VIDEO Cineaştii Tania Rakhmanova şi Jeroen Berkvens sunt experţii de la Aristoteles Workshop 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cineastii-tania-rakhmanova-si-jeroen-berkvens-sunt-expertii-de-la-aristoteles-workshop-2013/

Aristoteles Workshop anunţă completarea echipei de traineri care îi vor îndruma pe studenţii atelierului de film documentar anul acesta, în perioada 22 august – 22 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|23 mai 2013

Aristoteles Workshop anunţă completarea echipei de traineri care îi vor îndruma pe studenţii atelierului de film documentar anul acesta, în cea de-a opta ediţie a atelierului de film documentar care se va desfăşura la Vama (Bucovina, Suceava), în perioada 22 august – 22 septembrie.

Experţii AW 2013 vor fi cineaştii Jeroen Berkvens şi Tania Rakhmanova, regizori şi producători consacraţi ai filmului documentar internaţional.

Cei doi experţi se vor adăuga celorlalţi doi tutori confirmaţi deja recent: regizorii Rafi Pitts şi John Appel.

În orice alt context, dacă ai cere unui realizator de film să facă un documentar în cinci săptămâni, pornind de la zero, ar râde de tine. Cred că în cazul Aristoteles Workshop contează mult şi atmosfera: participanții mănâncă, dorm și lucrează sub același acoperiș, departe de casă, iar asta îi face să fie foarte motivați și să se concentreze doar pe filmul lor și pe modul în care îl pot face mai bun, fără să fie distrași de lumea de afară. Tinerii aceștia sunt într-un adevărat «cantonament» de film.

Tania Rakhmanova,
expert AW 2013

Filme cu subiect ales

Jeroen Berkvens va susține cursuri teoretice și va analiza studii de caz, realizând astfel etapele preliminare dezvoltării documentarelor. Studenții își vor alege subiectele pe care apoi le vor dezvolta, filma și edita avându-i alături pe tutorii Rafi Pitts și John Appel, până la finalul workshopului. Tania Rakhmanova va lucra cu participanții în cea de-a doua parte a workshopului, pentru montajul materialului filmat și finalizarea post-producției.

Tania Rakhmanova a realizat peste 20 de documentare pe teme istorice și politice, printre care: La prise du pouvoir par Vladimir Poutine, nominalizat la Premiile Emmy, în 2006 (realizat pentru canalul ARTE), The alternative Rock and Roll Years (2003, trei documentare realizate împreună cu Discovery international).

Filme despre muzică, dragoste sau amândouă

Olandezul Jeroen Berkvens este acum cineast, profesor de film documentar, producător și membru al Academiei Olandeze de Film și Televiziune, premiat internațional pentru filmele sale despre muzică şi dragoste. Cele mai cunoscute documentare pe care le-a realizat sunt despre muzicieni geniali și controversați: Jimmy Rosenberg – The Father, The Talent & The Son, A Skin Too Few – The Days Of Nick Drake, Paradiso (2011).

Cineastul olandez a mai participat la Aristoteles Workshop la ediţia din 2011. La întrebarea „Ce aţi învăţat dumneavoastră de la studenţii de aici de la AW?“, Jeroen Berkvens spune: „Cred că am învăţat să am răbdare. Este greu pentru studenţii de aici, de la Vama, să devină stăpâni pe povestea lor, să ia contact cu oamenii, cu un mediu în care sunt străini. Mulţi sunt români, dar nu este ușor să găsești o poveste atunci când vii dintr-un mediu diferit. Am învăţat multe de la ei.“

Info:

Data limită a înscrierilor este 30 iunie. Toţi cei care aplică până la această dată vor fi notificaţi de primirea dosarelor.

Sunt aşteptaţi la înscriere atât regizori, cât şi operatori şi editori! Cei 12 studenţi participanţi vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, aşadar, de reţinut că toate cele trei poziţii sunt importante în procesul de realizare a unui film documentar.

Cei selectaţi ca admişi vor fi anunţaţi via email până pe 10 iulie şi va trebui să confirme, la rândul lor, participarea până pe 20 iulie.

Taxa de participare la cursurile Aristoteles Workshop este de 500 de euro. Suma acoperă cazarea şi masa în Vama, judeţul Suceava, precum şi accesul la echipamentele de producţie şi post-producţie, pe toată perioada atelierului.

Participanților li se asigură echipamente high-end pentru producţie şi post-producţie, filmele lor urmând să fie promovate ulterior către festivaluri de film şi reţele de televiziune din lumea întreagă.

Site-ul oficial: http://aworkshop.org/call-for-entries)

Foto credit: Aristoteles Workshop

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.