Povestea vieții lui Șostakovici, un mare compozitor distrus de comuniști
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-vietii-lui-sostakovici-un-mare-compozitor-distrus-de-comunisti/

Sâmbătă, 19 noiembrie, la ora 12.30, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, a avut loc în Pavilionul Romexpo, la standul Editurii Nemira, lansarea romanului „Zgomotul timpului” de Julian Barnes.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2016

Despre cea mai recentă operă de ficțiune a acestuia, care are în centrul figura compozitorului rus Dmitri Șostakovici, au vorbit jurnalistul cultural Marius Constantinescu, fin observator al vieții muzicale, istoricul religiilor Eugen Ciurtin și Dana Ionescu, redactor-șef al Editurii Nemira, coordonatorul Colecției Babel, în care este pulicată seria de autor dedicată cunoscutului scriitor britanic.

Primul roman scris de Julian Barnes după „Sentimentul unui sfârșit”, volumul cu care a câștigat Man Booker în 2011, „Zgomotul timpului” apare în România în același an în care a fost publicat în Marea Britanie și în SUA. Rafinată biografie ficționalizată a unuia dintre cei mai importanți compozitori ruși din secolul XX, cartea tratează lupta artistului cu mecanismele de distrugere ale puterii totalitare și, de asemenea, lupta unui artist cu propria sa conștiință.

„Fantomaticul Șostakovici, un muzician distrus”, potrivit lui Eugen Ciurtin, este privit în contextul degradării sale umane într-un roman de forță, care începe cu o scenă asemenea: un om așteaptă în fața unui lift. Cu valiza făcută, Șostakovici așteaptă zile și nopți să fie arestat de agenții revimului sovietic. Traiectoria lui este recompusă cu mare grijă pentru cuvânt într-un roman care este și un exercițiu de stil, calitate remarcată de jurnalistul Marius Constantinescu.

Numărându-se printre cele mai atrăgătoare titluri noi de la ediția din 2016 a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, romanul scriitorului britanic face parte din seria de autor pe care i-o dedică Editura Nemira și în care au apărut peste zece volume.

Luni, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Julian Barnes va purta un dialog cu realizatorul TV Cătălin Ștefănescu prin FaceTime. Accesul la eveniment este gratuit dar se face pe baza unei rezervări prealabile prin eventbook.ro.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.