Omul-perna, la Godot Cafe Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-perna-la-godot-cafe-teatru/

Omul-pernă, un spectacol studenţesc recompensat cu multe premii, revine vineri, 24 aprilie 2015, de la ora 19:00, la Godot Café Teatru. Spectacolul a împlinit în februarie 2015 doi ani de la premieră şi peste 50 de reprezentaţii şi încă adună multe apaluze datorită intepretării şi regiei.

Un articol de Elena Simion|22 aprilie 2015

Patru tineri actori dau strălucire unui text dur și captivant al englezului Martin McDonagh (tradus de Ionuț Grama). Spectacolul de licenţă din 2013 al studenţilor Rareş Andrici, Cosmin Dominte, George Lepădatu şi Tudor Andronic, coordonat de asistentul universitar Ion Florin Grigoraş şi de profesorul coordonator de an Adrian Titieni, este o provocare artistică atât pentru actori, cât și pentru public.

Rareș Andrici a descoperit textul, în timpul pregătirilor pentru un examen de creație din anul II de facultate. După 3 săptămâni de muncă alături de Cosmin Dominte și de George Lepădatu, a fost prezentat în fața colegilor și a profesorilor actul I din „Omul-pernă“. Intepretarea a fost atât de convingătoare, încât profesorul coordonator de an, Adrian Titieni, a spus: „Stop. Mulțumim. Proiect de licență“.

Cei 3 tineri, coordonați de asistentul universitar Ion Florin Grigoraş, au lucrat multă vreme, înainte să li se alăture în distribuție și Tudor Andronic, în rolul lui Michal.

„Omul pernă“ de Martin McDonagh este o dramă întunecată care se petrece într-un stat totalitar al cărui nume nu este specificat.

Piesa începe într-o cameră de interogatoriu a unei secții de poliție, în care ofițeri, Tupolski şi Ariel îl interoghează pe scriitorul  Katurian, în legătură cu nişte crime recente ce au avut ca victime copii.

Scenele aduc răsturnări de situație și multe momente care țin publicul în priză, dar cel mai important este jocul celor petru tineri.

Ei și-au studiat cu atenție personajele interpretate, ajungând să înțeleagă cele mai intime resorturi care generează gesturile și faptele lor.

Spectacolul a călătorit prin toată țara, iar publicul le-a fost aproape celor patru tineri actori și a savurat interpretarea lor cu accente de thriller.

De asemenea, s-a jucat în mai multe festivaluri: Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” Sibiu( singurul spectacol cu două Omul-pernareprezentații în cadrul festivalului), Festivalul Teatrului Studențesc „in Culise”, Festivalul „Vin’ la Teatru”, Festivalul National de Teatru ”Zilele Elvira Godeanu” și la Teatrul „Toma Caragiu”din Ploiești – spectacol invitat prin parteneriat cu UNATC București.

Spectacolul poate fi văzut vineri, pe 24 aprilie, la Godot Café Teatru, de la ora 19.00.

Actorii din Omul-pernă despre rolurile interpretate de ei

Katurian este un scriitor care scrie poveşti despre copii. Personajele şi situaţiile create de el sunt făcute în aşa fel încât să distrugă percepţia comună asupra vulnerabilităţii copilului: toţi copiii mor ȋn chinuri groaznice. Această ȋnclinaţie bolnavă ȋi atrage o mulţime de probleme din momentul ȋn care doi detectivi devin interesaţi de poveştile sale. (Rareș Andrici – interpretul personajului Katurian )

Ariel este o persoană foarte sensibilă și cât se poate de atașată de copii, deci un suflet cald și protector. El trebuie să manifeste la serviciu un cu totul alt tip de comportament, cel dur, neînțelegător, violent, o persoană cu care nu se poate comunica pe o cale amiabilă.

Acest tip de comportament nu este gratuit, el având traume inimaginabile din copilărie. Asadar, rolul lui este de a dezechilibra inculpatii, in cazul de faţă pe Katurian, mai ales ca presupusul “scriitor genial/criminal psihopat” are ca temă în povestirile sale uciderea copiilor. (George Lepădatu – interpretul personajului Ariel)

Tupolski este un polițist inteligent cu un ego mare. Ușor copilăros, instransigent, cu un “poker face” aproape perfect. (Cosmin Dominte – interpretul personajului Tupolski)

Michal este un suflet cald, sincer, naiv și care nu doreste să facă rău voit celor din jurul lui. Are un retard provocat de parinții lui care, în copilarie îl torturau, pentru a-i stârni o imaginație aproape bolnavă fratelui său Katurian, pentru a scrie povești cu un continut terifiant.

Este un personaj cheie în piesa “Omul-pernă” pentru că prin el se elucidează adevăratul criminal. (Tudor Andronic – interpretul personajului Michal)

Omul-pernă, premii:

Premiul pentru cel mai bun spectacol – Gala Absolvenților UNATC, 2013

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Gala Absolvenților UNATC, 2013

Nominalizare pentru cel mai bun rol secundar – Gala Absolvenților UNATC, 2013

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Festivalul Teatrului Studențesc „În Culise”

Nominalizare pentru cel mai bun spectacol – Festivalul Teatrului Studențesc „În Culise” Premiul „Trapa de lansare”– Festivalul Național de Teatru Independent, 2014

INFO Omul-pernă:

KATURIAN: Rareș Andrici

TUPOLSKI: Cosmin Dominte

ARIEL: George Lepădatu

MICHAL: Tudor Andronic

REGIE: Florin Ion Grigoraș

TRADUCERE: Ionuț Grama

SCENOGRAFIE: Cătălin Manea

LIGHT DESIGN: Andrei Raicu

SOUND DESIGN/AFIŞ: Alexandru Bădeliță

Foto: Omul-perna – Andrei Gîndact Photography, Mihaela Petre, arhiva actorilor

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.