Ziua Brâncuşi, sărbătoare naţională pe 19 februarie – iniţiativă legislativă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-brancusi-sarbatoare-nationala-pe-19-februarie-initiativa-legislativa/

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu 46 de deputaţi şi senatori propun, printr-o iniţiativă legislativă, declararea zilei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi”, sărbătoare naţională, motivând că ar face astfel „o reparaţie morală”.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2015

Ziua Brâncuşi, sărbătoare naţională pe 19 februarie / „Ar fi o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea lui Brâncuşi de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului român”, au precizat iniţiatorii proiectului de lege, în expunerea de motive, menţionând că „părintele sculpturii moderne”, Constantin Brâncuşi, s-a născut pe 19 februarie 1876.

Semnatarii proiectului de lege mai arată că Brâncuşi este considerat „unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul Cultural Universal”.

Proiectul de lege are un articol unic, potrivit căruia ziua de 19 februarie, „Ziua Brâncuşi”, este declarată sărbătoare naţională legală lucrătoare.

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari ai PSD, PNL, PC şi PLR şi urmează să fie analizat de Parlament.

Foto: Constantin Brâncuşi, Ziua Brâncuşi – wikipedia

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.