt ele între ele, ne-am concentrat pe raportul femeie-femeie în întreg spectacolul.

Pandemia ne-a pus o sumedenie de obstacole, pe care am reușit să le depășim, cu ajutorul unei echipe mixte strânse în jurul nostru, care a rezonat cu mesajul nostru și ne-a permis să aducem în fața publicului Caleido un film-spectacol cu o mare calitate a imaginii și sunetului, cu o compoziție originală de muzică pe toată durata lui, și care se simte ca un experiment stilistic și pariu reușit. Pentru că ne-am propus să abordăm tema noastră maximalist, bogat vizual, să explorăm mai multe estetici (de la auster la flamboiant, de la teatru de relație la colaj multimedia, la storytelling confesiv). Rezultatul sper să suscite interes – cu siguranță e într-un format audio-vizual care ne reprezintă ca artiste în momentul de față. Și ne dorim mult să îl putem juca live curând. Va fi un alt „user experience”, o a treia versiune a „Bildungswoman”, după Zoom-performance-ul din noiembrie ’20 (care a fost un demers extrem de calibrat pentru online și regândit special, nu doar o simplă lectură) și filmul-spectacol din mai ’21, în festival.

Pornind de la textul dramaturgei mexicane Ximena Escalante tradus de noi (Urlu către cer cu toată puterea inimii mele), care explorează exploziv raporturile mamă-fiică, soră-soră, iubite în cuplu, prietene, nepoată-bunică, am mai adăugat layere ce țin pe de o parte de zona de educație (inserturi din manifestul de creștere a fetelor în spirit feminist al scriitoarei Chimamanda Ngozi Adichie), cât și din zona de poveste personală (din mini-interviuri cu doamne trecute de 60 de ani, care au povestit despre cum simt ele feminismul și cum se raportează la propria lor experiență în corp feminin). De asemenea, fiecare din noi, mai ales Ana și Sorina au „forat” în zone uneori inconfortabile sau revelatoare ale propriei lor experiențe. Analiza propriilor noastre frici, speranțe, privilegii, cum putem scăpa de traume transgeneraționale, cum putem deveni niște femei-generatoare și cum trăim libertatea sau dependența, cum ne gestionăm furia injustiției sau deznădejdea cauzată de opresiuni sistemice, toate acestea sunt lucruri care au informat alegerile creative din spectacol, chiar dacă nu toate se regăsesc explicit.

Am filmat pe acoperișuri, ne-am emoționat pe Zoom, am repetat în condiții imprevizibile, am tras voci, am creat set-uri din nimic, am lucrat luni de zile la compoziția acompaniatoare (exact ca la un soundtrack de film), am filmat în mai multe etape, dar mai ales într-o zi-maraton de 16 ore, am exersat diverse modalități de suprapunere a storytelling-ului, am căutat, am bâjbâit împreună, am întrebat în jur, am simțit că trăim foarte intens acest proiect, pe care fiecare l-a luat foarte personal. E o capsulă în spațiu și timp a vocilor nastre, în conversația generală purtată asupra identității și devenirii feminine. Despre asta e „Bildungswoman” – analiza teatral-esențializată a rolurilor feminine, și ruperea sau reconfigurarea legăturilor cu trecutul – ieșind din rând, din „acea ordine teribilă a furnicilor”.  E un eseu performativ-muzical în care am mixat teatrul cu mai multe procedee de cinema sau new media. Cause Girls just wanna have… (insert your need).

Ana Covalciuc, actriță: „A fost o adevărată aventură să lucrăm la Bildungswoman în pandemie”

La începutul proiectului eram cinci artiste (Elena Morar, Alexandra Panaite, Diana Miron, Sorina Ștefănescu și cu mine) interesate de două texte foarte bune: „Urlu către cer cu toată puterea inimii mele” de Ximena Escalante și „Dragă Ijeawele: un manifest feminist în 15 sugestii”, de Chimamanda Ngozi Adichie. Ambele texte aduc în discuție rolurile pe care le joacă o femeie de-a lungul vieții ei, dar și de-a lungul secolelor. Au fost un punct de plecare în dezbaterea noastră despre cum ne tot definim și redefinim identitatea prin prisma relațiilor pe care le avem de-a lungul vieții, dar și în urma înțelegerii impactului lor asupra devenirii noastre. De aici și titlul de „Bildungswoman” – e vorba despre devenirea unei femei, a Femeii, care poate presupune și „dezbrăcare” de roluri (spoiler alert!), nu doar acumulare de experiențe.

Spectacolul nu reprezintă o montare obișnuită. E mai aproape de o zonă de performance, implică medii diferite de comunicare, (film, multimedia, muzică), dar și poziționări diverse față de tema identității feminine. Deși aveam două texte de la care am plecat, care ne-au captivat și pe care știam că vrem să le împletim, am continuat să cercetăm temele puse în discuție cu multă curiozitate și interes inclusiv pentru poveștile personale, care se regăsesc acum în spectacol. E ceva foarte inedit în melanjul de scene și monoloage care invită la poziționare, la autoanaliză, ne dorim să lăsăm un dialog deschis cu publicul pentru că nu e nimic definitiv legat nici de „feminism”, nici de „feminitate”. Trăim într-o lume în care poveștile noastre continuă să se scrie, rolurile pe care le avem de jucat sunt atemporale, dar totuși atât de influențate de toate mișcările sociale și culturale. E și despre „mic” și despre “macro” simultan.

A fost o adevărată aventură să lucrăm la „Bildungswoman” în pandemie. Trebuia inițial să avem premiera cu public în noiembrie 2020 și uite că ajungem să o ținem online în mai 2021. Am început cu lecturi live, am continuat cu repetiții pe Zoom sau noi (actrițele) live și regizoarea pe Zoom, am trecut prin toate combinațiile posibile de izolare, carantinare, testare, amânare și adaptare continuă, din cauza pandemiei, a restricțiilor, a tuturor condițiilor exterioare nouă, care de multe ori se schimbau și în decursul aceleiași săptămâni. La un moment dat părea că nu avem deloc control și doar reacționăm la ce vine cât de bine putem, dar nu am făcut deloc compromisuri legat de concept sau de ce ne-am propus cu fiecare scenă. Asta e una din marile mirări pe care le-am avut acum, când am văzut filmarea spectacolului, cinci luni mai târziu după perioada de repetiții… Că e totul acolo. Tot ce și-a propus Elena când a scris proiectul, toate „proiecțiile” noastre din primele discuții s-au materializat și au reușit să-și găsească forma, în ciuda procesului mult accidentat. Pentru mine asta înseamnă să lucrezi cu profesioniști, asta e plasa mea de siguranță. Să ai încredere că împreună cu oamenii de lângă tine vei putea face față provocărilor de pe drum, pentru că știm foarte bine ce avem de făcut, de ce facem asta și pentru ce, și știi că acolo, chiar și în ultimul minut din ziua de filmare care trece de 16 ore, în frig, fiecare dă tot ce poate. Și că merită.

Când spectacolul s-a transformat în filmare, pentru că nu se putea juca încă cu public, am chemat întăriri. Pe Laurențiu Coțac la sunet, pe Sorin Florea și Adi Bulboacă la camere și pe Bogdan Gheorghiu la lumini. Am avut foarte puțin timp pentru repetiții „ca la filmare” (până atunci repetaserăm „ca la teatru”) și la filmarea propriu-zisă totul a fost extrem de strâns ca program, contracronometru. Din nou sunt foarte recunoscătoare pentru echipa extinsă cu care am lucrat în acele zile „la limită”. În multe momente nu mă simțeam gata, spectacolul nu era rodat, încă nu dăduse cu nasul de public, nu era așezat în matca lui, dar am avut totală încredere în munca fiecăruia. Și am avut curaj să mă „arunc în gol”, să merg înainte, așa „ne-gata”, știind că scenografia Alexandrei e excelentă, că Ileana Zirra & Alex Lungu vor ști exact cum să ne susțină cu proiecțiile lor mesmerizante, că filmările unor scene în exterior (un „bonus” oferit de restricții) au ieșit mai bine decât ne așteptam sau că unde nu am avut cameră și pentru contra-plan, avem mare noroc cu sunetul perfect tras de Laurențiu și muzica Dianei să ne ducă povestea mai departe. E foarte multă muncă de echipă în „Bildungswoman”, e un puzzle în care fiecare părticică e superimportantă și nu ar fi ieșit așa dacă nu aveam atât de multă încredere în fiecare creator de acolo.

Nu a fost doar adaptare la pandemie. A fost un proces de continuă creație și imaginație a noi și noi variante de comunicare, de interogare, de introspecție. Încă nu îmi pot imagina cum va fi cu public, live, atunci când vom putea să jucăm cu ei, să citim fragmente din Chimamanda printre spectatori și să le discutăm la final, pare ceva amânat pentru viața viitoare… Dar momentan mă bucur tare de produsul filmat pe care îl avem. Și o să fim acolo, și noi, cu publicul, la fiecare difuzare, să discutăm la final. Îmi e foarte dor de public, de reacții vii, autentice, de orice formă de feedback, așa că sper tare să existe un dialog între noi și public, atât la spectacol, dar și după, plecând de la „Bildungswoman”, să deschidem discuții, minți, suflete. Mai vreau să mulțumesc, pentru aventura trăită, și Sorinei Ștefănescu, the one and only, partenera mea din fiecare moment. Sorina e o stâncă, pur și simplu, un munte de focus și determinare, ca să nu mai vorbesc de cultura și resursele inepuizabile pe care le-a adus în joc. Mulțumesc mult ei, partenera cea mai stabilă pe vreme de furtună, și Elenei Morar, „căpitanul de vas”, care nu ne-a ascultat niciodată când ziceam că „nu se poate”.

Sorina Ștefănescu, actriță: „Cred că în final am reușit să creăm un spectacol cu o tematică actuală: care este rolul femeilor în societate și care sunt aspirațiile lor”

Povestea întâlnirii noastre este una destul de interesantă. Eu, Ana și Elena am mai făcut echipă acum zece ani, când am vrut să lucrăm un alt text, dar nu am finalizat proiectul. Totuși, am rămas cu dorința de a ne reîntâlni la lucru pentru că suntem pe aceeași lungime de undă în căutările noastre legate de teatru. Apoi, anul trecut, Elena m-a contactat în timp ce lucra la un proiect în Franța și mi-a trimis textul Ximenei Escalante. L-am tradus și apoi am aplicat cu el la call-ul de proiecte al festivalului Caleido. Am fost selectate și așa a început călătoria noastră în vremuri de pandemie.

 

Am lucrat într-un mod inedit, asta însemnând că am avut majoritatea repetițiilor online, prin Zoom. Am început să discutăm care va fi structura spectacolului, ce dorim să spunem cu el și care e direcția în care vom merge cu repetițiile. A fost o provocare din toate punctele de vedere pentru că nu mai lucrasem până atunci online, cu atât mai puțin un colaj de texte. Cel mai interesant a fost faptul că am contribuit și noi, echipa, la completarea textului prin inserarea unor monoloage personale, scrise în timpul repetițiilor. Cred că în final am reușit să creăm un spectacol foarte interesant vizual, cu o tematică actuală: care este rolul femeilor în societate și care sunt aspirațiile lor, subliniind complexitatea relațiilor pe care acestea le trăiesc. Mi-aș dori să îl jucăm live, cât mai curând, pentru a putea simți pe viu reacțiile spectatorilor și a avea un feedback direct. Până atunci abia aștept proiecția din cadrul festivalului Caleido, cât și discuția de după.

Am încercat să chestionăm, atât prin conținutul spectacolului BILDUNGSWOMAN, cât și prin modul de lucru, (pre)judecățile legate de rolurile creative ale femeii, de tradiții, moșteniri, traume, resentimente, asertivitate versus agresivitate, abuzuri de diverse feluri (inclusiv între femei). Elena Morar, regizoare

Fotografii din spectacolul „Bildungswoman”, în regia Elenei Morar, produs în Festivalul Caleido 2021.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

28
/10
/21

A jucat în peste 60 de filme, a colaborat cu regizori din întreaga lume, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker. Duminică, 31 octombrie, la 23.00, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe de film şi teatru pe plan internaţional, Charlotte Rampling este invitata lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.