„La o idee” – accidentul culinar care a născut micii
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-o-idee-accidentul-culinar-care-a-nascut-micii/

Povestea inventării micilor începe pe-o stradă dintr-un cartier negustoresc, actualul Centru vechi al capitalei, prin secolul al XIX-lea.

Un articol de Monica Andrei|8 august 2016

Strada era situată în zona cu multe prăvălii ce aveau marfă adusă de la Lipsca (Leipzig, Germania), cafenele și birturi, mult prea diferită de Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei) sau Șoseaua, unde se scria istoria cu blazon. Situată, ca și astăzi, între străzile Smârdan sau Șelari, cândva s-a numit Strada Nouă, apoi a fost denumită Ulița Covacilor. Numele de “Covaci” vine din limba slavonă, unde „kovaci” înseamnă fierar și amintește de meșteșugul fierăritului. Era vremea când funcționa industria casnică, iar meșteșugurile destinate clasei de mijloc a societății erau la mare căutare.

În anii de domnie a lui Constantin Brâncoveanu, între străzile Șepcari și Covaci era o grădină frumos amenajată de peisagiștii italieni, cu un chioșc unde domnitorul mânca și se odihnea vara; aici se dădeau petreceri cu spectacole de teatru și jocuri de tot felul.

Bucureștiul de secol al XIX-lea a avut excelenți birtași care știau să ospăteze din grătarul lor suculent pe toată lumea, ducându-li-se faima și amplificându-li-se în timp ecoul. Îi pomenește scriitorul Constantin Beldie în ale sale “Memorii”: „Românului i se apleacă de la o vreme de toate, de literatură, filosofie, de politică sau femei, numai de sarmalele rumenite-n vin, mititeii, patricienii și tot ce alcătuiește fondul culinar tradițional românesc, n-o să i se aplece niciodată”.

Pe lângă mâncărurile bune și atmosfera plăcută, un rol important pe scena cârciumii l-a avut cârciumarul, cu fața veselă și cămașa desfăcută la piept, care aducea vinul rece din pivniță și bucatele aburind, în timp ce lăutarii “ziceau” de inimă albastră din instrumentele lor, vrăjind clienții, ca amintirea să le rămână vie în minte. Așa s-a întâmplat și pe strada Covaci din Centrul vechi al Bucureștiului, de care nu și-ar fi adus aminte nimeni, dacă n-ar fi existat birtul “La o idee” a lui Iordache Ionescu, unde a avut loc acel accident culinar.

În birtul situat în căsuța de la numărul 14, unde, atunci când intrai, aplecai capul, ca să nu dai cu el de pragul ușii, s-au inventat micii, despre care scriitorul Constantin Bacalbaşa pomenește, în „Dictatura gastronomică. 1501 feluri de măncări”: „Iată o friptură populară, care a trecut chiar graniţa. Numele are origine istorică, datează din 1873, naşul a fost popularul umorist de odinioară N.T. Orăşanu, supranumit <<Nichipercea>>, după numele unui ziar umoristic pe care l-a redactat sub domnia lui Vodă Cuza”.

Nicolae T. Orăşanu (1833-1890) biciuia moravurile în publicațiile de scurtă durată la care a colaborat și a făcut deseori pușcărie pentru extrema combativitate. Umoristul gurmand avea obiceiul să mănânce la birtul lui Iordache, timp în care i-a compus și originala listă de bucate prescurtată: Pâinea era numită “abondență”. Gheața: „cremă de Siberia”. Scobitoarea: „o baionetă”. Tacâmul: „un regulament”. Țuica: „o idee”. Socoteala: „protocol”. Cârnații mici: “mititeii”. Cârnații mari: „patricieni”. Un ardei roșu: „o torpilă”. Varza acră: „origină de Belgrad”. Sticluța cu vin: „o pricină”. Ocaua de vin cu borviz la răcitoare: „o baterie”. Apa: „o naturală”. Astăzi, “micii” și „bateria” au rămas în vocabularul culinar al oricărui client ce trece pragul unui restaurant.

Faima unui birt, micii și “Craii de Curtea Veche”

Se povestește că marca celebrilor mititei aparține proprietarul restaurantului, conu Iordache. Într-o seară, s-ar fi terminat cârnații. Bucătarul a rămas fără mațe pentru cârnații mari, denumiți patricieni. Ca să onoreze comenzile multe, patronul a luat pasta pentru cârnați, a rulat-o și a tăiat-o în bucăți, pe care le-a trântit apoi pe grătarul încins. Bucățile mai scurte decât cârnații, pe care N.T. Orăşanu le-a botezat atunci “mici”, alături de sclipirile aurii din halbele de bere, au avut un imens succes. Așa a fost inventată una dintre delicatesele culinare ale bucătăriei românești, cu mare succes și astăzi, căci orice biată cârciumă sau restaurant cu pretenții, dacă nu are trecute în meniu ciorbă de burtă și mici, dă sigur faliment.

“Hai cu mine să iei masa la Iordache din Covaci”, așa circula vorba printre actorii vestiți ai „Naționalului” bucureștean de atunci, deși crâșma avea pe firmă scris „La o idee”. Pe acolo au trecut și au mâncat: Constantin Tănase, Nicușor Constantinescu. Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca, Stroie și Vasilache, Mircea Crişan și mulți alții.
Povestea spune că marile rețete care se găsesc în tratate culinare, odată încercate, nu sunt atât de bune, cum ies cele preparate cu mâinile harnice a celor ce poartă șorț alb și miros a ceapă prăjită de sus până jos, indiferent de sex; ei transmit secretul savorii prin viu grai, din neam în neam.

Scriitorul Constantin Beldie povestește în ale sale “Memorii” cum mânca românește de două ori pe zi, pe „Covaci la Iordache”, bea vin și-l asculta pe Cristache Ciolac sau pe Nicolae Buică. „«La o idee», cu bucătăria lui văzută din stradă ce-și împrăștia aburii și mirodeniile cratițelor, tigăilor și cuptoarelor, cu interminabilele liste de bucate înaintea cărora rămâneai, ca găina morarului din fabulă, în fața repertoriului culinar, la care se adauga grătarul cu povestea lui și un sâmbure de mister, un gratargiu bun, în birtul cu bucătari, chelneri și flori ieftine pe masă. Cârciumarii ca tata Pascale de pe <<Romană>>, Gheorghiceanu de pe <<Calea Moșilor>> și Nicolae Mircea de la <<Carul cu Bere>>, pe lângă vinul, bucatele lor excelente, serveau numai covrigi și cremvuști cu bere, până să apară micii. Mititeii, renumiții mititei, cum li se spunea, din carne tocată cu satârul ținut pe lângă mijloc, dreși cu usturoi, cimbru și schinduf, sau patricienii pe care-i înțepai și te stropeau cu zeama lor fierbinte, se serveau cu coltuc de pâine caldă. Mușcând din mititeii luați de pe grătar și tăvăliți prin ardeiul roșu pisat, din farfuria comună a tuturor mușteriilor, precum și cârnăciorii în pielea lor ca foaia de țigară și cotletele mici de berbec, cât o înghițitură, luați de pe grătar, au o poveste a lor, iar mititeii, o rețetă originală a lor: falcă şi ceafă de vacă, în părţi egale și 150 de grame de seu de la prapurele de vacă, la fiecare kilogram de carne, sare cât cuprinde; compoziția trecută prin mașina de tocat cu sita mare, apoi prin aia mică, apoi dat totul în beci la rece, câteva ore. O supă de carne de oase, concentrată, așa ca de piftie, se toarnă peste pasta amintită și se amestecă până când se dezlipeşte cu uşurinţă de pe degete. La un kilogram de pastă se pune un vârf de cuţit de chimen, enibahar, piper negru și usturoi, toate pisate. Amestecul se trece prin mașina de tocat carne cu pâlnie în locul sitei. Cu mâna udată cu supă de carne se porționează cârnatul ce iese din mașina de tocat, în mititei”.

Pe lângă povestea inventării mititeilor, strada “Covaci” este amintită în “Craii de Curtea-Veche”, cartea lui Mateiu Caragiale, apărută pe la 1910, unde Povestitorul, Pașadia, Pantazi și Gore Pirgu petrec într-o seară de toamnă, într-un birt de pe acolo. Pena Corcodușa, o bătrână beată și nebună, face circ, adunând în jurul ei o mulțime de curioși, poreclindu-i pe toți „crai de Curtea Veche”. Povestea poate fi uitată ușor, dar întâmplarea gastronomică de pe strada amintită dăinuie.

De când s-au inventat micii, a trecut mai bine de un secol. Sunt și azi una dintre cele mai cunoscute specialități culinare românești, căci românul, indiferent de anotimp, iese la tearasă , pentru mici și bere la țap.



11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?