Perspective feminine la Reactor
https://www.ziarulmetropolis.ro/perspective-feminine-la-reactor/

În prima lună a noului an, la Reactor se discută din perspectivă feminină într-o serie de evenimente având ca numitor comun creatoarele de teatru din România.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2022

Patru spectacole de teatru, o discuție și un performance alcătuiesc programul celei de-a doua jumătăți a lunii, un program care va vorbi despre condiția actriței în România, creând paralele între generații diferite de actrițe și punând în discuție poziția femeii în teatru, atât sub aspect socio-politic, cât și artistic. În acest fel se vor crea punți de legătură între creatoare de teatru aparținând unor generații diferite, de la primele actrițe care s-au afirmat în secolul al XIX-lea  până la actrițe contemporane, atât pentru a reflecta la importanța și rolul femeilor în teatrul românesc, cât și cu scopul popularizării acestora în rândul publicului larg. Evenimentele fac parte din Perspective feminine în teatrul românesc, proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerul Culturii.

Programul conține trei spectacole cu dramaturgie feminină: Interior-lumină (dramaturgia Ioana Hogman), (In)Corect(regia și dramaturgia Leta Popescu) și Dă-te din soare (dramaturgia Alexa Băcanu), precum și un al patrulea spectacol, Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, în care personajul principal este o actriță care începe să își piardă unul dintre instrumentele esențiale – memoria.

În 31 ianuarie, de la ora 19, va avea loc performance-ul Când îmi vine să plâng e politic, coordonat de Olivia Grecea, cu Raluca Mara, Oana Mardare, Alina Mișoc și cu participarea Marianei Mihuț, care va avea o intervenție audio. Performance-ul e o reflecție personala a trei tinere artiste asupra meseriei și vocației de actriță.

Imediat după performance va avea loc o discuție cu Anca Hațiegan, conf. univ. dr. la Facultatea de Teatru și Film in Cluj-Napoca și autoarea cărții Dimineața actrițelor, apărută la editura Polirom. Autoarea va vorbi despre modul în care a evoluat statutul actriței în România, comparativ cu alte departamente artistice, după care discuția se va deschide către public și către artistele implicate în realizarea performance-ului.

Programul este următorul:

19 și 20 ianuarie, ora 19:00

INTERIOR-LUMINĂ

Regia: Mihai Păcurar

Dramaturgia: Ioana Hogman

Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța

Sunet: Oana Hodade

Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța

Patru performeri au fost comisionați de un regizor să facă un spectacol pe tema crizei identitare și a depresiei care o urmează, dar e neclar cât de departe ar trebui să meargă. S-ar putea să o dea în bară, s-ar putea să nu își mai revină deloc. Dar există metode și metode de a face față situației: sesiuni de mindfulness, incursiuni dezolante în trecut, abandonare și altele.

22 și 23 ianuarie, ora 19:00

(IN)CORECT

Regia și dramaturgia: Leta Popescu

Scenografia: Lucia Mărneanu

Mișcarea scenică: Farid Fairuz

Atmosferă sonoră: Oana Hodade

Colaj video: Doru Vatavului

Asistență de regie și pregătire muzicală: Dominik M. Iabloncic

Cu: Sânziana Tarța, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Emőke Pál, Paul Sebastian Popa, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș

Când membrii unei familii au vieți complet diferite, granița dintre ce e corect și ce e incorect este foarte fină. Seamănă cu locul în care Dunărea se revarsă în Marea Neagră. E un loc incert, tulbure, așa cum devin în miezul nopții mințile rudelor aflate într-o vacanță în Deltă.

27 și 28 ianuarie, ora 19:00

TOATE LUCRURILE PE CARE MI LE-A LUAT ALOIS

De Cosmin Stănilă

Regia: Andrei Măjeri

Decor: Adrian Balcău

Sound design: Adrian Piciorea

Cu: Emőke Kató, Lucian Teodor Rus

Light design & sonorizare: Cătălin Filip

Video: Mihai Stanciu

Când actrița Eszter Nagy este diagnosticată cu demență, fiul ei Cristi alege să se întoarcă acasă pentru a o îngriji. În încercarea de a-și proteja mama de suferințele bolii și de a-i conserva imaginea publică și personalitatea artistică, lui Cristi începe să-i scape printre degete propria viață. Boala lui Eszter devine un al treilea personaj pe care cei doi îl înfruntă cu umor și curaj, dar care îi va face să se îndoiască de concepțiile lor despre grijă, iubire și demnitate.

29 și 30 ianuarie, ora 19:00

DĂ-TE DIN SOARE

Text de: Alexa Băcanu cu inserții ale echipei

Regia: Leta Popescu

Cu: Andreea Ajtai, Radu Dogaru, Raluca Mara, Oana Mardare, Cosmin Stănilă, Adonis Tanța

Cu participarea: Alexandru Dabija, Ionuț Caras, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Irina Wintze

Scenografia: Mihai Păcurar

Costumele: Teodora Frîncu

Muzica: Radu Dogaru și Adonis Tanța

Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea

Asistente de regie: Irisz Kovacs și Ana Maria Țîrlea

Mulțumiri speciale: Rondocarton

În anul pandemiei, Reactorul încearcă să facă un spectacol despre decalajul dintre generații, împreună cu un regizor dintr-o generație mai în vârstă. Între ședințe de zoom, drafturi de text eșuate și efortul de a purta un dialog real, totul devine un delir de forme teatrale, o căutare febrilă de răspunsuri la întrebări retorice.

31 ianuarie, ora 19:00

CÂND ÎMI VINE SĂ PLÂNG E POLITIC

Coordonarea artistică: Olivia Grecea

Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Alina Mișoc

Invitat special: Mariana Mihuț

O reflecție personala a trei tinere artiste asupra meseriei și vocației de actriță. Plecând de la întrebări-cheie adresate unei personalități a mediului teatral, acesta va răscoli găurile negre si momentele de strălucire, agonia si extazul de a fi actriță.

Performance-ul este urmat de o discuție cu publicul, moderată de Olivia Grecea. Invitată: Anca Hațiegan.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.