Pasiunea veche a unui colecționar tânăr
https://www.ziarulmetropolis.ro/pasiunea-veche-a-unui-colectionar-tanar/

Sorin are poze. Și cărţi poştale, şi acţiuni, şi obligaţiuni, şi certificate de vaccinare, şi monede, şi insigne. Sorin este colecţionar, încă de la 14 ani, şi poate umple o oră şi jumătate de interviu vorbind despre pasiunile sale. Asta dacă se grăbeşte…

Un articol de Adina Scorţescu|3 Martie 2016

Sorin Mărgărit – consilier general la Primăria Capitalei, doctorand în ordine publică și siguranță națională, motociclist convins (a fost în Africa cu motocicleta și are peste 130 000 km parcurși  pe două roți), pasionat de reconstituiri istorico-militare. În fiecare sâmbătă dimineața, poți da nas în nas cu el la târgul de vechituri și antichități de la Valea Cascadelor. Apoi, la Muzeul Militar, unde se antrenează câteva ore pentru bătăliile ficționale (dar bazate pe faptele istorice) la care va participa alături de camarazii săi din Asociația Tradiția Militară. Unul dintre visele lui – să readucă în memoria bucureștenilor chipurile locuitorilor de altădată. 

Când ai început să colecționezi?

M-am apucat de numismatică la o vârstă foarte fragedă. În 1996, la 14 ani, mi-am cumpărat un catalog de monede și bancnote emise în România, cu banii de alocație. L-am învățat aproape pe de rost. Ulterior, mi-am dat seamă cu unele date erau eronate, pentru că autorul făcuse acel catalog în așa fel încât, atunci când veneau oamenii să vândă ceva, el să poată aprecia ceea ce era rar ca fiind relativ ieftin…

Pornind de la numismatică, am continuat cu medalistică – tot ce înseamnă medalie militară românească -, cu efecte militare, apoi cu fotografie. Primul aparat foto l-am luat tot prin ’96, un Praktica MTL 3. Apoi, în timp, am trecut la aparate digitale. Fac fotografii când călătoresc. Până acum am fost în aproape 50 de țări și – știți cum e – fiecare călătorie e o lecție de viață. În paralel, am început să colecționez fotografii românești.

M-am axat în general pe un domeniu care nu părea foarte atrăgător – portrete de oameni simpli, care nu sunt foarte valoroase. Zic asta pentru că există și fotografii care se vând cu sute de euro, în funcție de tematică, de perioada în care au fost făcute, de atelierul fotografic.

IMG_2157

Am adus aici o parte din fotografiile mele, cea legată strict de oameni simpli, din București. Vreau să fac un proiect de suflet, la care mă gândesc de câțiva ani: să readuc în conștiința publică chipurile bucureștenilor, ale oamenilor simpli care au construit acest oraș. Le-am strâns pe parcursul a 10-15 ani și m-am gândit să fac o colecție pe cinci paliere.

Primul palier, pornind cronologic, este reprezentat de această fotografie tip CDV „carte de visite”. Acestea sunt fotografiile făcute de pionierii fotografiei românești, începând cu 1860, până la1890-1900. Vezi, pe spatele cartonului e trecută sigla atelierului: Carol Pop de Szatmari (primul fotograf de război din lume!), Franz Mandy (fotograful Curții Regale), Franz Duschek , Reiser, Zipser, Weissman, Gustav Waber…

carte de visite

Uită-te la poza asta, scrie și adresa atelierului, pe spate: „Calea Mogoșoaiei”. Încă nu se numea „Calea Victoriei”…

Fotografiile asta au și o valoare comercială, printre colecționari; contează foarte mult atelierul fotografic. Dacă avem o fotografie de Carol Pop de Szatmari, vorbim de 400-500 de lei. Chiar acum mă uitam, sunt două la vânzare, pe Internet, cu 420 de dolari. E ca în pictură: dacă autorul e celebru, crește prețul lucrării. Următorul bine cotat este Franz Duschek. Și el, de asemenea, fotograful domnitorului Carol I.

Toate sunt nume străine…

Da, veniseră în România ca mulți alții la vremea respectivă și dezvoltaseră această afacere nouă.

Deci atelierul și vechimea contează în evaluarea unei imagini. Și mai ce?

Tematica. De exemplu, fotografiile cu tematică militară sunt mult mai prețioase decât cele cu un cetățean simplu. Am acasă și fotografii de soldați cu decorații în piept. Aici depinde și decorația. Dacă e vorba de un ordin important, ca de exemplu „Mihai Viteazul”, atunci valoarea fotografiei crește mult, pentru că omul ăla a fost o personalitate, un erou.

Sunt tot felul de elemente care contează, dar nu sunt reunite într-o carte, într-un catalog. Se învață prin viu grai, printre colecționari.

Cam câți colecționari de fotografii sunteți în București?

Avem o comunitate, pe Facebook, unde suntem vreo 220. Acolo schimbăm opinii. Aseară am postat o fotografie cu o clădire din țară, care nu avea multe elemente de identificare. Am cerut colegilor din grup să spună cam unde cred ei că ar fi fost făcută poza. Și imediat au apărut răspunsurile: „Știu eu”, „Eu cred că e acolo” și așa mai departe.

Pe ce site-uri se cumpără fotografii? 

Pe ebay, pe okazii.ro …

Dar, în mare parte, cumpăr de la târguri. În fiecare sâmbătă, când sunt în București, merg la talciocul de pe Valea Cascadelor. Sunt târguri importante și în afara Bucureștiului. De două ori pe an la Negreni, Cluj; o dată la trei luni, la Brașov, are loc Târgul colecționarilor din România. Cred că n-am lipsit la niciuna din ultimele 10-15 ediții.

Cum arată casa unui colecționar?

Un fel de talmeș-balmeș. Am pe un perete un sistem cu vreo 30 de sertare, luate de la IKEA. Acolo sunt puse toate obiectele, într-un fel de devălmășie, dar – de fapt – într-o ordine pe care o știu eu. (râde) Am noroc că prietena mea, Mioara, e artistă, designer vestimentar și mă înțelege. E OK când îi spun că am dat nu știu câți bani pe o fotografie veche. Foarte mulți oameni nu pot înțelege acest lucru…

Dar colecției îi va crește valoarea în timp.

Da, mai ales ca eu m-am apucat de foarte timpuriu. Ca investiție, e foarte bună. Eu am luat sute de fotografii pe un leu, doi, de la oameni care voiau să le arunce, nu știau ce să facă cu ele.

Dar nu vreau să valorific investiția pecuniar, e pur și simplu o chestie de suflet. Vreau să readuc în conștiința publică aceste chipuri de oameni. Pentru că, știi cum se spune, istoria e făcută de personalități, de oameni importanți, dar nimic nu s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi existat acești oameni „mici”. Fără ei, nu s-ar fi construit nici orașul ăsta.

Din păcate, foarte multe lucruri nu lăsăm în urma noastră. Măcar să arătăm că au existat niște oameni în trecut, pe care nu ar trebui să îi uităm.

După „pionierii fotografiei”, ce urmează?

Următoarea perioadă e fotografia de studio: 1910, 1920, până la începutul anilor 1930. Sunt fotografii sepia, care se trimiteau la prieteni, familie… au mesaje scrise pe spate. Aici am strâns chipuri de oameni frumoși – așa îmi place să le zic – adică oameni care veneau la studio foto, aranjați; făceau această fotografie ca să o dăruiască. Arătau ca niște vedete de cinema!

În weekend am făcut un colaj de fotografii, l-am postat pe Facebook și cineva și-a recunoscut mătușa. Amuzant, nu?

Nu mi se pare normal să se aplice drepturile de autor pentru fotografiile vechi. Ele trebuie să circule. Nu poți să fii stăpân pe timp.

Al treilea palier e reprezentat de fotografia de buletin, de legitimație – o imagine care atestă o calitate. Aici întâlnești cetățeni din toate categoriile sociale (elevi, pensionari, muncitori), spre deosebire de fotografia de studio, pe care și-o permiteau doar oamenii din pătura de sus a societății.

Din punct de vedere antropologic, e foarte importantă partea asta, deși fotografiile nu sunt „prețioase”. Vorbim de imagini pe care le-am achiziționat cu 50 de bani, 1 leu. Nu au făcut niciodată parte din patrimoniul unui muzeu, fiindcă n-au reprezentat personalități. Întotdeauna, oamenii simpli sunt lăsați uitării… Am câteva mii de fotografii de genul ăsta, aș putea umple un perete întreg. Uite ce mesaje-dedicație au pe spate: „În semn de amintire și dragoste, bunului meu patron, Ilie”.

buletin
A patra parte este mai interactivă: arată instantanee, imortalizate pe stradă. La vreme respectivă, ani ’30-’40, pe principalele artere ale capitalei existau fotografi ambulanti care fotografiau oamenii care treceau pe stradă. Dacă voiai să cumperi fotografia, o găseai în ziua următoare, pe un panou; o luai la o sumă modică – 1 sau 2 lei.

Exista această afacere pe Regina Elisabeta, pe Calea Victoriei, pe la Universitate. Imaginile sunt foarte importante pentru că ne prezintă viața de zi cu zi, necosmetizată. În plus, aici găsim repere din prezent  – uite, aici e o doamnă, în spatele ei se vede Palatul Suțu, deci ne dăm seama că este la Universitate făcută fotografia. Dincolo, doamna e lângă Cercul Militar. Poza aialaltă e lângă Capșa… Observați cât de elegant era bucureșteanul în perioada respectivă! Doamnele erau toate cu blană, cochete, aranjate cu bun gust.

femei pe strada

Partea a cincea a colecției, foarte voluminoasă, reprezintă utilizarea practică a fotografiei, care să legitimeze o calitate. Sunt tot felul de legitimații – permise auto, carnete de student, abonamente de tramvai, de tren, pașapoarte și așa mai departe.

FOTO: arhiva personală (foto deschidere), Laura Dobre



08
/05
/19

INTERVIU Pe Alex Călin, îl vedeți pe scenele teatrelor Național, Bulandra, Excelsior, Nottara, dar și în spații independente ca Replika, Macaz sau Linotip, iar din 10 mai îl regăsiți pe marile ecrane, în rolul principal din filmul „Cap și pajură”, în regia lui Nae Constantin Tănase.

06
/05
/19

Să primești prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiți ușor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi și tu încălțat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăiești îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalță copii săraci ai lumii.

23
/04
/19

INTERVIU O întâlnire cu actrița Ana-Maria Ivan, pe care o regăsim în distribuția așteptatului musical „We Will Rock You”, semnat de Răzvan Mazilu, care a avut de curând premiera la Sala Palatului. „Musicalul mă face să mă simt împlinită cu adevărat și mă provoacă să îmi doresc mai mult de la mine”, spune Ana-Maria.

04
/03
/19

INTERVIU Blanca Doba (23 de ani) s-a născut la Arad și a studiat actoria la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În acest an, este nominalizată la Premiile UNITER pentru Debut, cu rolul Teo din spectacolul „Fata Morgana”, de la Teatrul Dramaturgilor Români. La Teatrul Metropolis, o vedem în „Livada de vișini” (direcția de scenă: Victor Ioan Frunză).

Page 1 of 3312345...102030...Last »