Actorul Mihai Bendeac a devenit cunoscut publicului larg prin emisiunile „Mondenii” şi „În puii mei”. Momentan, nu mai face televiziune, dar îl puteţi vedea jucând la Teatrul Metropolis în comedia „Doctori, femei şi alte întâmplări”, în regia lui Vlad Corbeanu.
Un articol de Monica Andrei|24 februarie 2015
Monica Andrei: Dă-mi, te rog, câteva motive pentru care publicul tău ar trebui să vină să te vadă cum joci în spectacolul cu piesa „Doctori, femei şi alte întâmplări”.
Mihai Bendeac: Întotdeauna există această chestiune terapeutică a teatrului, în sensul în care vrei ca două ore să te rupi total de universul în care trăieşti în viaţa de zi cu zi. Nu este o piesă care să ridice probleme morale, este un spectacol regizat pentru a te face efectiv să râzi. Şi atât. Multă lume crede că un spectacol de comedie bulevardieră este o „piesă” uşurică.
Este foarte greu să faci teatru de bulevard, pentru că implică un efort mare şi din punct de vedere fizic, nu numai psihic, până la urmă. Şi, pentru că se joacă de atâţia ani, înseamnă că are succes, şi ne-am atins scopul.
Personajul pe care-l interpretez, Basinet, este un pic diferit de celelalte personaje. Când am început repetiţiile mi-a venit o idee, am comunicat-o regizorului şi am aplicat-o. Basinet este un tip sâsâit care încearcă cu disperare să scape de defectul verbal ce-i creează complexe şi am inventat ideea de tratament cu picături, pe care medicul i le recomandă. Scapă de sâsâială şi cade în altă extremă gravă. Vor vedea spectatorii…
Este unul dintre personajele care mi-a produs cea mai mare bucurie de când fac teatru. Mi-a dat foarte mult şi am pus ceva în mine ca actor de teatru. Am avut curajul să merg până la capăt cu acest personaj. E important să îţi asumi ceea ce faci pe scenă. Rolul mi-a permis să duc lucrurile departe şi să mă bucur că am reuşit.
După rolul interpretat în spectacolul cu piesa “O noapte furtunoasă”, când ai absolvit Facultatea de Teatru, ai ajuns la Teatrul de Comedie unde joci de şapte ani, apoi ai făcut emisiuni de divertisment la televiziune (“Mondenii”, “În puii mei”). Ce preferi teatru sau televiziunea?
Nu fac alegeri. Momentan nu fac televiziune din motive care nu ţin de mine, sunt chestiuni juridice. Când se va rezolva treaba respectivă, probabil voi reveni. Nu vreau să vorbesc despre procesul pe care-l am cu o televiziune. Dispariţia mea de pe micul ecran nu s-a produs în urma faptului că oamenii nu au vrut emisiunea, ci din cauza procesului. Vreau să-mi apăr un principiu până la capăt în justiţie.
Nu fac diferenţe între teatru şi televiziune, deşi sunt zone diferite, dar la bază eu sunt actor de teatru şi vreau să rămân actor de teatru, chiar dacă voi mai face emisiuni de televiziune. La Teatrul de Comedie joc încă din facultate. Am înlocuit doi actori, în “A douăsprezecea noapte” şi “Pălăria”, apoi au venit “Bani din cer”, “Doi tineri din Verona”. În anul IV de facultate jucam la Studioul “Casandra”, “O noapte furtunoasă” şi paralel eram Richard al III-lea în spectacolul cu piesa “Richard al III-lea”. Jucam ceva şi la Teatrul “L.S. Bulandra”, aveam în total opt spectacole, în acelaşi timp, chestie care nu s-a mai repetat apoi. Acest lucru mi-a dat încredere în mine atunci.
Dintre rolurile jucate până acum, cu care personaj te-ai întâlni aici, de faţă cu mine, şi ce i-ai spune, şi de ce?
Mi-ar plăcea să mă reîntâlnesc cu Richard al III-lea şi să-i spun, că, atât cât am putut, l-am apărat. Mama îmi spune aproape săptămânal că şi-ar dori să reiau la vârsta asta rolul. Cred că într-un an sau doi îl voi juca din nou. L-am iubit enorm.
Personajul negativ e mai mustos decât cel pozitiv.
A fost un pariu pentru mine, să-i fac pe oameni să meargă cu mine şi să fie alături de personaj, pentru că este un personaj mare şi negativ, în dramaturgia universală. Am descoperit că se poate. Este o replică la un moment dat, când Richard spune: “Atât de mult am înotat prin sânge încât mi-e lesne să o ţin tot înainte decât să mă întorc din drum”. Într-un fel sau altul, chestia asta explică anumite lucruri pe care el le face şi nu-l scuză, doar le explică.
Drumul spre coroana Anglei era scăldat cu sângele ce curgea din Turnul Londrei, din temnița de unde se săvârșeau crimele știute și neștiute, recunoscute sau nerecunoscute. Unde te regăseşti ca om, în acest personaj care ucide, dă ordine să ucidă alţii?
Richard al III-lea are defecte fizice, morale, e personaj negativ mult mai mustos decât un personaj pozitiv. Dacă ar fi să aleg între personajul Proteus din “Doi tineri din Verona” şi Richard al III-lea, că tot vorbim despre piesele lui Shakespeare, aş alege fără îndoială Richard al III-lea. Mă regăsesc în anumite momente, pentru că sunt convins că sunt genul de om care ar putea să ucidă.
Am o mare curiozitate. Ai jucat mult în roluri de comedie, de unde vine bucuria de a juca rol de dramă?
Nu-i o atracţie, nici bucurie. Ca să ajungi în punctul respectiv nu trebuie neapărat să ucizi; ca să calci în picioare persoanele din jurul tău, trebuie să ai farmec. Richard are farmec. Dacă ar fi să-l comparăm cu ceva recent, cu Hitler, care e un personaj negativ fascinant.
Este o secvenţă în filmul cu Robert Downey jr. despre Charlie Chaplin, când Chaplin – în pregătirea filmului – vede nişte imagini cu Hitler şi la un moment dat se aşază cineva lângă Chaplin şi-l întreabă în urma discursului lui Hitler: “ce zici?”. Iar Chaplin adaugă: “Habar n-am ce zice, dar pe mine m-a convins”.
Trebuie să ai un soi de carismă, farmec, simţul umorului… Hitler era om de cultură, iubea artele, artiştii. Citise enorm, iubea muzica clasică. Şi Richard al III-lea la fel. Avea ceva carismatic.
O carte care te-a marcat?
“Cuore inimă de copil”. La momentul respectiv m-a marcat. Vorbeşte despre bunătate, toleranţă. Am citit-o când eram copil. Ştiu că este pueril să o recomand adulţilor. E ciudat să o citeşti la 30 de ani.
Ce aştepţi de la publicul tău?
Nu am aşteptări de la publicul meu. Să mă judece corect. Muncesc mult pentru condiţia mea. Sunt lucruri pe care le greşesc și unele îmi reuşesc. Aşa cum mi-a fost alături până acum, să fie alături şi în continuare; şi pentru asta le şi mulţumesc.
Spectatorii care te-a văzut la televizor au ajuns în sala de teatru?
Da, mi s-a ântâmplat. Am avut multe situaţii când m-au aşteptat după spectacol, ca să mă vadă şi să-mi spună că vin pentru mine la teatru, că m-au văzut la televizor. Sunt oameni care nu intraseră în viaţa lor într-o sală de teatru şi care mi-au spus că ei au venit pentru mine, ca să mă vadă, că vor să ajungă şi în viitor la teatru.
E foarte important că i-am adus la teatru, că au stat două ore în sală, că au descoperit o nouă lume. Nu există, după părerea mea, diferenţă între publicul de televiziune şi publicul de teatru.
