Norbert Boda, regizor: „Am vrut să transform «victimele» în eroi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/norbert-boda-regizor-am-vrut-sa-transform-victimele-in-eroi/

INTERVIU Spectacolul „Un basm urban”, semnat de Norbert Boda, este una dintre noutăţile de pe scena teatrală bucureşteană care ne atrag atenţia în aceste zile. Înainte de premiera de la Teatrul Metropolis, am stat de vorbă cu tânărul regizor despre musicalul care abordează poveştile orfanilor. Iată ce am aflat! 

Un articol de Alina Vîlcan|24 februarie 2023

Cum a apărut spectacolul „Un basm urban” pe care îl semnezi la Teatrul Metropolis și care urmează să fie prezentat în premieră pe 26 și 27 februarie?

Proiectul acesta a avut mai multe etape și încercări. Pe scurt, am ales actorii din distribuție și am făcut cu ei niște workshopuri unde i-am pus să scrie versuri pe niște beat-uri/instrumentaluri de hip-hop, iar apoi să le interpretaze. Eu notam, dezvoltam și încorporam ce era ofertant. Aveam deja o idee despre aventurile unor orfani într-un stil de „South Park” (n.r.: cunoscuta animație americană din 1997). După aceste workshopuri am scris un draft final pe care l-am trimis la UNITER, unde am fost și nominalizat pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2021”. Meritul nu este doar al meu, ci și al distribuției care a avut o contribuție dramaturgică semnificativă.

Spectacolul este proiect câștigător în cadrul programului „StarT” 2022, derulat de Teatrul Metropolis și de Primăria Capitalei. Cum vezi astfel de inițiative destinate artiștilor tineri de la noi, câtă nevoie este de programe de acest gen în București și ce te-a determinat să participi?

Astfel de programe sunt importante pentru tinerii artiști, mai ales că suntem mulți și nu sunt atât de multe ocazii. Eu am avut noroc la concursuri de genul acesta, dar când aud că sunt zeci, chiar spre o sută de proiecte înscrise, ceva mă tulbură existențial. De ce suntem atât de mulți?

La concursul „StarT” era specificat că proiectele care pun accent pe muzică au un avantaj și am zis că trebuie neapărat să ne înscriem cu „Un basm urban”. Am avut dreptate (râde).

„Un basm urban”, în regia lui Norbert Boda

Care este povestea pe care ne-o propune „Un basm urban”, cum vorbește spectacolul despre urbanii de azi?

Povestea se desfășoară sub forma unui basm, având-o ca personaj negativ pe Doamna Directoare, care reușește să găsească părinți tuturor copiiilor din orfelinat, mai puțin celor cinci protagoniști din gașca Omega Cinci, aceștia rămânând singuri într-un orfelinat părăsit. Ei nu sunt dispuși să-și accepte condiția de victime și se răzvrătesc luptând eroic pentru a transforma orfelinatul într-un cazino unde să adune orfani de peste tot pentru a face bani și a forma o comunitate de defavorizați. Pe lângă asta, ceea ce mai propune „Un basm urban” este o încercare de transpunere a teatralității muzicii hip-hop pe scenă.

Îi regăsim în distribuție pe actorii Vlad Pânzaru, Tiberius Zavelea, Francesca Fulop, Stella Cora, David Drugaru, Ștefan Alexandru Iancu, Teona Stavarachi și Irina Sibef. Cum ați lucrat împreună pentru acest proiect, cum au arătat repetițiile voastre?

Am lucrat bine. În general ne-am distrat tare de tot la repetiții. Făceam și facem în continuare multe glume proaste. Ne distrăm. Cântăm. Schimbăm versurile. Căutam rime noi și penale. Ne batem joc unul de altul, ca între prieteni. Am considerat necesar să adoptăm mentalitatea personajelor din text, care sunt niște copii.

Pentru „Un basm urban”, nu semnezi numai regia, ci și dramaturgia. Care este relația ta cu scrisul?

Dintre artele teatrale, ca să zic așa, scrisul e printre preferatele mele. Am o satisfacție, dar și un calm frumos când scriu. Nu simt stresul de a face actorie sau regie sau regie tehnică sau lumini sau sunet sau film sau montaj sau altele. Din anumite puncte de vedere, mă simt cel mai bine în postura de dramaturg, fiindcă nu prea simt o presiune.

„Un basm urban”, proiect câștigător în cadrul programului „StarT” 2022

Pentru că piesa este un musical urban, ai lucrat cu coregrafa Roxana Fânață, pe muzica RAW BeatGang. Ce te-a atras la ideea de musical, cum ai spune că ne raportăm azi la acest tip de spectacol?

Am experimentat pe coregrafie puțin cu Roxi până am găsit o cheie de mișcare pentru spectacol, iar de acolo a mers destul de lejer, de la sine. Nu ne-am complicat cu dansurile, amândoi simțeam adesea că „parcă e prea multă mișcare acum”. A fost o colaborare frumoasă.

Cu RAW BeatGang am colaborat când mi-am înregistrat albumul de hip-hop, așadar am apelat la ei pentru instrumentaluri. Doar vreo cinci momente muzicale au fost compuse special pentru acest spectacol, fiindcă în arhiva lor sunt sute de beat-uri extraordinare și am avut de unde alege.

Protagoniștii spectacolului tău sunt orfani. Care este mesajul pe care ți-ai dorit să îl transmiți astfel?

Am vrut să transform niște „victime” în eroi. De asemenea, sunt mare fan „South Park” și mi-am dorit de ceva timp să creez povești și personaje inspirate de acel univers animat.

„Un basm urban” la Teatrul Metropolis

Acestea fiind spuse, de ce să nu ratăm întâlnirea cu gașca Omega Cinci de la Teatrul Metropolis?

E probabil una dintre cele mai reușite, dinamice și emoționante creații ale mele, mai ales din punct de vedere dramaturgic. Actorii sunt bestiali, au flow, personalitate și sunt fresh. Decorul, costumele și luminile sunt frumoase. Pe lângă asta, e un musical urban și sunt vreo 20 de momente muzicale în diferite estetici de hip-hop (și nu numai). Așadar, vă așteptăm la „Un basm urban” să vedeți ceva inedit.

„Sunt mare fan South Park și mi-am dorit de ceva timp să creez povești și personaje inspirate de acel univers animat.” (Norbert Boda, regizor)

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.