Yves Montand
https://www.ziarulmetropolis.ro/yves-montand/

Într-o zi de 13 octombrie (1921) se năştea, în Monsummano (Italia), Yvo Livi, cunoscut mai târziu ca Yves Montand, actorul şi cântăreţul adorat de francezi, considerat regele music hall-ului anilor ’50.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2015

Tatal său, Giovani Livi, militant comunist, a fost nevoit să fuga de regimul fascist italian şi a plecat cu întreaga familie în Marsilia, unde, în 1929, a obţinut cetaţenie franceză.

Pasionat de cinema şi de Fred Astaire, tânărul în vârstă de 27 de ani acceptă propunerea unui regizor de music-hall, care căuta pe cineva să „încalzească” atmosfera spectacolelor sale.

Şase ani mai târziu, la Moulin Rouge, o cunoaste pe Edith Piaf, între cei doi având loc „un coup de foudre”. Relaţia cu faimoasa cântăreaţă îl va ajuta mult pe Yves Montand în carieră pe drumul spre celebritate.

După legătura cu Edith Piaf, Montand se căsătoreşte, în 1951, cu  Sigmone Signoret. Din viaţa acestuia nu vor lipsi escapadele sentimentale, una dintre acestea consumându-se în compania celei mai dorite femei din ljume la acea vreme, diva Marylin Monroe.

Montand şi Monroe  se îndrăgostesc în timpul realizării filmului „Milliardaire”, idila lor durând însă doar până la încheierea filmărilor.

În septembrie 1985, Simone Signoret se stinge din viaţă, la vârsta de 64 de ani, iar în viaţa lui Yves Montand apare asistenta sa Amiel, cu care va avea singurul său copil.

Cântăreţul moare în noiembrie 1990, la vârsta de 70 de ani, victimă a unui infarct, fiind înmormantat în cimitirul Pere Lachaise, alături de fosta sa soţie, Simone Signoret.

Foto: Yves Montand – cinemagia

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”