VIDEO Regizorul Cristian Mungiu, prezentat ca cerşetor de o televiziune din Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-regizorul-cristian-mungiu-prezentat-ca-cersetor-de-o-televiziune-din-franta/

Regizorii Cristian Mungiu şi Steven Spielberg au fost parodiaţi într-o emisiune de satiră cu marionete, „Les Guignols de l’Info”, difuzată de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seară, scrie Digi24.

Un articol de Corina Vladov|16 mai 2013

Regizorii Cristian Mungiu şi Steven Spielberg au fost parodiaţi într-o emisiune de satiră cu marionete, „Les Guignols de l’Info”, difuzată de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seară, scrie Digi24.

Cristian Mungiu face parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes, care a debutat miercuri seară, pe Croazetă. Juriul acestui festival prestigios este prezidat de cineastul american Steven Spielberg.

Ediţia de miercuri seară a emisiunii de satiră cu marionete „Les Guignols de l’Info” a început printr-o serie de ironii la adresa fotbalistului englez David Beckham, a patronului arab al clubului de fotbal PSG, și a continuat, printre alții, cu George Clooney, Clint Eastwood şi Jack Nicholson.

În minutul șase a fost prezentată scena dedicată Festivalului de Film de la Cannes, în care Steven Spielberg este prezentat sosind pe Croazetă pe o bicicletă şi avându-l ca şofer pe extraterestrul E.T..

Tot în această scenă, Cristian Mungiu îi cere lui Spielberg o cameră de filmat, spunând că nu are bani să o cumpere. În plus, marioneta care îl reprezintă pe Mungiu spune că tatăl său este în închisoare, mama lui este bolnavă şi el trebuie să aibă grijă de un bebeluş.

În aceeași emisiune, în urmă cu câteva luni, a fost ironizat și „salutul românesc”: un presupus român stătea cu mâna întinsă în timp ce rostea „S’il vous plaît”.

16
/09
/16

Povești din Orientul Mijlociu, scrise și regizate de câțiva dintre cei mai talentați cineaști ai momentului vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). The Salesman, în regia lui Asghar Farhadi, singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee, va rula pentru prima dată pentru publicul din România.

15
/09
/16

Vineri, 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii și actorii câtorva dintre filmele din program și să discute despre filmele lor. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn și Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

14
/09
/16

Vineri, 23 septembrie, începe prima ediție DokStation Music Documentary Film Festival și se va desfășura timp de trei zile (23-25 septembrie), în câteva cartiere din București. Festivalul va fi deschis de filmul Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling (2016), regizat de Andrew Dominik, prezentat în premieră în România.

13
/09
/16

Cel mai așteptat thriller erotic al anului se lansează în România din 18 noiembrie. Distribuit în 175 de țări, „Slujnica” („The Handmaiden”) este cel mai bine vândut film coreean din istorie. Răbdarea celor care vor să îl vadă la cinema o să le fie răsplătită cu o experiență vizuală excesiv de senzuală.

13
/09
/16

În paralel cu premiera în cinematografele din România, pe 23 septembrie, thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, se lansează pe marile ecrane din Franța. Filmul va intra oficial în săli pe 28 septembrie, dar va rula în marile orașe începând de săptămâna viitoare, în avanpremieră.

12
/09
/16

Dramă biografică „Pumni de piatră/Hands of Stone” spune povestea legendarului boxer panamez Roberto Duran şi a relaţiei speciale de prietenie şi formare pe care a avut-o cu antrenorul său Ray Arcel. Rolul lui Ray Arcel este interpretat de Robert De Niro, câştigător a două premii Oscar.

11
/09
/16

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris și regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri și era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

09
/09
/16

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Toronto, „Fixeur” este cel mai complex film al lui Adrian Sitaru. O operă de maturitate artistică, în care experimentele extravagante sunt abandonate în favoarea unei regii mai subtile, pusă în slujba relevării sensurilor multiple ale unei naraţiuni provocatoare.