O nouă carte de Olga Tokarczuk ajunge în Biblioteca Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-carte-de-olga-tokarczuk-ajunge-in-biblioteca-polirom/

În Biblioteca Polirom s-a publicat recent volumul „Povestiri bizare” de Olga Tokarczuk, în traducerea semantă de Cristina Godun.

Un articol de Liliana Matei|8 ianuarie 2021

Un medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrîn văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani. În zece texte dense, pline de dinamism şi surprinzătoare de la premise pînă la final, imaginaţia neîngrădită ce caracterizează „Povestirile bizare„ ale Olgăi Tokarczuk cucereşte nu doar prin subiecte ori prin atmosfera creată, ci şi prin forţa empatică ce le străbate. Pendulînd între fantastic, SF, straniu şi insolit, aceste povestiri reprezintă tot atîtea mostre de virtuozitate şi inventivitate artistică ale acestei remarcabile prozatoare.

„Bizare, insolite, stranii, neobişnuite… şi totuşi clasice, cunoscute, familiare, povestirile din acest volum ne lasă impresia că le-am mai auzit undeva, cîndva. Dar ce se ascunde în spatele misteriosului titlu al Olgăi Tokarczuk, Povestiri bizare? Un şir de plăsmuiri şi traume neasumate, veşnicia sufletului, întrupări succesive, căutarea propriului loc pe pămînt şi teama că omul va observa cu uşurinţă cum magia şi cotidianul se întrepătrund”, comentează Magdalena Brodacka.

„După prelegerea susţinută la ceremonia decernării premiilor Nobel, se vorbeşte foarte mult despre tandreţea, sensibilitatea şi duioşia faţă de lume pe care le iradiază scrierile Olgăi Tokarczuk. Această tandreţe se face simţită şi în Povestirile bizare mai ales prin maniera caldă, empatică în care scrie despre destine umane lipsite de strălucire, rătăcind dezorientate în propria viaţă, chinuite de singurătate, angoasă, alienare, frică de bătrîneţe, boală, moarte, dar şi de viitorul apocaliptic”, spune Cristina Godun.

Olga Tokarczuk, născută în Sulechów, în 1962, este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori polonezi contemporani, numărîndu-se printre cîştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, premiul Nike. Este autoarea mai multor romane (printre care Casă de zi, casă de noapteCălătoria oamenilor CărţiiStrăveacul şi alte vremişi Cărţile lui Iacob) şi volume de povestiri, traduse în mai multe limbi europene. În anul 2018, Rătăcitorii, romanul la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, a fost recompensat cu Man Booker International Prize. Romanul Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor (2009) a fost transpus cinematografic în 2017 de regizoarea Agnieszka Holland, într-o producţie care a obţinut Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Pentru întreaga carieră literară, Olga Tokarczuk a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2018.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.