Marcel Iureș, „căsătorit” cu Festivalul Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-casatorit-cu-festivalul-ideo-ideis/

Au mai rămas patru zile până la începerea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis. La conferinţa de presă, actorul Marcel Iureş, care a susţinut festivalul încă de la început, a declarat: „Cu festivalul, a fost ca la nevastă; m-am văzut murind lângă ea”.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 august 2014

Jurnalistul Cătălin Ștefănescu, președintele juriului Ideo Ideis (din care fac parte actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu), a spus că festivalul este, în primul rând, un program de educație alternativă prin teatru. „E foarte fain să vezi spectacole bune, dar și foarte trist să vezi că bolile profesionale se pot instala la elevi de clasa a XI-a, a XII-a.” Tocmai de aceea, începând de anul acesta, juriul nu va mai acorda premii individuale: „Nu mai vorbim despre o competiție, nu facem o diferență de valoare.”

„Cred că cel mai frumos lucru pe care îl face Festivalul de la Alexandria este să nu îmbătrânească prost, așa cum e bine să facă fiecare dintre noi”, a declarat Cătălin Ștefănescu.

14 spectacole de teatru, 10 spectacole de teatru tânăr, 3 masterclass-uri, 5 filme, 9 ateliere, 4 spectacole pentru copii sunt doar o parte a evenimentelor de pe agenda ediției din acest an.

Printre spectacolele de teatru profesionist care se vor juca pe cele două scene ale festivalului se află: “Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, adaptare după romanul ”Moromeții”, Teatrul Act, cu Marcel Iureș și George Mihăiță; “Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, Teatrul Național București; “Freak Show”, one-man-show cu Florin Piersic Jr; O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, UNATC; “Bullets over Lipscani” după Woody Allen și “Cremă de zahăr ars” de Iris Spiridon, Godot Café Teatru; “Artă” de Yasmina Reza, Teatrul Bulandra.

Spectacolele de teatru tânăr, precum și gala de închidere a festivalului, pot fi văzute în direct pe site-ul http://ideoideis.ro.

Cele 10 spectacole ale secțiunii Teatru Tânăr de anul acesta sunt: “Sub aceeași stea” – AICI (Constanța), „Soacra cu trei nurori”– Mircea Albulescu (Câmpina), „Clasa noastră” – AS (București), „ampiticipecreier.com” – Atelierul de Teatru (Botoșani), „5 nuanțe de negru” – Domino (Râmnicu Vâlcea), „Satul Electronic” – Gong (Roman), „Povești de familie” – Oglinzi (Sinaia), „Visul unei nopți de Sânziene” – Theatron (Vulcan), „Gâlcevile din Chioggia” – Yorick (București), „Scene din viața insectelor” – StarT (Alexandria).

Foto: Adi Bulboacă

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.