Sorina Ştefănescu, actriţă: „Singura soluţie: să-ţi produci singur spectacolele“
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorina-stefanescu-actrita-singura-solutie-sa-ti-produci-singur-spectacolele/

Joacă la Naţional, Nottara, ArCuB sau Godot Cafe. Este licenţiată în Arta actorului, absolventă a Masterului de Teatru dramatic, iar în prezent îşi desfăşoară studiile doctorale la UNATC. Despre drumul său profesional, cu bune şi mai puţin bune, ne vorbeşte actriţa Sorina Ştefănescu.

Un articol de Dana Rotaru|19 noiembrie 2014

Dana Rotaru: Îţi iubeşti meseria, pe care o faci cu pasiune, dedicaţie şi responsabilitate. De ce ai ales actoria?

Sorina Ştefănescu: Încă de foarte mică am fost fascinată de această meserie, într-un mod inexplicabil. Nu pot spune cu exactitate ce imagine aveam în mintea mea în raport cu meseria asta, mai ales că singurele mele repere erau filmele de la Hollywood, fiind prea mică pentru a merge la teatru şi a sta cuminte. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea de a fi într-o continuă schimbare şi căutare. Vedeam actori în roluri diferite şi mă uimea cât de naturali sunt în ipostaze deosebite.

Într-un fel şi eu ader la opinia acelor actori care spun că au ales actoria pentru că şi-au dorit să trăiască mai multe vieţi într-una singură.

Cum îţi alegi proiectele în care te implici? Care este criteriul după care faci asta?

În primul rând trebuie să îmi placă textul. Este esenţial pentru mine să cred în problematica propusă de text. Singurele proiecte pe care le-am refuzat au fost din cauză că nu am crezut în text. Apoi contează echipa cu care te implici în proiect, şi abia apoi spaţiul în care se va juca, vizibilitatea, etc.

În ce proiecte eşti implicată în prezent?

Tocmai am avut o premieră pe un text de Molière – „Mizantropul“ – în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul se joacă la Teatrul Nottara în regim de găzduire şi a fost produs de Asociaţia Opera Prima prin programul cultural Bucureşti 555, oferit de ArCuB şi PMB. Cu Alex am fost colegă de facultate şi am lucrat mult împreună. Mi se pare că am crescut în meseria asta unul alături de celălalt.

„Mizantropul” a fost făcut după o pauză de doi ani de când noi doi nu am mai lucrat împreună. Ştiu că voia să monteze de mult acest text şi mă bucur că a reuşit să-l facă şi că sunt şi eu parte din această echipă. Lucrez alături de oameni pe care te poţi baza, care te respectă şi care muncesc ca spectacolul să fie din ce în ce mai bun cu fiecare reprezentaţie.

Iar ca proiecte viitoare – lucrez în acest moment la două – unul la Teatrul Metropolis, un text de Woody Allen în regia lui Liviu Lucaci şi unul la TNB prin programul 9G. Pe cel de la Metropolis abia l-am început, iar cel de la 9G va ieşi la începutul lunii decembrie şi se numeşte ”Dragoste în patru tablouri”, în regia Elenei Morar.

Sorina Stefanescu

Sorina Stefanescu, în spectacolul „Vizita bătrânei doamne“, regia: Alexander Morfov, Teatrul Național București. Foto: Augustin Bucur

Ce te interesează în lucrul cu un regizor?

Mă interesează în primul rând ca, atunci când începem lucrul la un spectacol, să căutăm în profunzime sensurile textului ales, să găsim un mesaj al poveştii pe care vrem s-o spunem, să ne dăm timp să înţelegem cu adevărat ce a scris autorul şi ce putem personaliza noi în raport cu „partitura” scrisă.

Îmi doresc ca regizorii cu care lucrez să aibă răbdare, dar e greu, dacă ne gândim la ritmul în care trăim acum. Totul trebuie să se mişte foarte repede, altfel e etichetat drept ineficient. Or, în teatru eu nu cred că ar trebui să fie aşa, dimpotrivă. Nu poţi să-l înţelegi şi să-l joci pe Shakespeare dacă te gândeşti la el doar 5 minute pe zi. Aşa cred eu.

Vorbeşte-ne de experienţa UNATC!

Am absolvit UNATC cu rolul Maria Efimovna Grekova, din spectacolul „Platonov”, în regia lui Liviu Lucaci. E unul din spectacolele mele de suflet şi a însemnat un reper pentru mine. Am fost o distribuţie de douăzeci de oameni care s-au completat armonios şi au reuşit să scoată premiera spectacolului în doar trei săptămâni.

Probabil am o nostalgie legată de acest spectacol şi pentru că Cehov este autorul meu preferat şi, fiind în şcoală, am lucrat într-un mediu protejat, relaxat, de laborator. Pentru mine şcoala a fost foarte importantă. Am avut nişte profesori dedicaţi care au investit în mine: Adriana Popovici, Liviu Lucaci, Mirela Gorea.

Ei m-au învăţat primii paşi în această meserie şi vreau să le mulţumesc pentru răbdarea şi timpul pe care ni le-au acordat atât mie, cât şi colegilor mei.

Cum este piaţa de spectacole pentru un tânăr actor în România?

Dificilă. Ca tânăr actor e important să lucrezi mult, dar şansele sunt puţine… şi atunci singura soluţie e să îţi produci singur spectacolele. Ţin minte că atunci când eram studentă am auzit un tânăr actor spunând că „la început teatrul se face cu bani de acasă”. Abia când am terminat facultatea am înţeles ce înseamnă asta.

Nu e o regulă, dar cred că pentru majoritatea aşa se întâmplă. Ceea ce mă bucură, însă, este faptul că greutăţile pe care le-am întâmpinat nu mi-au diminuat bucuria de a juca, de a face meseria asta.

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi la carieră?

Acum un an aş fi răspuns la întrebarea asta cu ”Să joci mult, să ai proiecte, să fii văzut”. Acum cred că e important să joci în lucruri care să te reprezinte, să mergi la castinguri (dacă afli de ele), să fii văzut şi, obligatoriu, să faci o dată pe an un workshop sau o întâlnire cu alţi actori ca să ieşi un pic din confortul tău şi să scapi de ”părerile” pe care le ai despre teatru. Mă inspiră foarte mult actorii cu experienţă de 20-30 ani care au încă prospeţimea de a o lua de la zero cu fiecare proiect.

Care este idealul tău în profesie?

Să reuşeşti să te întreţii financiar jucând în spectacole şi filme în care crezi, nefiind obligat să scazi ştacheta.

Poza 4 - S.Ș.

în spectacolul „Nu sunt Turnul Eiffel“, în regia Mariei Rotar, la Godot Cafe Teatru

Care sunt proiectele tale?

În afară de proiectele pe care le-am menţionat mai sus urmează să încep un nou spectacol cu Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Notarra. Şi, după premieră, îmi propun să caut un workshop la care să particip anul viitor şi să mă inspire pentru viitoarele proiecte şi căutări.

Fotografia din deschidere – cu Vlad Udrescu, în spectacolul „Mizantropul“, regia: Alex Mâzgăreanu, Teatrul Nottara. Foto: Radu Tuţă

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.