Roxana Fânață, actriță: „Dacă schimbăm ordinea literelor din ROMÂNIA și scoatem diacriticele devine ARMONIA”
https://www.ziarulmetropolis.ro/roxana-fanata-actrita-daca-schimbam-ordinea-literelor-din-romania-si-scoatem-diacriticele-devine-armonia/

INTERVIU Roxana este angajată a Teatrului de Nord din Satu Mare, dar are şi colaborări cu alte teatre (o puteţi vedea şi la Naţionalul din Timişoara).

Un articol de Andrei Crăciun|25 septembrie 2019

Roxana Fânață s-a remarcat în acest început de toamnă la Gala HOP (Gala Tânărului Actor). Iată, lumea teatrului văzută de la Satu Mare, așadar.

Roxana Fânață, actriță. De unde vine Roxana și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Străbunica picta și juca într-o trupă de teatru de amatori, condusă de străbunicul meu, bunica își dorea să devină balerină sau actriță și iubea pianul, iar mama, printre alte hobby-uri artistice, își croia și confecționa singură hainele. Deci, cred că sunt suma unor dorințe și pasiuni puternice, nerostite până la capăt, cărora printr-un soi de curaj și susținere le-am dat glas. Traversez o perioadă bună, productivă, din care încerc să învăț cât mai mult, dar încotro vreau să mă îndrept… nu știu. Cred că nimic nu e întâmplător și știu că totul se întâmplă cu un scop. Dar răspunsul la întrebarea „de ce?” e frumos să apară pe parcurs.

SPECTACOLE. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ai jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această toamnă/iarnă? Unde să vină publicul spectator să vă vadă?

Momentan sunt angajată a Teatrului de Nord din Satu Mare, dar am și câteva colaborări cu alte teatre. La Satu Mare v-aș invita să vedeți „Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri”, un spectacol de teatru fizic, de Andrea Gavriliu, „Janna”, de Iaroslava Pulinovici în regia lui Dumitru Acriș, „God is a DJ”, de Falk Richter, în regia lui Andrei Raicu. Acestea sunt primele spectacole care îmi vin în minte, fiind spectacole foarte dragi sufletului meu. De asemenea joc și în spectacolul „Rambuku”, de Jon Fosse, regia Mihai Măniuțiu, coregrafia Andrea Gavriliu, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara, spectacol la care „alerg” cu o mare bucurie de câte ori este programat. În ceea ce privește stagiunea următoare, voi lucra cu regizorul Daniel Vulcu pentru piesa „Bani din cer”, de Ray Cooney, iar apoi cu Catinca Drăgănescu, care va monta „Legea celui mai puternic” de Dominik Bush.

ROMÂNIA. Ce relație are Roxana cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?

M-am născut aici. Nu vreau să plec. Aș fi putut să îmi încep studiile în străinătate, dar am ales să rămân. Dacă schimbăm ordinea literelor din ROMÂNIA și scoatem diacriticele devine ARMONIA. Iar viitorul frumoasei noastre țări depinde de noi toți, în egală măsură.

IDOLI. Are Roxana idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Admir mulți oameni. Doamna Miriam Cuibus, alături de Cătălin Codreanu, Cristian Grosu și Raluca Lupan, profesorii mei, sunt oamenii care mi-au descifrat timp de 3 ani, zi de zi, frumusețea artelor și mai ales a teatrului. Le admir foarte mult dăruința și generozitatea, printre multe altele, desigur. În liceu, făceam parte dintr-o trupă de teatru francofon, Amifran, condusă de Florin Didilescu, căruia îi mulțumesc constant pentru ce m-a învățat și îi admir credința cu care își duce la bun sfârșit fiecare vis! Ca cine îmi doream să fiu atunci când eram mică? Nu știu. Știu doar că îmi doream să fiu mare, iar acum mi-ar plăcea, uneori, să fiu din nou mică.

DE VĂZUT. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. 

Sunt mulți tineri, foarte mulți tineri care merită promovați, motiv pentru care aleg să trec numele foștilor mei colegi de generație: Crina Andriucă, Carina Bunea, Radu Catană, Vlad Călin, Sonia Divile, Luiza Ghindă, Dan Cristian Ioniță, Raluca Marina Gheorghiu, Ioana Pașca, Rodica Gabriela, Ana Maria Pop, Oana Marcu, Robert Nagy, Ștefania Misăilă, George Sfetcu și Gabriela Todoruț.

Străbunica picta și juca într-o trupă de teatru de amatori, condusă de străbunicul meu, bunica își dorea să devină balerină sau actriță și iubea pianul, iar mama, printre alte hobby-uri artistice, își croia și confecționa singură hainele. Deci, cred că sunt suma unor dorințe si pasiuni puternice, nerostite până la capăt, cărora printr-un soi de curaj și susținere le-am dat glas. (Roxana Fânață, actriță)

Foto: Karim Rosati, Robert Costea, Andrei Gîndac



12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Pagina 8 din 38« Prima...678910...2030...Ultima »