În lumea teatrului sunt multe orgolii, deci relaţia cu un actor poate fi uneori destul de complicată. Crede Sorina Ştefănescu, pe care o puteţi vedea la Teatrul “Naţional” din Bucureşti, Teatrul „I.C. Nottara”, ArCuB Godot Cafe. La Teatrul “Metropolis” joacă în spectacolele „Funcţionarii” de A.P. Cehov şi „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci.
Un articol de Monica Andrei|3 mai 2016
Monica ANDREI: În spectacolul „Cum se cuceresc femeile”, în regia lui Liviu Lucaci, de la Teatrul „Metropolis”, joci mai multe roluri: Sharon din vis, Gina,Vanessa, Go-Go Girl, Fata intelectuală, Barbara Tyler. Woody Allen a văzut în aceste personaje tipologii feminine care există în oricare societate?
Sorina ŞTEFĂNESCU: Allan Felix, personajul lui Woody Allen, povesteşte că se tot întâlneşte cu diverse femei şi nu reuşeşte să treacă mai departe de prima întâlnire. Totul se duce de râpă. De multe ori, aşa se întâmplă şi în viaţa reală. M-am întrebat de ce, ce anume l-a inhibat pe Woody Allen. Vanessa e femeia frumoasă, apariţia care inhibă, o relaţie bazată doar pe sexualitate. În construirea personajului şi a relaţiilor cu celelalte personaje din spectacol m-a ajutat mult costumul făcut de scenografa Rodica Știrbu și mișcarea scenică concepută cu Bianca Oichea – coregrafa noastră. Așa am găsit răspunsul. Apariţia Vanessei este determinată şi de jocul erotic. Scenografa mi-a pus în valoare silueta, apoi m-a ajutat şi diferenţa fizică dintre mine şi Claudiu Bleonţ. Este imaginea unei femei râvnite de către toţi bărbaţii, dar pe care nu o pot avea aşa uşor, iar cel care ajunge până la urmă la ea, descoperă că dincolo de imagine, costum, eleganţă, „glamour”, tocuri înalte, senzualitate, nu mai este nimic. Gol. O atracţie sexuală şi atât. Ea nu are nimic de oferit.
Fata intelectuală complexează. De ce?
O altă relaţie tensionată. E un personaj interesant. Intelectuala merge prin muzee, citeşte enorm, dar nu comunică cu nimeni. Îşi arată superioritatea, cultura. Ea şi-a creat o lume imaginară găsită prin cărţi. Când el o abordează, ea îi răspunde cu un citat. Posibilitatea unei întâlniri, unei conversaţii umane şi calde dispare, intervine blocajul. De aici se rupe relaţia. Puţini bărbaţi preferă o astfel de femeie.
Să vorbim despre relaţia dintre fan şi idolul său.
Barbara vede în Allan idolul ei. El vrea o relaţie cu o femeie caldă, tandră. Ea are aceleaşi pasiuni ca şi el. Vede filme de “cinema noir”, zona care lui îi place cel mai mult, amândoi sunt fani Humphrey Bogart. Este un echilibru care se stabileşte în relaţia lor. Din toată pleaida asta de femei cu care se întâlneşte, doar Barbara e cea reală.
Într-o relaţie umană, cum crezi că trebuie să fie şi să arate femeia, astăzi?
Nu cred că există un tipar. Cred că trebuie să existe comunicare, să nu facă niciunul dintre parteneri eforturi de a arăta o altă imagine a lor, adică ceea ce nu sunt. Poţi fi tu însuţi de la prima întâlnire, așa cum se întâmplă între Barbara şi Allan Felix. Din primele schimburi de replici ei se manifestă normal, natural, simt că se pot înţelege, au ceva în comun. Cred că acesta este idealul – să poţi fii împreună cu cineva fără să te gândeşti cum să te prezinţi, ce să arăţi despre tine şi ce să ascunzi de la început.
Cred că este prea puţin. Intervin nişte blocaje emoţionale. Fiecare încearcă să iasă în evidenţă, să pară interesant prin ceva în faţa celuilalt de la prima întâlnire.
Absolut. Și e greu să scapi de tentația asta, de a nu te afișa. Dar am avut și întâlniri de acest gen cu oamenii, unde au mers treburile fără să depun efort. Știu că se poate şi mi s-a părut mult mai interesant aşa. Mi-am dorit mai mult să mă revăd cu acei oameni – față de care nu a trebuit să mă gândesc cum să mă prezint sau cum să par mai interesantă. Lipsa asta de efort în a cuceri e mult mai plăcută decât să te prezinţi într-un fel şi să încerci să fii altfel.
Te-a preferat un bărbat, pentru ceea ce eşti tu ca om, de la prima întâlnire?
Da. Sau așa am simţit eu. O relaţie cu o actriţă poate fi uneori dificilă (râde).
Care ar fi relaţia cea mai bună pentru tine, cu un actor sau cu un bărbat cu altă meserie?
Nu mi-am răspuns încă… (râde). În lumea noastră a teatrului sunt multe orgolii, deci relația cu un actor poate fi uneori destul de complicată. Cred că merită să fii într-o relaţie, să ai un partener de viaţă, dar nu cred în extreme. De altfel și în spectacol, la început nu-i iese nici lui Allan Felix nimic pentru că femeile cu care se întâlneşte el sunt puternic ancorate într-o singură zonă. Vanessa e doar în zona sexuală, cealaltă e în zona intelectuală, fiecare femeie pe care o întâlneşte zace în prejudecăţile ei. Şi el are propriile idei despre lume, viaţă, o relaţie umană şi nu se poate adapta.
Merită să fii într-o relaţie umană, dar făcând sacrificii. Dimineaţa repeţi, seara ai spectacol, mai vine un producător de film şi îţi propune un rol tentant, chiar principal… Cum stai cu timpul liber?
Timpul este o problemă. Când ai ales să fii în teatru, ca să iasă ceva de calitate trebuie să munceşti mult, neglijezi partea personală a vieţii tale, dar la un moment dat se găseşte înţelegere şi timp pentru viaţa personală.
Ai fost în situaţia de a alege între viaţa sentimentală şi carieră?
Da, am făcut-o, am ales meseria, încă nu ştiu dacă am făcut bine nici acum. Am fost orgolioasă.
Îţi pare rău?
Nu. Îmi iubesc meseria, iar bărbatul respectiv nu ar fi înţeles.
Dacă te-ar fi convins să ajungi la cratiţă, ai fi acceptat?
Nu știu, dar nu cred că ar fi mers pentru că tot nu ne-am fi înțeles. Cineva din afara meseriei mele nu înţelege de ce ai nevoie de atâta timp pentru o filmare, pentru a face un spectacol…. Am ajuns la o graniţă şi vreau să merg înainte în meseria mea.
Dintre toate rolurile intepretate până acum pe care l-ai iubit?
Am iubit rolul Elena Sergheevna, din proiectul “Opera Prima”, de la Teatrul de Comedie, pentru că am lucrat cu elevi de liceu, care erau foarte sinceri şi trebuia să mă adaptez tot timpul la ei. A fost un spectacol viu, eram conectată cu acei copii. Am jucat la Teatrul de Comedie, apoi în licee. Eu eram profesoara, iar liceeni ţineau cu mine. Povestea e interesantă. Nişte elevi de liceu sechestrează o profesoară, căreia îi cer să le schimbe răspunsurile de la tezele de bacalaureat. Credeam că ei vor merge cu elevii, mai ales că aveau argumente bune care veneau din text, se puteau apăra, dar ei mă susţineau pe mine, la dezbaterile de după spectacol. Nici acum nu ştiu exact de ce ţineau cu mine. Am câştigat mult lucrând cu acei copii, apoi din întâlnirile cu cei din sală. Erau proaspeţi, iubeau teatrul, aveau o trupă în liceu şi jucau cu multă credinţă în ceea ce făceau. Te pierzi uşor dacă nu ştii să păstrezi crezul tău. Ei erau credibili.
Plăcerea de a lucra cu tinerii vine şi de la faptul că lucrezi în festivalul “Ideo Ideis” din Alexandria?
Da, acolo fac nişte ateliere de teatru cu copii, timp de patru zile pe exerciţii de actorie. Depinde și ce doreşte coordonatorul, în funcţie de grupa cu care trebuie să lucrez, dacă au făcut sau nu teatru în liceu. E interesant ce se întâmplă la Alexandria.Vin oameni foarte buni în meseria lor, iar aceste întâlniri, prin schimbul de energie și informații oferă copiilor aceștia un tip de atenție pe care nu o găsesc în viața cotidiană. Nu uit discursul domnului Marcel Iureş când le spunea, că “aveţi grijă ce vă uneşte, să nu fie doar lupta împotriva oamenilor mai mari ca voi care vor să vă țină-n loc”. Altceva este când un model din societate le spune în viu grai acest lucru, decât dacă ar fi citit undeva. Se imprimă mai bine în scoarţa lor cerebrală.
E un mod de a se concentra permanent la energia aia bună de care au nevoie ca să meargă mai departe. Revenind la rol. Pe tine ce te duce mai departe când accepţi un rol nou?
Dacă îmi place textul merg mai departe, dacă nu, refuz. Dacă nu înţeleg de ce e nevoie de acel text, ce poveste spune, mă opresc. Asta mi se mai întâmplă când primesc roluri din texte contemporane. Mi se pare că dacă nu spun ceva publicului, prin povestea respectivă, nu are rost să iasă la lumină și mă retrag pentru că nu cred în acel text. Apropo despre relaţiile umane, că tot vorbeam, e la fel – dacă nu simt că trebuie să fiu în acel loc, nu cred în ceea ce se întâmplă acolo, la repetiții, și cred că rolul meu este în altă parte, renunț. Dacă rămân într-un spectacol în care nu cred, acumulez energii neplăcute, care ajung să răbufnească înainte de premieră. Respect acest lucru – să ieși dintr-un proiect la timp, am văzut şi actori mari care s-au retras, pentru că nu a mers. Şi într-o relaţie umană care nu funcţionează e la fel, adică tot răbufneşte ceva la un moment dat.
De ce crezi că spectatorul are nevoie de poveste ca să vadă spectacolul?
“Cum se cuceresc femeile” este un titlu care atrage publicul prin povestea misterioasă care se declaşează în mintea spectatorului chiar din titlu, înainte de a vedea spectacolul. Simte că are acolo povestea. Oamenii vin la teatru cu acea curiozitate să audă ”metoda” despre cum poţi cuceri.
Mai crezi în misterul feminin?
Da, cred, însă e prea puţin căutat astăzi, pentru că s-a schimbat conceptul de femeie frumoasă, adică ce preferă bărbatul la femeie. Femeile sunt intoxicate de clişeele pe care le livrează mass media/societatea astăzi. Cred că farmecul unei femei constă în misterul ei. Astăzi, femeia se axează pe aspectul fizic, vestimentaţie, îmbunătăţiri ”la modă”. Dar, în realitate, actriţele și modelele care rezistă în timp sunt cele care nu au apelat la ce-i superficial, cum sunt Meryl Streep sau Sigourney Weaver, Catherine Deneuve. Ele au rămas cu o imagine anume pentru că s-au propus altfel.
Crezi că după ce vede spectacolul „Cum se cuceresc femeile”, spectatorul schimbă ceva în relaţia lui care, poate, nu funcţionează în viaţa lui?
„Cum se cuceresc femeile” e o comedie despre un om care trebuie să o ia de la capăt după divorţ. La noi în ţară e ceva greu de făcut, ai senzaţia că ai pierdut ceva, e îngrozitor de suportat ideea de a împărţi bunuri, copii, animale de companie etc. Oamenii sunt conservatori şi rămân încrâncenaţi în orgoliile şi în trecutul lor. E greu de făcut tranziţia. Omul care trece printr-un divorţ, nu înţelege de ce a făcut toate acestea, el simte că a depus efort să salveze căsnicia și acum e pus în situaţia de a o lua de la capăt la o vârstă când ar face altceva.
E un subiect care interesează, faptul că ne pierdem perechea şi o luăm de la capăt cu întâlnirile, că ne pierdem nişte repere pe care le aveam şi că, acum, trebuie să reconstruim totul cu alticineva, nu e uşor. E bine că teatrul a luat-o spre o zonă mai bună, prin spectacolele din repertoriu şi propune teme care fac spectatorul să se gândească la ce a văzut după ce participă la un spectacol. spunem povești care interesează. Am văzut că teatrele propun dramaturgie clasică, autori importanţi. Am văzut în repertoriul Teatrului “Metropolis”, spectacole pe texte scrise de Shakespeare aduse la zi, în direcţia de scenă a domnului Victor Ioan Frunză. E important acest lucru.
Revenind la tema noastră, te laşi cucerită sau cucereşti?
Cred că sunt pe la jumătatea drumului, mă las cucerită dar şi cuceresc. Depind multe lucruri într-o relaţie umană. E ca un tango. Greu de dansat, greu de gestionat.
FOTO deschidere: Alexandru Cristea